În Evul Mediu satele Olteniei se clasificau după statutul social în: “sate moșnenești” unde țăranii aveau, în majoritate, pământul lor, și plăteau bir (impozite) stăpânirii (Osica) și sate “aservite” ce se aflau în proprietatea boierilor și mânăstirilor. În această categorie intrau satele Greci, Ostrov și Tomeni. Că erau moșneni în Osica, avem ca dovadă procesul țăranilor cu boierii Buzești în anul 1620 (vezi monografia). Încă de la întemeierea satului, osicenii au primit pământ de la careva domnitori (probabil de la Mircea cel Bătrân), fie pentru fapte bune și loialitate, fie în virtutea unei politici de populare a zonelor de câmpie. În satul Osica nu au fost mari boieri sau arendași. Unii oameni au făcut ceva avere, prin faptul că au cumpărat pământ de la alții, fie prin moșteniri, sau prin zestre, formând așa numita “mică boierime”.
Instituția care a contribuit în mare măsură la dezvoltarea mișcării de la 1848 în rândul sătenilor a fost Școala. La chemarea conducătorilor revoluției, s-a aliniat în primele rânduri dăscălimea. Cine altul decât modestul învățător, cel care a trăit în mijlocul țăranilor și a suferit alături de ei, cunoștea mai bine nevoile și aspirațiile lor?
Guvernul provizoriu instalat de revoluție cere prefecților de județe să convoace pe învățătorii de la sate la cursuri de instruire, unde li s-au înmânat foi cu Proclamația de la Islaz din 11 iunie 1848 (acesta era un proiect de Constituție al Țării Românești) și să le distribuie locuitorilor satelor. Din Osica a participat la această mișcare de propagandă și învățătorul Pană Popescu. Problema agrară a constituit aspectul esential al înfruntărilor sociale în mediul rural, problemă prevăzută în Art. 13 al Proclamației, care prevedea împroprietărirea și abolirea obligațiilor feudale. După difuzarea programului revoluției, țăranii au opus o rezistență înverșunată la tentativa de a li se impune în continuare în anul 1848 obligațiile feudale de către arendași. Această rezistență a fost rău înțeleasă de țărani, în rândurile lor manifestându-se anarhia, care s-a dovedit periculoasă pentru ei și pentru idealurile revoluției.
Satul Osica de Sus fiind alcătuit în mare parte din moșneni și având o situație socială mai ușoară, nu a cunoscut o virulență a evenimentelor. În schimb, în celelalte sate ale comunei, mai ales în Greci, unde erau moșieri și arendași, țăranii au ieșit în câmp și au luat acasă tot ce au putut recolta, fără să mai dea nimic arendașilor. Au cosit fânul de pe fânețe, au tăiat grâul care era în coacere, au dat drumul la animale în culturile de porumb și în grâul ce a fost călcat în picioare, alte culturi au rămas nemuncite. Într-un cuvânt s-au dedat la jafuri în culturile agricole.
În județul Romanați, mișcarea în mediul rural s-a manifestat cel mai virulent în satele Greci, Fălcoi și Brâncoveni. Într-o lucrare a Institutului de Istorie “N. Iorga”, intitulată “Documente privind revoluția de la 1848 în Țara Românească”, Edit. Academiei, Buc., 1983, pag. 49, se arată că din cauza nesupunerii civice a acestor sate, prefectul județului Romanați, Ion Arcescu, face o plângere și o cerere telegrafică pe 26 iunie 1848, la Departamentul Internelor din București, pentru aprobarea de a lua măsuri dure și urgente cu țăranii din aceste sate, unde se spune: ”În urma publicării Proclamației în numele poporului, locuitorii satelor Greci, Fălcoi și Brâncoveni, înțelegând rău cele de mai sus, n-au mai dat ascultare la îndeplinirea obligațiilor lor de strângere a semănăturilor și fânețelor ce se aflau la vremea recoltării. Aceștia au fost duși la Caracal unde li s-a spus ce răspundere vor avea dacă nu se vor supune decretului guvernului, și că vor pierde drepturile prevăzute în Proclamație. Deși au promis ascultare și supunere, de îndată ce s-au întors în satele lor, nu s-au ținut de cuvânt. În satul Greci a fost trimis un dorobanț să aducă la Caracal trei săteni răzvrătiți care făceau agitație printre ceilalți. Pe lângă cei trei arestați mai vin la Caracal de bunăvoie încă 70 de țărani ca solidari cu arestații, zicând că ei nu mai ascultă de nicio poruncă, decât că ei știu că nu mai trebuie să facă zile de clacă. Conducerea județului, străduindu-se să le explice rostul prestației de clacă și să-i întoarcă de la rătăcire, răspunsul a fost că ei merg oriunde, dar clacă nu mai fac. Dacă nu au voit să se întoarcă la casele lor, toți au fost arestați.”
În continuare, prefectul cere grăbirea numirii Comisarului de județ, pentru a putea merge în satele răzvrătite să ia măsuri. În răspuns, Departamentul Internelor cere prefectului județului Romanați să nu folosească forța, ci să caute prin toate mijloacele pașnice să-i facă a se supune hotărârilor guvernului provizoriu, eventual acesta să ia legătura cu generalul Magheru pentru intimidare cu armata a acestor oameni. Nu s-a mai ajuns până acolo, deoarece în septembrie revoluția este înăbușită de trupele rusești și turcești.
Acum, printre măsurile de represalii, dăscălimea a constituit un obiectiv principal. În noiembrie 1848 se suspendă cursurile școlare, iar școlile sunt închise pentru 8 ani de zile. Învățătorii participanți la revoluție ca propagandiști sunt îndepărtați din învățământ. Arendașii pretind despăgubiri pentru daunele pricinuite în culturile agricole. Țăranii din satele menționate sunt obligați să-și achite rămășițele zilelor de clacă din acel an. Noul ministru de la Interne a cerut să se reia lucrările agricole. Cei ce nu se vor supune vor fi considerați criminali și vor fi pedepsiți ca atare. Privitor la lucrările de toamnă, prefectul a rânduit doi boieri din județ, care să vină în aceste sate și să lămurească pe fiecare clăcaș să iese cu plugul la arat. În caz contrar erau amenințați că vor fi forțați de către soldați să lucreze. Cu toate măsurile luate, clăcașii nu au voit să iese la arat. A intervenit atunci generalul Fuad, comisarul Porții Otomane, trimițând soldați turci însoțiți de ofițeri români, să scoată forțat la munca câmpului pe clăcași. S-a adus și o trupă de cazaci care au arestat pe țăranii nesupuși. Unii au fost duși la închisoarea Snagov, unde au fost supuși la bătăi și înfometare timp de 6 luni. Alții au fost aduși înapoi în satele lor, iar populația a fost obligată să asiste la bătaia exemplară ce au luat-o, pentru intimidare. Pentru o mai mare siguranță, auoritățile au staționat 100 cazaci la Piatra Olt pentru a interveni la cererea arendașilor. Perceperea clăcii a continuat să fie însoțită de un lung șir de abuzuri, înșelăciuni și ilegalități din partea arendașilor, mânați de setea de răzbunare. Abuzurile erau săvârșite de cele mai multe ori prin bătaie.
În satul Greci au fost trimiși jandarmi pentru colectarea datoriilor clăcașilor și a plății pagubelor din timpul revoluției. Până și munca câmpului era supraveghetă de soldați. Dacă treaba nu era făcută bine, a doua zi se relua de la capăt. În același timp s-a mărit și norma de lucru, încât clăcașii trebuiau să lucreze mai multe zile pentru norma prevăzută pentru o zi. Dacă recolta era slabă din cauza timpului nefavorabil, clăcașii trebuiau să plătească în plus arendașului pentru recuperarea pagubelor. Au fost cazuri când unii oameni și-au luat “lumea-n cap” și au fugit din sate, haiducindu-se. Norma, fiind instrumental de măsurare a muncii, a stimulat lăcomia și abuzurile arendașilor, îngreunând tot timpul viața clăcașilor.
În satul Osica de Sus, unde situația socială era mai diferită față de celelalte sate ale comunei, sistemul de clacă era mai ușor de suportat și de amploare mai limitată, deoarece cum am văzut, mulți locuitori aveau pământul lor.