Toate națiunile scot în evidență prin ceremonii că drapelul este obiectul declanșator al unei considerații și al unui respect cu totul aparte. Pentru fiecare țară drapelul este un simbol național reprezentat prin culori și steme (sigle, blazoane).
Oficial, în purtarea drapelului trebuie îndeplinite mai multe reguli de protocol, cum ar fi: să fie utilizat pe toate clădirile publice, să fie arborat în timpul comemorărilor naționale și să i se aducă onoruri conform unui ceremonial precis. Nu trebuie să atingă niciodată solul sau apa, nu trebuie purtat niciodată pe lat, nu trebuie să fie folosit ca față de masă sau de scaun. În afară de ceremonii nu se mai impune un protocol anume, în schimb trebuie folosit și aici cu demnitate (de exemplu pe stadioane, la mitinguri, manifestații,etc.). Tricolorul românesc își are originea din timpul revoluției de la 1848. Albastru reprezintă cerul și apele patriei, galbenul reprezintă bogățiile țării, iar roșul reprezintă sângele vărsat în lupta pentru apărarea patriei. Înainte de 1989 pe culoarea galbenă se punea și o stemă care și ea simboliza stilizat bogățiile țării (o cunună de spice, o sondă de petrol, câțiva brazi, relieful).
Punerea culorilor pe drapel trebuie să respecte o regulă și anume: să fie dispuse în fâșii verticale, de proporții egale, iar albastrul să fie lângă lance.
Drapele asemănătoare cu cel românesc mai au statele: Ciad din Africa, statul Andora și aproape asemănător mai are Belgia, numai că albastrul are o nuanță mai închisă.
Franța are ca drapel tot tricolorul (albastru, alb și roșu) dispuse vertical cu albastru lângă lance. Semnificația culorilor este următoarea: albastrul vine de la Sf. Martin din calendarul francez. Acesta a trăit în secolul IV la Amiens. La vârsta de zece ani a făcut cunoștință cu religia creștină pe care a îmbrățișat-o până la moarte. Era fiul unui ofițer în armata romană. A urmat cariera militară într-o unitate de cavalerie. Într-o iarnă geroasă revenind în garnizoana de la Amiens, întâlnește la poarta orașului un sărman aproape mort de frig. I se face milă de el, dar neavând nici un ban să-i dea, scoate sabia și taie o bucată din poalele mantalei sale de culoare albastră și o dă sărmanului. După moarte este sanctificat, iar mantaua și cu alte relicve sunt păstrate într-o mănăstire.
În anul 507, regele franc Clovis înainte de bătălia împotriva vizigoților, merge la acea mănăstire însoțit de 1000 de soldați. Regele primește binecuvântarea episcopului și se roagă în genunchi în fața mormântului să fie victorios în viitoarea bătălie. Cere să i se aducă relicva mantalei sfântului și hotărăște ca aceasta să devină emblema unirii poporului franc. Soldații care-l așteptau afară, îngenunchează la ieșirea regelui din biserică, apoi se ridică și încremenesc într-o atitudine militară în fața simbolului care defilează prin fața lor și fără să știe că inventează cu această ocazie poziția de „drept”.
Specialiștii în studierea drapelelor stabilesc ulterior ca albastrul să fie culoarea pusă pe drapelul francez.
Culoarea albă vine de la Ioana d’Arc, eroina ce purta în luptele cu englezii în războiul de 100 de ani, o banieră albă de pânză pe care erau pictați crini cu câte un înger de fiecare parte, iar deasupra banierei era inscripția „JHESUS – MARIA”.
Aceiași specialiști în heraldică au stabilit ca și culoarea albă să fie pusă pe drapelul francez. Culoarea roșie vine de la Sf. Denis care a trăit în secolul III și este sfânt în calendarul francez. Și el a fost ofițer în armata romană. Stindardul său era alcătuit dintr-o lance aurită în vârful căreia se găsea o bucată de stofă roșie, scurtă, cu trei colțuri, ce îl făcea să semene cu o limbă de flăcări în bătaia vântului, după care s-a numit flamură, de la latinescul „flamma” ce înseamnă „flacără”. Cu o astfel de lance norocoasă, în anul 1328, regele Franței, Filip al VI-lea îl ucide cu o lovitură pe comandantul flamanzilor olandezi cu care era în război.
Specialiștii francezi în heraldică, ca și în cazul Sf. Martin și Ioana d’Arc, au hotărât ca și culoarea roșie să fie aleasă în constituirea drapelului francez.
Drapelul rusesc este alcătuit din culorile albastru și roșu dispuse pe orizontală. A fost instituit de țarul Petru cel Mare. Se știe că în tinerețe Petru a mers în Olanda, unde a lucrat ca docher în porturile acestei țări, pentru a se specializa în construirea de corăbii și a dezvolta navigația și în Rusia. A îndrăgit mult această țară pentru hărnicia oamenilor săi, pentru ordinea, curățenia și civilizația germanică din această parte a Europei, pe care a impus-o și în Rusia, încât a adoptat chiar culorile drapelului olandez pentru țara sa. Și în prezent cele două drapele se aseamănă cu o mică diferență în ordinea dispunerii culorilor.