Începutul anului 1917 aduce în prim plan dezastrul provocat de cei doi ani și jumatate de război în care cele două tabere, mizând pe războiul fulger, au aruncat în luptă întregul lor potențial uman și material. Rezultatul acestor confruntări s-a materializat în milioanele de morți, răniți și dispăruți, armate decimate și demoralizate, economii naționale ruinate și populația civilă ajunsă în pragul disperării.
În ciuda acestui tablou sinistru, conducerile politice și militare ale celor două blocuri prezentau un entuziasm debordant, întrecându-se în scenarii ofensive, unul mai utopic decât celălalt, la capătul cărora apărea victoria cu toate aplauzele și defilările de rigoare.

În spatele fronturilor situația devenise dezastruoasă, lipsa alimentelor și privațiunile de tot felul  aduseseră populația civilă în pragul revoltelor, frământările sociale luaseră amploare în toate țările beligerante, iar în Rusia ele s-au transfomat în revoluție, paralizând întreaga evoluție a armatei.
În acest context, extrem de imprevizibil, România se găsea în cea mai dramatică situație din întreaga sa istorie. În patru luni și jumătate pierderile au fost imense, cea mai mare parte a teritoriului său, și cea mai dezvoltată, se găsea sub ocupația inamicului; în Moldova se retrăsese Guvernul și întreaga administrație centrală, armata puternic decimată și peste un milion și jumătate de refugiați, la care se mai adăuga un milion de militari ruși. Peste toate acestea plana primejdia încercuirii și nimicirii armatei române de către trupele germane și austro-ungare, situate la est de Carpații Orientali.
Misiunea guvernului de la Iași a fost de menținere a autorității statului român în teritoriul rămas necotropit și de a revitaliza prin măsuri operative și eficiente potențialul de apărare, în primul rând al armatei. Probleme presante erau: asigurarea cu alimente a întregii populații, cazarea refugiaților și a trupelor în vederea refacerii acestora și gestionarea epidemiei de tifos exantematic  izbucnită ca urmare a situației precare a întregii zone.

Eliberarea teritoriului național, vremelnic ocupat, a fost condiționată de grabnica refacere a armatei prin reorganizare, dotare cu armament, muniții și celelalte materiale precum  și instruirea adecvată câmpului de luptă. În ceea ce privește dotarea și instruirea armatei române în anul 1917, un sprijin extrem de valoros și important a fost primit din partea Misiunii Franceze, sprijin care și-a dovedit din plin eficiența în confruntările din vara acelui an.
În plan extern guvernul și factorii de decizie au militat pentru respectarea intereselor noastre naționale și a condițiilor stipulate în Convenția Militară semnată în august 1916. Atât în cadrul conferințelor interaliate cât și în afara lor se făceau presiuni asupra României să evacueze Moldova (cu guvern și toate instituțiile )și armata să ocupe un dispozitiv de apărare undeva în sudul Rusiei. Propunerile respective au fost respinse cu fermitate.

Planul de campanie al armatei române pentru anul 1917

Planul de campanie al armatei române a fost elaborat de către Marele Cartier General Român și era menit să asigure realizarea grabnică a obiectivelor fundamentale ale națiunii: eliberarea teritoriilor ocupate de inamic și reîntregirea statală. Planul prevedea atingerea succesivă, în mai multe etape, a acestor obiective. Aceste etape prevedeau în ordinea lor îndepartarea inamicului din Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Transilvaniei. Ulterior se urmărea eliberarea teritoriului național dintre Carpații Meridionali și Dunăre, încheindu-se cu ofensiva de eliberare aTransilvaniei.
.
La mijlocul lunii iulie a anului 1917, armata română, după șase luni de intense pregătiri pentru luptă, era însuflețită de dorința fierbinte a tuturor ostașilor, de la soldat la general, de a începe lupta pentru eliberarea gliei străbune.
Ofensiva armatei române a început în ziua de 22 iulie, în zona Mărăști, printr-un intens bom­bardament de artilerie care a avut ca obiectiv distrugerea lucrărilor genistice ale inamicului, pierderi materiale și umane precum și dezorganizarea acestuia. În ziua de 24 iulie, la ora 03 și 50 de minute, infanteria a pornit ofensiva atacând cu baioneta la armă, a trecut prin breșele create de bombardamentul de artilerie, angajând în tranșeele inamice aprige lupte corp la corp. Acțiunile ofensive ale armatei române au durat până în data de 30 iulie ora  13.30, eliberând un teritoriu de 600 km pătrați și realizând o breșă în dispozitivul inamic cu dezvoltare frontală de 37 km și o adâncime de 25 km.
Acțiunile de luptă ale armatei române au fost oprite ca urmare a faptului că ofensiva inamicului, declanșată în Galiția și Bucovina, a pus armata rusă într-o situație foarte critică, fapt pentru care comandamentul rus a retras din Moldova importante efective pe care le-a deplasat în zonele amenințate din nord.
Victoria de la Mărăști a demonstrat hotă­rârea fermă a armatei române de eliberare a teritoriului național prin luptă, calitățile de luptător neînfricat ale ostașului român. Ea a dat un imbold important viitoarelor confruntări demonstrând că inamicul poate fi izgonit.
În luptele de la Mărăști armata română a înregistrat pierderea a peste 100 de ofițeri și peste 5000 de soldați morți, răniți sau dispăruți.
La puțin timp de la victoria de la Mărăști, armata română a fost angajată în cea mai importantă acțiune de luptă a campaniei anului 1917, marea batălie de la Mărășești, desfașurată între 6 august și 3 septembrie, care a marcat momentul culminant al capacității de luptă a armatei române în acest război.

Luptând cu un curaj exemplar pentru apărarea țării sale armata română a consacrat la Mărășești deviza PE AICI NU SE TRECE ! obținând o strălucită izbândă asupra armatelor cotropitoare, producându-le pierderi de 65 000 de oameni morți, răniți și dispăruți pe lângă o mare cantitate de armament și material de război.
În această memorabilă bătălie a armatei române au căzut în luptă 17 592 de ostași dintre care aproape 500 ofițeri și aproape 10 000 de luptători declarați dispăruți. Faptele lor de vitejie vor rămâne pentru totdeauna înscrise în cartea de onoare a neamului românesc.
Ostașii români au demonstrat aceeași bărbație și în luptele de la Oituz desfășurate între 8  și 22 august prin care au respins toate încercările furibunde ale armatelor agresoare de a rupe frontul în această zonă. Și această izbândă a cerut  tributul său de sânge jertfindu-și viața 1800 de oameni, alți 5000 răniți și aproape 6000 dispăruți.
Aceste strălucite victorii au avut, prin conse­cințele lor, o importantă însemnătate istorică în plan intern marcând începutul îndelungatului proces de eliberare națională, iar în plan extern recunoașterea sacrificiului făcut de poporul român pentru a-și păstra statalitatea. Însemnătatea acestor victorii, în plan european, a fost recunoscută de  Antanta în plenul Conferinței interaliate de la Paris, în cadrul căreia puterile aliate au reconfirmat conținutul documentelor diplomatice semnate în august 1916, nerecunoscând ocupația militară străină în Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Neuitatele  sacrificii  ale osicenilor.

După cum era de așteptat, acest război a așternut un nesfîrșit doliu pe o mulțime de case din așezarea noastră; în cimitir a crescut numărul crucilor la care, în zilele de sărbători religioase, soțiile și mamele îndurerate își vor plânge neîncetat amarul, îngrijind cu religiozitate morminte în care cei dragi, căzuți departe de casă, nu își vor găsi niciodată odihna izbăvitoare a atâtor nenorociri și suferițe.
Spectrul morții era la fel de apăsător atât asupra celor din tranșee cât și asupra celor de acasă, care îi așteptau cu sufletul la gură. Pentru unii  a durat zece ani sau chiar mai mult, până când plicul negru le-a sosit în bătătură, curmând dramatic și irevocabil speranțele lor.
La sute de kilometri, în acea IARNĂ A NEMURIRII NOASTRE, medici neînfricați și neobosite infirmiere (au murit cu sutele încercând să salveze vieți) luptau cu îndârjire să țină moartea departe de căpătâiul celor suferinzi. Lupta lor a fost crâncenă, înainte de a lupta cu bolile și rănile trebuia să învingă foametea cruntă, condițiile de cazare inacceptabile, cei mai mulți dintre ostași trăiau în bordeie pe care și le-au săpat în condiții de viscol, asta după ce parcurseseră în condiții epuizante marșuri de zeci și sute de kilometri.
Până la mijlocul anului 1917, pentru osiceni bilanțul se prezenta catastrofal: 9 soldați căzuți în luptă, 46 decedați în spitale de campanie, 24 decedați în lagăre, total 79 de oameni. În primele trei luni ale anului pierderile au fost foarte mari, în ianuarie 5, februarie 12, martie 19, urmând apoi un curs descendent, aprilie 4, mai 3, iunie 2 și iulie 1.
Au fost zile când în același spital sau infirmerie au murit doi și uneori chiar trei osiceni. Dintre toate aceste zile nefaste, ziua de 4 martie 1917 rămâne ziua când în infirmeria Regimentului 19 infanterie Caracal situată în satul Pietroasa,comuna Buciu, judetul Iași, au murit trei soldați osiceni: SOCOL FLOREA, MIONECI MARCU și MIJEA GHEORGHE, toți având doar 19 ani.
Între cei 46 de osiceni decedați în spitale se regăsește și bunicul meu matern, CALOTĂ PANTELIMON, care și-a găsit sfârșitul la vârsta de 45 ani în Spitalul Mobil nr. 11 situat în comuna Poiana Cârnului, jud. Iași, suferind de febră tifoidă. Acesta, la plecarea pe front, după ce parcursese 300-400 m de la poarta sa, povestea bunica, soția lui, s-a întors și a atenționat-o să aibă grijă de singura fată (mama) că de cei cinci băieți nu vor fi siguri niciodată. După această dispoziție testamentară, considerând că a lăsat lucrurile în ordine, a plecat împăcat, fără să mai revină vreodată. Moartea sa a fost probabil cea mai mică suferință; în toamna anului 1916 fiul său cel mai mare, CALOTĂ  ANTONIE, în vârstă de 25 ani căzuse în luptă în județul Ialomița, iar cu o lună înainte de propria-i moarte a murit, în apropierea sa, și fratele  mai mic, TUDOR.
Probabil, în amintirea lor și a altora, din același neam, astăzi strada pe care s-au născut poartă denumirea CALOTEȘTI.
În această cruntă iarnă a neamului românesc, când moartea a secerat mii și mii de vieți ale înaintașilor noștri, poporul român a dat proba jertfei sale, demonstrând că nici cele mai potrivnice împrejurări nu îi pot opri lupta pentru drepturile sale fundamentale LIBERTATE, UNITATE, SUVERANITATE.

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-1-1.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-1-1-150x150.jpgIon SurduCENTENARUL PRIMULUI RĂZBOI MONDIALIon Surdu Comandor av.(rtr),primul razboi mondialÎnceputul anului 1917 aduce în prim plan dezastrul provocat de cei doi ani și jumatate de război în care cele două tabere, mizând pe războiul fulger, au aruncat în luptă întregul lor potențial uman și material. Rezultatul acestor confruntări s-a materializat în milioanele de morți, răniți și dispăruți, armate...Osica de Sus