Suntem în anotimpul iernii, dar toamna își prelungește farmecul cu diminețile și nopțile răcoroase, iar zilele, cu razele de soare mângâietoare, induc o stare melancolică, ce te duce cu gândul că s-au aliniat astrele și Divinitatea a insuflat la pământeni sau la mai marii lumii, o nouă ordine socială.
Activitățile în comunitatea noastră se desfășoară într-o monotonie obișnuită, care este întreruptă, mai mult ca oricând, de reprezentanții organelor de partid și de specialitate județene, care ne transmit să avem o implicare totală pentru menținerea disciplinei în muncă și ordine socială, cu raportarea de îndată a oricărei nesupuneri civice.
Pe fondul acestei încordări, se organizează o ședință de partid la căminul cultural, cu mobilizarea unui număr mare de participanți, cu tema: „Înfierarea acțiunilor așa-zișilor „protestatari” din Timișoara, care prin acțiunile lor huliganice, au devastat magazinele, atacă unitățile militare și îndeamnă populația la nesupunere civică”. În timpul desfășurării ședinței, au luat cuvântul persoane reprezentative din comunitatea noastră, care au „înfierat”, cum au știut mai bine, evenimentele de la Timișoara, luându-și angajamentul că vor apăra revoluția socialistă „cu arma în mână” dacă partidul le-o cere. Tot în acele zile, muncitorii din Osica de Sus, și nu numai, care lucrau pe platforma industrială Balș, în special strungarii, sunt angrenați în confecționarea de bâte, urmând să se deplaseze cu o garnitură de tren specială la Timișoara, pentru restabilirea ordinii publice. Din rândul muncitorilor care s-au deplasat la Timișoara, amintim pe: Tudor Ilie (Păcală) și Andrei Nicolae (Mândroc), care relatează:
„Pe timpul deplasării, se discuta cum să acționăm, cât de hotărâți și uniți să fim, dar când a intrat garnitura de tren în Timișoara, am văzut o mare de oameni, în speciali tineri, care ne-au primit cu ovații de bucurie, oferindu-ne pâine și salam, iar noi am început să aplaudăm, privindu-i cu simpatie, instantaneu fraternizând cu aceștia.”
În ziua de 10 Decembrie 1989, trec pe la domnișoara Georgescu Ileana, în curte găsind o bicicletă rezemată de casă. Bat la ușă, dar nu răspunde nimeni, astfel că intru în casă, unde domnișoara, împreună cu Polizu, așezați pe scaune lângă masă ascultau Radio Europa Liberă. Polizu, energic, a sărit de pe scaun cu fața transfigurată, strigând: „Regimul comunist cade!!! Are zilele numărate!!! Și mulți trebuie să-mi dea socoteală, iar tu, obligația să divulgi turnătorii care ne-au distrus viața și familia!”
Primim ordin de intrare în consemn fiind asigurată prezența permanentă la Postul de Miliție, unde aveam un televizor Sport și un aparat de radio care, sporadic, recepționa la Europa Liberă. În comunitate, locuitorii, mai timid, au început să comenteze evenimentele de la Timișoara, iar cei care aveau copii în armată sau la Timișoara vin frecvent la Postul de Miliție să se intereseze de situația lor. La locuința de serviciu, vine domnișoara Georgescu Ileana, care ne sfătuiește să ducem cei doi copii minori la bunici, pentru că ceasul cel mare a sosit: căderea regimului este iminentă și este posibil ca Postul de Miliție să fie atacat, iar eu, sub nicio formă să nu folosesc armamentul.
În ziua de 22 Decembrie 1989, ora 13:00, soția colegului meu, Ciocîrlan Gheorghe, telefonează la Postul de Miliție că este în pericol, fiind admonestată de mai multe persoane. Mă deplasez la locul indicat, unde constat că totul era diferit. În gospodăria lui Mandă Marin (Ceoce), după sacrificarea porcului se făcea pomana, la care participau: Calotă Constantin (Costel al lui Florică Olaru), Preda Nicolae (Nicu al lui Ganea), Streche Marin, Dăbuleanu Mircea (Mircea lui Bâcă), Nichita Dumitru (Bran Vidrighin) care, în momentul apariției la TV a lui Mircea Dinescu, au început să strige de bucurie și să se manifeste zgomotos, moment în care a apărut doamna Ciocîrlan, care i-a apostrofat că urmăresc posturi străine, iar ea telefonează soțului să vină să îi aresteze. În cele din urmă, situația s-a calmat, iar doamna Ciocîrlan s-a retras nemulțumită și nedumerită de ceea ce se întâmplă.
Tot în 22 Decembrie, între orele 18:00-19:00, apare primul grup de tineri printre care Aldea Sebastian (Vică Galeț), Băluță Viorel, Calotă Marian (Kale), Gubendreanu Ion (Ion al lui Cute), Gubendreanu Dumitru (Mobra), profesoara Păun Cecilia, Raicea Cristian (Gutuiță), Ciochină Ion (Brezu), Niță Dumitru (a lui Radu lui Niță), Iorga Dumitru (Mangă a lui Diță), Băluță Gheorghe (Ciacăr), Fugaru Ionel (Paceală), Ciochină Costel (Cantonierul), toți deplasându-se prin comună, strigând diferite lozinci de libertate: „Mulțumim Timișoara!”, „Jos comunismul!”.
Grupul de tineri s-a despărțit în două, o parte plecând acasă, iar cealaltă, cu trenul din Vlăduleni spre București, la inițiativa lui Raicea Cristian (Gutuiță), care povestește:
„Am plecat din gara Vlăduleni în jurul orei 23:00. Când a ajuns trenul în zona Pădurii Reșca se auzeau împușcături și se observa în văzduh lumină de trasoare. Ne-am culcat pe burtă în compartiment și pe culoar până am ajuns în gara Caracal, unde am fost legitimați de o patrulă militară, care ne-a sfătuit să ne întoarcem acasă, deoarece spre București au fost anulate toate trenurile. Am rămas în gară, venind acasă a doua zi dimineața.”
23 Decembrie 1989. În jurul prânzului, a venit la locuința de serviciu Polizu Constantin ca reprezentant al Partidului Național Țărănist, cu o listă de revendicări, cerând vehement, să afle identitatea colaboratorilor Securității. În cele din urmă a fost temperat de domnișoara Georgescu Ileana, care se afla la noi în locuință.
24 Decembrie 1989, între ora 9:45-10:00. Își fac apariția la Primăria noastră mai multe persoane, printre care: Ciochină Constantin (Cantonierul), Joița Gheorghe (George al lui Rontea), Lepădatu Ion (Oane), Mușat Gheorghe (George al lui Câci), Stănoiu Daniel, coordonați de Lepădatu Nicoale (Mamet). Când au ajuns la clădirea din spatele Primăriei unde se aflau vice-primarul Moraru Ștefan, am fost chemat de omul de serviciu al Primăriei, Manicea Mihai (Mișică).
Lepădatu Nicoale s-a adresat vice-primarului: „Am venit să luăm puterea! Predă puterea!”. Acesta nu a răspuns, moment în care Lepădatu Nicoale a intrat în birou la contabilitate, a forțat cu mâna dreaptă partea de sus a fișetului, iar mâna stângă a introdus-o în fișet, ulterior, rămânând blocată. Vice-primarul a deschis lacătul de la fișet. Din fișet, Lepădatu Nicoale a luat ștampila, ieșind afară din birou s-a dezbrăcat din cojoc, l-a aruncat pe trepte și-a suflecat mânecile de la pulover, cu pumnii strânși și fața expresivă, s-a urcat pe cea mai înaltă treaptă de la scară, strigând: „Fraților!!! Am luat puterea!!! Mai avem una de luat, care are ștampila țării!!! (n.r. Postul de Miliție)”.
În acest timp, Mușat Gheorghe a scos din buzunar cinci tuburi de cartușe de pistol-mitralieră, calibrul 7.62 mm, le-a arătat mulțumii și a spus: „Am fost la București, de unde vin cu aceste tuburi ca să fac dovada că se trage în mulțime, lucru pe care-l poate confirma și studentul de la Timișoara, Stănoiu Daniel, aici de față.” Stănoiu Daniel a rămas tăcut.
Întrucât discuțiile erau contradictorii și eram permanent provocat, pentru a nu escalada starea conflictuală, m-am retras, pe poteca laterală, la Postul de Miliție unde am procedat la menținerea stării de calmitate. După aproximativ 15 minute, grupul din curtea Primăriei, cu un drapel, a venit să intre în Postul de Miliție, să ia armament și muniție pentru apărarea comunității de teroriști. Totodată, persoana care a beneficiat din plin de poziția și funcția lui Emil Bărbulescu, a lansat zvonul că Emil Bărbulescu este moșul copiilor, iar în acel moment este ascuns în Postul de Miliție alături de doi teroriști.
În curtea Postului de Miliție se aflau mai multe persoane care se bucurau de respectul și încrederea locuitorilor și au confirmat că nu este nimeni din afara localității în Postul de Miliție. Mai mult, profesorul Oprițescu Constantin, intuind intenția grupului de a pune mâna pe arme, s-a postat la poarta de la intrarea Postului de Miliție și a garantat că nu este niciun terorist în Postul de Miliție: „ Fiți serioși! Mulți dintre voi ați fost elevii mei! Emil Bărbulescu nu avea unde să se adăpostească decât aici, la noi, în Osica? Ar fi un dezastru să punem mâna pe arme să ne apărăm comuna.” Gubendreanu Constantin (Cice), fiind în curtea Postului, l-a chemat la el pe Ciochină Constantin (Cantonierul), nepot din partea surorii, certându-l: atitudine care a descurajat grupul. Stocul de armament în Postul de Miliție era format din: carabine, pușcă mitralieră, mitralieră pe afet, pușcă-mitralieră semiautomată, cu lunetă, arme Geko, armă cu aer comprimat, lăzi cu muniție de război, cartușe de manevră. Osica de Sus era centru de pregătire pentru luptătorii din gărzile patriotice inclusiv pentru comunele Fălcoiu și Dobrun. De la Postul de Miliție s-au deplasat la Căminul Cultural, unde Nicu Ivan (Nicu al lui Tușă), a montat stația de amplificare, iar Lepădatu Nicolae, la microfon, a strigat că a preluat puterea și a ridicat ștampila Primăriei, arătând-o mulțimii, totodată, începând formarea Consiliului Frontului Salvării Naționale. Din mulțime se striga și se propunea câte o persoană, pe care Lepădatu Nicoale o accepta sau o refuza. Refuzând în mod nejustificat mai multe persoane, Calotă Marin (Mărin al lui Paltin), om cu un caracter deosebit și de neclintit în hotărârile chibzuite pe care le lua, încadrat de nepoții lui, Dobre Bibi și Dobre Dumitru (Zoro) a zis: „Ce face ăsta?! Se propune pe el și tot neamul lui?!”, moment în care, Dobre Bibi s-a deplasat la Lepădatu Nicoale, i-a cerut ferm ștampila, a primit-o și a așezat-o pe masă, lângă stația de amplificare. Întrucât mulțimea se agita și Lepădatu Nicoale a pierdut controlul, a intervenit la microfon domnișoara profesoară Păun Cecilia, care a restabilit ordinea și a reluat procedura de formare a Consiliului Frontului Salvării Naționale.
Când totul părea normal, apare de la Biserică preotul Mitrache Eugen, care a luat microfonul și a spus: „Pentru martirii căzuți la Revoluție, să rostim împreună rugăciunea „Tatăl Nostru”. După rostirea rugăciunii, a continuat: „Tatăl meu e șofer de autobuz. Toată noaptea a transportat luptători din gărzile patriotice și militari pentru apărarea localităților. Activitatea Miliției a încetat! Armata și noi am luat puterea! Trebuie să punem mâna pe arme, să facem echipe la intrarea și ieșirea din comună, să o apărăm de teroriști!” În acest timp, se auzeau împușcături răzlețe, ceea ce l-a determinat pe preot să afirme: „Auziți?! Se trage! Teroriștii s-au organizat! Trebuie imediat să opunem rezistență! Să ne apărăm!” O parte din mulțime a început să strige: „Arme! Arme! Arme!” Ulterior s-a aflat că pe malul stâng al Oltului, în zona barajului Ipotești, au fost persoane înarmate, să apare barajul de teroriști. Iar acestea au început să parieze cine lovește, în larg, pescărușii care stăteau pe diferite obiecte plutitoare.
A intervenit din nou domnișoara Păun Cecilia, spunând că nu avem ce face cu armele. Între timp, i-am amintit preotului că anterior am avut o colaborare profesională bună. Acesta revenind la microfon a afirmat că: „Domnul Sandu este militar de carieră! Să avem încredere, că știe ce are de făcut.”
În aceeași zi, în jurul orelor 15:00, la Primăria noastră a avut loc prima ședință a Consiliului Frontului Salvării Naționale, în care s-a hotărât ca domnul doctor Voicu Ion să fie purtătorul de cuvânt.
În 28 Decembrie 1989, în jurul orelor 14:00, s-a prezentat la Postul de Miliție Soare Constantin ( al lui Băț) împreună cu un prieten străin de localitate, spunându-mi că vor să facă revoluție în satul Greci și să întocmească lista de revoluționari. Apoi au plecat în satul Greci, făcând observație gestionarei Matei Niculina (Nina) că va fi înlocuită de la magazin, dacă nu face aprovizionarea de îndată cu portocale, banane, măsline, salam și alte produse.

În loc de încheiere:
Mulțumesc tuturor persoanelor care au fost implicate în evenimente și au dat dovadă de maturitate și probitate morală, reușind astfel să reducă riscul apariției victimelor directe sau colaterale.