Cercetări arheologice din trecut

Nicio altă ramură auxiliară a istoriei nu este mai importantă decât arheologia! Doar prin ea putem înțelege adevărata istorie, vestigiile reprezentând singurele dovezi neinfluențate de regimuri politice, subiectivitate sau cinism.
După ce am studiat și mai ales după ce am făcut practică arheologică în cursul facultății, am putut conștientiza următorul lucru: că istoria cunoscută de noi până la cele mai mici detalii costă foarte multă muncă, dar rezultatele plasează o societate într-un anumit loc în panteonul trecutului, un loc unic! Dezinteresul pentru arheologie, pentru vestigiile descoperite și apoi incluse în patrimoniu, pentru întreaga istorie de fapt, este o ofensă!
Primele cercetări arheologice desfășurate în Osica de Sus au fost efectuate în perioada interbelică sub supravegherea istoricului Dumitru Tudor, unul dintre marii istorici și cercetători ai Olteniei. Săpăturile arheologice efectuate atunci în localitatea noastră făceau parte din proiectul regional de cercetare arheologică a Olteniei.
Ținând cont de poveștile celor mai bătrâni dintre sătenii de atunci, dar mai ales de Chestionarul Arheologic completat de Dumitru Popescu din Osica de Sus, a cărui profesie nu ne este cunoscută, care avea ca scop completarea lucrării Antichitățile Județului Romanați, de Alexandru Odobescu, poate cea mai amplă lucrare istorică privind trecutul istoricului județ, s-a ales ca loc în care să se desfășoare șantierul arheologic zona Cheleștinei, dealul de la nord de localitate.

Poveștile bătrânilor au fost confirmate după scurt timp, în cadrul săpăturilor descoperindu-se vestigii deosebit de valoroase, printre care sarcofagii romane și bucăți de ceramică daco-romană. Locul cimitirului antic se afla la scurtă distanță de Drumul lui Traian care urca dealul aproape frontal. Din cauza deteriorării situației politice la sfârșitul deceniului al patrulea al secolului trecut și intrarea României în război, săpăturile au fost oprite, urmând să fie reluate după încheierea războiului, dar nu au mai fost reluate niciodată. Vestigiile descoperite în acea perioadă au fost incluse în patrimoniul național, însă fragmentul de șantier care fusese săpat a fost acoperit complet cu pământ, iar în zilele noastre abia se mai poate identifica. Lucrarea Oltenia Romană plasează Osica de Sus în rândul localităților antice, care au existat în timpul ocupației romane.
Anterior acestor săpături, profesorul Ilie Constantinescu din Caracal, cel mai mare colecționar de documente, izvoare istorice, lucrări și alte obiecte extraordinar de importante din Romanațiul interbelic, menționează în lucrarea lui care însă nu a fost publicată niciodată, Monografia Județului Romanați, că în localitatea Osica de Sus, undeva pe malul Oltețului s-a găsit un vas de lut, în care era mei putrezit. După anumite cercetări și paralele făcute cu obiceiurile și ritualurile străvechi, profesorul Constantinescu aprecia că vasul avea o vechime de peste 3000 de ani. Argumentele istorice aduse de profesor sunt foarte puternice, dar nimeni nu a mai adus în discuție cercetarea vasului prin tehnici de datare moderne.
O altă descoperire pe teritoriul localității noastre a fost o monedă de aur din timpul împăratului Valens (364-368 d.Hr.). Această descoperire a plasat Osica de Sus ca localitate încă existentă după Retragerea Aureliană, conform hărților lucrării Romanitatea Târzie și Strămoșii în Dacia Traiana Sud-Carpatică, a profesorului Octavian Toropu.
Ultimele cercetări arheologice efectuate în Osica de Sus au fost desfășurate sub supravegherea istoricului C.N. Plopșor în anul 1970. Atunci s-au descoperit mai multe monede care au fost datate ca fiind din timpul lui Mihai Viteazul. Cercetările au fost efectuate în urma găsirii mai multor schelete umane în timpul săpării fundațiilor de către localnicii din Vlăduleni. Dar osemintele nu au putut fi datate, numai poziția lor confirmând că fuseseră înmormântați după rânduiala creștină.

În anul 2020, în timpul săpării pentru fundația noilor toalete din curtea Bisericii din Vale, am găsit o cruce, despre care se presupunea doar că este îngropată undeva în spatele bisericii, conform poveștilor celor mai bătrâni dintre noi. Studiind arheologia ca disciplină în cadrul facultății, am putut efectua câteva procedee elementare de curățire a crucii și de datare. Astfel, crucea datează din prima jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece inscripțiile IIS, HS, NI, KA sunt în limba slavonă. Crucea este probabil un monument funerar al primilor preoți slujitori sau este posibil să fi fost mutată odată cu mutarea bisericii de pe malul Oltețului în actualul loc.

Potențialul arheologic în Osica de Sus

În ceea ce privește potențialul arheologic al localității, aici lucrurile devin foarte interesante și frumoase, dar din păcate pentru majoritatea localnicilor nu prezintă interes și mai grav, mulți nici nu știu de existența acestora. Principalul loc cu un astfel de potențial este zona în care Dumitru Tudor a efectuat săpăturile în urmă cu aproape o sută de ani. De altfel Blidăriile, vechea vatră a satului ar putea ascunde importante vestigii antice sau din perioada de început a Evului Mediu. Dumitru Popescu vorbește în răspunsul său la Chestionarul Arheologic despre existența unor astfel de vestigii încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece chestionarul a fost completat la sfârșitul secolului respectiv cu ajutorul celor mai bătrâni dintre oamenii de atunci.
Mormântul boieresc al clucerului Nicolae Greceanu din Biserica Parohială Ostrov reprezintă totodată un loc cu puternic potențial arheologic.
De asemenea locul în care s-a aflat vechea biserică de lângă Olteț, în Crivină, unde a fost și cimitirul o bună perioadă de timp reprezintă o zona cu potențial istoric.
Și nu în ultimul rând rămășițele Drumului Roman și ale Brazdei lui Novac reprezintă zone de o importanță deosebită, dar care se deteriorează treptat, din cauza muncilor agricole, acestea fiind aproape dispărute.
Despre toate aceste vestigii descoperite sau încă ascunse în labirinturile pământului, nu se poate spune nimic mai mult decât concluzia chestionarului arheologic completat de Dumitru Tudor: „Tot ce se arată prin acest răspuns sunt foarte bine constatate, sunt de pe vremurile vechi și nu de acum, pentru că nu se găsește măcar un singur om care să știe sau cel puțin să fi auzit pe moșii noștri vorbind despre acele oseminte și tronuri aflate în acel deal, precum și cele din lărgimea arătatului drum din vechime…”
UITAREA și INDIFERENȚA față de aceste vestigii sunt triste, dezamăgitoare. Descoperirea lor ar putea crea un amplu tablou al societății antice și medievale, dar până atunci… trebuie să zacă și să plângă îngropate de vreme alături de osemintele strămoșilor noștri.