Socotra,un paradis ascuns (I)

În articolul anterior, am început prin a relata contextul în care am descoperit Socotra, câte puțin despre Yemen și istoria sa tumultoasă și pe scurt despre modul în care „mainstream media” relatează la nivel global evenimentele nefericite din această țară.

Cele 7 zile ale excursiei, s-au dovedit insuficiente pentru a cunoaște elementele care îmi ghidează aventurile (în țară sau peste hotare) și care în esență reprezintă farmecul călătoriilor: natura, oamenii, obiceiurile și valorile locale.

Totuși cele 7 zile petrecute acolo ne-au oferită oportunitatea de a experimenta în mod progresiv, chiar dacă la nivel introductiv, toate cele trei elemente enumerate anterior.

Am traversat insula de la nord la sud, prin peșterile și văile sale secate, prin satele pline de viață și prin pădurile de arbuști „battle tree” – Adenium obesum var socotranum și copaci „sânge de balaur – dragon blood tree” Dracaena cinnabari.

L-am cunoscut pe ghidul nostru, Gameel – un bărbat în jurul vârstei de 30 – 35 de ani, la hotelul în care am fost cazați în Hadiboh. Ulterior am aflat că el și șoferii care ne-au însoțit nu erau angajați ai agenției de turism „I Love Socotra”, ci persoane subcontractate. Spre finalul călătoriei Gameel ne-a povestit câte puțin despre situația economică din Yemen și realitatea zilnică cu care se confruntă populația locală. Deși în mod oficial pacea în Yemen a fost restabilită în anul 2018, deceniile de război civil și influențele externe independente de voința poporului, au lăsat țara într-o stare precară, în ciuda resurselor naturale pe care le deține.

Din anul 2014 Yemen a fost deconectată de la sistemul bancar internațional pentru a nu le permite rebelilor Houti să se folosească de instituțiile financiare din marile orașe – în special cele din capitala Sana’a, punând guvernul yemenit în imposibilitatea de a-și vinde resursele naturale pe piața internațională și de a face rost de fondurile necesare reconstrucției țării și menținerii funcționalității statului.

Deschiderea Socotrei către turismul de masă a reprezentat unica soluție legală prin care statul poate facă rost de bani. Taxele sunt colectate de la întreprinderile locale, iar banii sunt folosiți pentru finanțarea serviciilor publice de pe insulă. Odată cu deschiderea turismului, primii investitori din Socotra au sosit din Arabia Saudită (ale cărei forțe armate s-au luptat cu rebelii Houti) și din Emiratele Arabe Unite. Obiectivul ambelor state fiind acela de a profita de poziția geografică a insulei – la poarta de intrare în Golful Aden către Marea Roșie și canalul Suez. Cele două state joacă un rol semnificativ în viața oamenilor din Socotra. Arabia Saudită investește în Socotra prin ajutoare umanitare, construire de școli, ridicare de moschei, construirea de rezervații și instituții specializate în studierea și conservarea florei specifice insulei. Interesele Emiratelor Arabe Unite sunt pur economice și vizează exploatarea resurselor. În acest sens Abu Dhabi a demarat cele mai semnificative proiecte de infrastructură din Socotra. Au construit drumuri și șosele care să lege nordul și sudul insulei, au ridicat turnuri de telecomunicație mobilă și internet, au deschis benzinării, finanțează și construiesc instituții de învățământ și multe altele. Aproximativ 80% din populația tânără își oferă serviciile companiilor din Emirate, primind puțin peste salariul minim din Yemen, adică aproximativ 90 USD.

Cele mai apreciate meserii din Yemen și Socotra sunt cele de medic și profesor. Veniturile brute ale unui medic sau profesor sunt de aproximativ 200 USD pe lună. Marea majoritate a populației, inclusiv medicii și profesorii lucrează în sistemul de stat, iar datorită situației economice precare a statului, aceste venituri sunt inconstante. Ghidul nostru povestea că pot trece multe luni până când un angajat își va primi salariul în mână. Pentru a sprijini populația insulei Socotra guvernul Emiratelor Arabe Unite oferă lunar fiecărui cetățean o „alocație” lunară de 85 de dolari, bani pe care oamenii în general îi folosesc pentru a plăti pentru carburant, curent și alte utilități (care, de fapt, sunt manageriate și distribuite de companii din Emirate).

Așadar munca în industria turismului este singura care le oferă lui Gameel și colegilor săi un venit decent pentru a-și întreține familiile, iar în funcție de sezon și de bacşişurile primite, aceștia pot economisi bani fie pentru a investi în propria afacere locală, fie pentru a emigra în alte state din golf (Emiratele Arabe Unite, Bahrain sau Qatar).

Am început ușor aventura cu o introducere în ospitalitatea locală, o scurtă baie în Marea Arabiei – parte a Oceanului Indian, urmată de o plimbare pe plajă, printre speciile de scoici și viețuitoare aduse de valurile sale. În opinia mea, dar și din experiențele anterioare, popoarele arabe și cele care provin din familiile turcice sunt de campioni în ceea ce privește ospitalitatea. Fie că vorbim de serviciile oferite turiștilor de lanțurile hoteliere din Emiratele Arabe Unite, un hostel din Cairo sau de o simplă invitație în casa unui localnic, orice invitat este tratat ca oaspete de onoare. Masa oferită a fost compusă din pește – în general ton proaspăt pescuit de către localnici, paste, orez cu pui asezonat cu turmeric și alte mirodenii locale, foarte multe fructe și legume. Ca desert am avut nelipsita Nutella, snack-suri și biscuiți pe a căror etichetă scria „Made in Yemen”.

După o masă copioasă și o plimbare sănătoasă de-a lungul plajei – care a implicat și explorarea din exterior a unei epave ne-am urcat în mașină și am pornit la hotel. Am încheiat prima zi cu duș fierbinte – ultimul cu apă curentă și caldă până la plecare – și ne-am pus în paturi la culcare. Paturi pe care de asemenea nu aveam să le mai vedem până la ultima noastră zi pe insulă.

Începând cu ziua 2 aventura pornește cu adevărat la 05:00 dimineața, când din boxele moscheii de vis-a-vis imamul intona Allahu akbar, de început de zi. Ulterior în jur de 05:30 – 06:00 au sunat și alarmele de la telefoane, dar nu le-a mai luat nimeni în seamă.

După micul dejun servit la restaurantul hotelului, ghidul local – Gameel şi Cristina (reprezentanta agenției din România) ne-au împărțit în grupuri de câte 3 și ne-au repartizat șoferilor care aveau să devină partenerii noștri de călătorie, în mâinile cărora a stat siguranța noastră în această excursie.

Pornim la drum în coloană, părăsim Hadiboh și după un drum de aproximativ o oră ajungem la prima locație – stânca Apusului (Sunset Rock) unde urma să vedem și să experimentăm cu simțurile noastre viața marină și vegetația din Marea Arabiei a Oceanului Indian. Acolo la umbra unui foișor ridicat din pietre și corali fosilizați, suntem invitați să servim un ceai alături de gazdele noastre, timp în care ne-a fost expus planul pentru zilele următoare.

Deoarece insula se afla în plin sezon turistic, planul inițial al călătoriei s-a modificat, astfel încât să ne intersectăm cât mai puțin cu alte grupuri de turiști. Astfel, în primele trei zile am simțit cum insula ne aparține.

De la Sunset Rock am pornit prin văi și albii secate pentru ajunge la o potecă pe care am urmat-o către un punct de belvedere pe care Gameel îl numea Infinity pool. Conceptul de infinity pool este o piscină ale cărei margini par să se contopească cu orizontul, cerul sau corpul de apă din apropiere creând iluzia optică a  întinderii către infinit. Firicelul de apă pe care l-am urmărit forma la capătul lui o piscină a cărei margini se intersectau cu cerul și cu marea Arabiei.

După o baie binemeritată, am zăbovit acolo aproximativ două ceasuri; timp în care fiecare dintre noi își fixa în minte imaginea de pe retină. Pe drumul de întoarcere, observând cu mai multă atenție detaliile legate de felul în care rocile sunt erodate, amplasarea copacilor în formă de umbrelă (Dracaena cinnabari) a arborilor înfloriți de Adenium obesum var socotranum simțurile ajung la concluzia că bucata aceasta de pământ fie a rămas din preistorie înghețată în timp, fie a fost transplantată aici dintr-o altă lume, de o mână divină.

Odată cu apusul, la rugămintea ghidului, facem un scurt popas pentru a-i permite lui și colegilor săi să facă rugăciunea de final de zi după datinile religiei islamice. După un drum destul de lung, timp în care am reușit să ațipesc în mașină, ajungem pe întuneric la plaja Delisha – primul nostru loc de campare și cazarea pentru următoarele trei zile. Aceasta plajă este cu nisip alb, aproape la fel de fin ca făina de grâu. În lumina lunii și farurilor nisipul aproape semăna cu zăpada proaspăt așternută.

După ce am servit masa de seară, în lumina lunii și a focului de tabără ne-am ridicat bagajele din mașină și le-am adus în corturile care ne așteptau ridicate la mai puțin de doi metri de malul apei. Acestea aveau să fie „garsonierele” noastre pe durata vizitei în Socotra. Fiecare persoană a avut propriul cort și propriile așternuturi puse la dispoziția noastră de către compania „I Love Socotra”. Tabăra în care ne aflam nu avea duș. Beneficia în schimb de două toalete nefuncționale și fără apă curentă.

Datorită emoțiilor, a adrenalinei și a faptului că mă aflam pe un tărâm pe care l-am văzut doar pe internet și-l cunoșteam din relatările altor persoane, am reușit să adorm cu puțin înainte de miezul nopții, având pe fundal zgomotele valurilor.

La fel cum am început călătoria, m-am trezit ziua următoare undeva pe la ora 4:30, puțin înainte de răsăritul soarelui. Am colindat de unul singur dunele pe dunele de nisip din jur, așteptând răsăritul. După apariția soarelui am realizat imensitatea zonei în care mă aflam. În momentul aterizării pe insulă am prins cu coada ochiului niște formațiuni albe lipite de niște stânci. Am dedus încă de pe atunci că acestea ar putea fi dune de nisip, dar nu m-am închipuit că în momentul de față avea să mă aflu în fața lor. Dunele aveau o înălțime undeva la 200 metri și o pantă de înclinare mai mare de 45 de grade. Ca referință locală, dunele de nisip de pe plaja Delisha sunt la fel de înalte ca Dealul Viilor din satul nostru, poate chiar mai înalte pe alocuri.

Așa cum din Dealul Viilor se poate vedea târgul din comună și apele Oltețului, din vârful dunelor se vedeau casele din satele aflate pe malul mării, bărcile pescarilor și punctul estic extrem al insulei; un colț unde atât localnicii cât și reprezentările geografice descriu locul unde Marea Arabiei se desparte de Oceanul Indian. Ulterior am observat că există diferență între plajele din nordul insulei comparativ cu de cele din sud.

Primul obiectiv din ziua a treia, după ce am parcurs un traseu de aproximativ o oră și jumătate la o temperatură de 37° C şi o umiditate situată undeva la 90%, a fost peștera Hoq (peștera Vulturului în limba română), situată la o altitudine de 350 metri față de nivelul mării și care are o lungime de aproximativ 2 km. Peștera este o formațiune din calcar care se distinge după formele bizare pe care le capătă stalagmitele și stalactitele. Se spune că în această peșteră au fost găsite scrierile primilor negustori și navigatori care au pus piciorul pe insulă la începutul mileniului anterior. În retrospectivă am ajuns la concluzia că peștera Hoq nu se deosebește cu nimic de Peștera Urșilor, Peștera Ialomiței sau alte peșteri similare din România.

După o pauză de hidratare și odihnă, am pornit spre punctul estic extrem al insulei să facem cunoștință cu una dintre numeroasele comunități de pescari, la punctul în care Marea Arabiei se întâlnește cu Oceanul Indian. Am sosit chiar în momentul în care pescarii își terminaseră activitatea din ziua respectivă. Câțiva turiști din grupul meu, impulsionați de energia lor au sărit în apă să ajute pescarii să-și tragă bărcile la mal. Ca recompensă, aceștia s-au oferit să facă poze cu noi și să ne conducă la locul de odihnă a unei balene ucigașe, pe care pescarii locali au răpus-o în urmă cu foarte multă vreme.

La acel moment cu toții credeam că aici avea să se încheie ziua, dar ghidul ne-a pregătit o surpriză: am fost invitați ca oaspeți acasă la un localnic, în unul din satele aflate de-a lungul drumului principal. De la intrarea în sat și până la casa omului am fost escortați de un grup de copii curioși și cu zâmbetul pe buze, printre care și băieții gazdei. Am fost invitați la ceai, însă grupul s-a despărțit: femeile din grup au intrat în casă cu soția, soacra și fetele sale iar bărbații au rămas afară în curte cu gazda și cu băieții lui. Am petrecut cu ei până la apusul soarelui, timp în care copiii ne-au recitat varianta lor de „Râu – rățușcă – rămurică”, ne-au cântat și s-au fotografiat cu noi – mai bine zis ne-au spus cum să îî imortalizăm astfel încât ei să arate cât mai bine în pozele pe care urma să le postam cu ei pe rețele sociale. La fel ca în ziua precedentă am ajuns la tabăra de corturi odată cu lăsarea întunericului.

După masa de seară, am pornit de-a lungul plajei împreună cu alte trei persoane să facem un „duș” înainte de culcare, la un izvor pe care ni l-a indicat Gameel, aflat la aproximativ 300 de metri de tabără.

După un somn odihnitor, ne-am reluat activitatea la ora 04:00 dimineața admirând răsăritul de soare din vârful celor mai înalte dune de nisip de pe plaja Delisha. Din vârf se observa adevărata grandoare a acestor structuri: unele din ele erau se înălțau până aproape de vârfurile formațiunilor stâncoase de care se rezemau.

Planul pentru ziua patru era să ajungem în regiunea sudică a insulei unde urma să admirăm apusul soarelui pe o plajă pe malul Oceanului Indian – propriu zis. După micul dejun de la ora 06:00 o luăm din loc și pornim cu mașinile spre regiunile montane ale Socotrei, mai exact către canionul Kalysan unde aveam să ne relaxăm într-un alt Infinity pool.

În drumul nostru am făcut un mic popas la Muzeul Național de Istorie al Socotrei: o căsuță în ale cărei încăperi erau expuse obiecte de vestimentație tradiționale, unelte utilizate la munca în gospodărie și diferite tratate științifice de specialitate care abordau relieful și flora unică din Socotra. În timp ce îmi așteptam grupul să termine ședințele foto cu exponatele și să se elibereze puțin curtea interioară de celelalte grupuri de turiști, am început să răsfoiesc paginile unui caiet în care turiștii lăsau recenzii scrise. Mi-au atras atenția cuvintele scrise în data de 24.09.2023 de către un concetățean în limba română, care își exprima încântarea să vadă atâtea asemănări între tradițiile din satele yemenite și a celor din satele românești.

Am continuat apoi cu traseul nostru printre dealuri, văile adânci și albiile secate are râurilor din Socotra până la prima destinație din programul zilei – un traseu de două ore de mers până la apele piscinei naturale din canionul Kalysan, la o temperatura de 37°C, ghidați pe o potecă care oferea puține refugii împotriva soarelui.

Istoviți după drum, ne schimbăm în costumele de baie și ne răcorim în apa rece și limpede a piscinei infinitului. După ce am servit masa de prânz într-un container amplasat la marginea canionului și pe alocuri ruginit, mergem să admirăm apusul în sudul Socotrei la Oceanul Indian. Plajele din sudul insulei sunt foarte diferite față de cele din nord, ale căror nisipuri sunt răsculate de valurile și curenții mării Arabe. Aici nisipul avea o culoare mai închisă, față de culoarea albă a plajei unde am avut campingul în primele zile. De altfel, întreg peisajul din fața ochilor îmi aducea aminte de experiența trăită în 2015 când am avut ocazia să traversez dunele Saharei de Vest, pe care Egiptul o împarte cu Libia. Din punctul în care ne aflam și până la malul apei era o distanță de cel puțin doi kilometri de străbătut pe jos. Odată cu lăsarea soarelui tot peisajul căpăta un aspect auriu, plin de misticismul unui basm arăbesc.

După cum ne-am obișnuit, încheiem ziua cu masa de seară timp în care echipa care ne însoțea instala rapid corturile. Odată cu lăsarea întunericului am decis să fac o plimbare pe plajă de la cortul meu până la malul apei. Pe măsură ce mă apropiam țărm, intensitatea cu care valurile se spărgeau devenea tot mai simțitoare. Odată ajuns cu degetele picioarelor în apă, am constatat o diferență mare între valurile mării din plajele nordice și valurile de aici din sud. Apa era mai rece și viteza cu care valurile ajungeau la mal era semnificativ mai mare. Deși întuneric, la orizont se puteau observa umbrele dansatoare ale valurilor mari care se spărgeau în apropierea țărmului.

În apropiere de locul unde eram, am zărit două bărci de pescari trase un pic mai departe de linia valurilor. M-am urcat în una din ele şi am petrecut minute bune studiind linia orizontului. În felul acesta se încheie prima parte a aventurii mele în Socotra.

Aventura mea în Socotra va mai dura încă trei zile din acest punct, timp în care am intrat și experimentat cu adevărat esența insulei. O noapte am petrecut-o în inima unei păduri de Dracaena cinnabari – Dragon Blood Trees și alte două nopți în laguna Detwah. Incursiunea mea în Socotra se oprește acolo unde am început-o: în Hadiboh, în aceeași cameră de hotel, pregătindu-ne bagajele pentru plecarea spre Abu Dhabi și de acolo înapoi acasă.

Aleg să mă opresc aici cu relatarea aventurilor din Socotra deoarece cele mai frumoase momente de pe insulă le-am petrecut în a doua jumătate a călătoriei. Am decis să fac o alegere egoistă și să păstrez pentru mine și eventual pentru apropiați emoțiile și trăirile din zonele respective. Dintre toate locurile pe care le-am explorat în ultimii ani, am decis să nu promovez în mod activ Socotra ca destinație de vacanță, în special pe „social – media” în ideea de a amâna inevitabilul și de a păstra farmecul unei destinații și a unui punct de pe glob încă neprihănit de turismul în masă.