Toate națiunile scot în evidență prin ceremonii că drapelul este obiectul declanșator al unei considerații și al unui respect cu totul aparte. Pentru fiecare țară
La mai bine de un secol de la încheierea Primului Război Mondial mai sunt încă răni nevindecate. În amintirea fiecărei familii există o persoană dragă
Poate cele mai frumoase și interesante documente în care sunt menționate satele care alcătuiesc astăzi comuna Osica de Sus datează din perioada domniei lui Constantin
M-am întrebat dacă sunt vrednic să scriu aceste rânduri?…Și dacă totuși voi reuși să le aștern pe hârtie, vor fi cuvintele mele pe măsura faptelor
„În funcţie de situaţia întâmplătoare şi nehotărâtă a ţării se structura stupid şi întâmplător şi soarta familiilor.” (Vasili Rozanov) Ca să ajungă la Ţarigrad,
M-am născut dintr-un neam de eroi și spun asta mereu cu mândrie. Eroii neamului meu din partea tatălui, dar și dinspre mamă, îmi sunt cel
În ziua de 11/24 noiembrie 1916 divizia germană 7 Cavalerie și 14 Infanterie rupe frontul în zona Balș și înaintează spre Caracal. Se încearcă o
În Evul Mediu satele Olteniei se clasificau după statutul social în: “sate moșnenești” unde țăranii aveau, în majoritate, pământul lor, și plăteau bir (impozite) stăpânirii
Câteodată îmi pun întrebarea retorică “Ce activitate s-o fi desfășurat timp de două mii de ani pe vechiul drum roman care trecea și prin comuna
Pentru perioada de după cucerirea și colonizarea romană, trebuie să vorbim numai despre Vlăduleni ca așezare a comunei Osica, sat de dimensiuni mici pe atunci,
Comentarii recente