Pentru perioada de după cucerirea și colonizarea romană, trebuie să vorbim numai despre Vlăduleni ca așezare a comunei Osica, sat de dimensiuni mici pe atunci, cu circa 10-15 gospodării, așezate sub coasta Dealului Viilor, concentrate în jurul vetrei fostei biserici a satului și în apropierea izvorului de apă ce se numește azi „Vistirie”.
După cucerirea Daciei, pe lângă satul Vlăduleni trecea cel mai important drum pietruit roman, numit „Drumul lui Traian”, care venea de la Cetatea Sucidava prin Romula și mergea spre defileul Oltului către Sarmisegetuza. Pentru acele timpuri, satul era așezat oarecum strategic. Spre valea Oltului era mărginit de malul înalt și abrupt al acestei văi, iar în continuare erau zăvoaie, bălți și mlaștini formate de Olt în timpul viiturilor, pe care cu greu s-ar fi încumetat un necunoscut al locurilor să le străbată. În imediata apropiere a satului, sus pe deal, se întindeau păduri nesfârșite de stejar care duceau către munți. Spre Olteț se întindeau zăvoaiele acestui râu. Satul avea deschidere mai mult către sud spre podul actual de peste Olteț. Pe o hartă a localitaților romane din perioada anilor 270-450 e.n. întocmită de profesorul universitar Octavian Toropu apare menționat ca așezare romană și satul Vlăduleni. Viața a continuat aici neîntrerupt din secolele II și III e.n. până la începutul secolului V e.n.
S-a apreciat că în Oltenia, în acea perioadă ar fi existat 47 de așezări. Numele roman al acestora nu-l vom ști niciodată. În perioada postaureliană de după anul 270 e.n., în satul Vlăduleni populația a rămas pe loc, nu a plecat odată cu armata și administrația romană. În cursul secolului IV e.n. majoritatea așezărilor menționate mai sus își încetează existența. La sfârșitul acestui secol se constată o masivă mișcare a populației locale, ca urmare a pătrunderii hunilor în zonă. Dominația lor în aceste părți a durat circa 40 de ani.
Prezența activă a hunilor în Oltenia, încetarea stăpânirii romane la nord de Dunăre, urmată de întreruperea pentru un timp a legăturilor cu sudul Dunării și a circulației monetare, explică această situație. Prezența lor a fost efemeră, până aproximativ în anul 454 e.n. După plecarea lor și revenirea stăpânirii romano-bizantine la nordul Dunării, numărul așezărilor în Oltenia crește, iar în așezările părăsite oamenii au revenit la vechile vetre. La venirea hunilor locuitorii au fugit în pădurile din jur și în locurile greu accesibile unde au supraviețuit.
Locuirea și existența satului Vlăduleni a fost motivată de descoperirea unor monede de argint pe locul amplasării vechiului cimitir din vatra satului. Toate localitațile menționate pe harta istoricului Toropu se află la sud de „Valul lui Traian” (Brazda lui Novac). Începând cu secolul VI e.n. în zona noastră pătrund slavii. Fiind un popor păgân, dar pașnic și înclinat spre agricultură, unii dintre ei au rămas să conviețuiască alături de oamenii locului. Din urmele lăsate în limba română, limba slavilor din zona noastră era asemănătoare cu cea a bulgarilor de azi.
Numele satului Vlăduleni este de origine slavă. Ar exista din perioada venirii slavilor aici și ar veni de la numele unui om mai înstărit și cu autoritate față de ceilalți, pe nume Vladu. Slavii așezați lângă locuitorii din Vlăduleni ar fi fost câteva familii înrudite care ascultau de acel șef. Aveau obiceiul să lucreze pământul în comun. La ceilalți săteni proprietatea era individuală, fiecare avea bucata lui de pământ, cu hotar față de a vecinului, cum era obiceiul la romani.
Acești slavi au fost numiți de localnici „ai lui Vladu” sau „vlăduleni” și așa s-a transmis numele satului prin denominație. Ulterior familiile de slavi au fost asimilate de populația locală prin limbă, obiceiuri, creștinare, căsătorii mixte, însă numele satului a rămas de la ei. Cum am mai spus, din păcate, nu vom ști niciodată care a fost numele roman al Vlăduleniului.
În perioada stăpânirii romane, cât și după revenirea populației în urma invaziei hunilor, locuitorii s-au ocupat în special cu agricultura, creșterea animalelor, pescuitul și cu unele meșteșuguri cum ar fi prelucratul lemnului, lânii, torsul si țesutul. Locuințele erau de tip bordei și semibordei (case ușor adâncite în sol). Semibordeiele aveau pereții de deasupra solului făcuți din împletituri de nuiele lipite cu lut sau din paiantă. Pereții gropilor bordeielor erau căptușiți cu bârne din lemn cioplit. În interior se găseau cuptoare și vetre pentru foc sub un cap de evacuare a fumului, unul sau două paturi pe țăruși bătuți în pământ și obiecte casnice.
Atestarea satelor comunei Osica o întâlnim mult mai târziu, în epoca feudală și este menționată în Monografia comunei.
Academicianul Dumitru Tudor, în lucrarea sa „Oltenia Romană”, menționează că Cetatea Romula fiind capitala Daciei de Sud avea în jurul ei un „territorium” colonial format din 22 de sate care depindeau administrativ de ea, din care făcea parte și satul Vlăduleni. Tot el mai spune despre Vlăduleni că de-a lungul drumului roman s-au descoperit morminte romane din cărămidă lată. Fragmente ceramice romane au fost adunate aici de istoricul Constantin Ilie din Caracal și păstrate, cât a trăit, în colecția sa personală. Acel cimitir a continuat să funcționeze în Vlăduleni până în perioada medievală. În anul 1970 arheologul Nicolăescu-Plopșor a găsit în asemenea morminte monezi din jurul anilor 1600, ceea ce înseamnă că pe timpul lui Mihai Viteazul, cimitirul era funcțional.
În locul fostului cimitir, cu ocazia săpăturilor la fundațiile caselor, s-au descoperit schelete de oameni de dimensiuni mari și gropi comune cu schelete, la intrare în Vlăduleni în dreptul liceului, pe partea dreaptă.
Fostul drum roman despre care am mai amintit era pietruit cu prundiș din Olt. Traseul drumului mai întâi se nivela, pământul era bătut cu maiul și apoi se punea pietriș în strat gros și bombat la mijloc pentru scurgerea apei.
Despre traversarea râului Olteț nu avem mențiuni din trecutul îndepărtat, negăsindu-se nicio urmă de piatră sau cărămidă veche și ținând cont că în împejurimi se găseau păduri, este de înțeles că au existat peste Olteț poduri de lemn cu existență efemeră, fiind distruse relativ repede de viiturile apei. Când apa scădea albia se putea traversa prin vad.
Prima mențiune a unui pod peste Olteț o avem din 7 septembrie 1837 cu ocazia unui transport de sare de la Ocnele Mari la porturile dunărene (Bechet). Iată însemnarea: „Noi ceata Orlești din Plasa Oltului, județul Vâlcea, prin aceasta facem cunoscut că drumul nostru al sării care merge de la ocnă la Bechet, este drum vechi pe care urdinăm noi de când ne-am pomenit. De la ocnă mergem drept pe drumul poștei până când dăm de drumul cel mare al Bucureștiului spre Craiova. Până aici avem drumuri bune și nu avem nicio piedică. Apoi drumul acesta îl tăiem și intrăm în județul Caracalului și mergem tot pe drum mare, vechi al nostru, până la apa Oltețului, unde trecem această apă prin trânsa, fiindcă podul ce se numește Cioroiu este stricat de 4-5 ani. Și de acolo mergem asupra Caracalului, unde mai avem un pod la Reșca și altul la Zalhanaua, ce cade de din vale de Caracal. Și de aici nu mai avem nici un pod, nici apă până la Bechet.” Pasajul a fost extras din lucrarea „Documente – Economia Țării Românești, 1800-1850“.

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-1-2.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-1-2-150x150.jpgIon SârbuISTORIA NOASTRĂ„Valul lui Traian” (Brazda lui Novac),harta istoricului Toropu,Numele satului VlăduleniPentru perioada de după cucerirea și colonizarea romană, trebuie să vorbim numai despre Vlăduleni ca așezare a comunei Osica, sat de dimensiuni mici pe atunci, cu circa 10-15 gospodării, așezate sub coasta Dealului Viilor, concentrate în jurul vetrei fostei biserici a satului și în apropierea izvorului de apă ce...Osica de Sus