Osicenii în al Doilea Război Balcanic
Vara anului 1913 aduce României un statut la care marile personalități politice ale vremii, împreună cu regele Carol I, visau încă de la dobândirea Independenței față de Poarta Otomană din 1877, acela de putere regională, cu precădere balcanică. Acest fapt a fost posibil prin participarea României la al Doilea Război Balcanic desfășurat între 16 iunie – 10 august 1913 (Bulgaria împotriva Imperiului Otoman, Greciei, Serbiei și României), iar mai apoi prin transformarea capitalei București în orașul tratativelor de pace pentru scurt timp.
Istoriografia românească se împarte în două categorii în ceea ce privește acest episod: istoricii care consideră România ca o putere regională, care în urma războiului reușește să alipească Cadrilaterul la Vechiul Regat, fiind stat învingător, și istoricii care spun că România nu a fost o putere regională și nici nu a devenit.
Deși România a făcut parte din tabăra învingătoare, mărindu-și teritoriul, participarea la acest război a fost de rău augur pentru viitorul apropiat al țării, Bulgaria atacând România alături de Austro-Ungaria trei ani mai târziu în cadrul Primului Război Mondial.
Participarea efectivă a armatei române a început la 3 iulie și s-a terminat pe 31 iulie în sudul Dunării. Armata condusă de prințul Ferdinand și de generalul Ioan Culcer va înainta după trecerea Dunării fără să întâmpine o rezistență semnificativă, iar luptele desfășurate au fost mai mult niște tachinări armate decât bătălii în toată regula. Prin urmare România va avea un număr de până într-o sută de victime căzute la datorie. Ceea ce a provocat moartea mai multor militari și a creat haos în rândurile tuturor armatelor participante a fost epidemia de holeră.
În acest război inutil, așa cum îl apreciază unii istorici, au fost mobilizați toți bărbații apți de luptă cu contigentele începând de la 1901 până la 1911.
La acest scurt război a participat și Regimentul 19 Infanterie Caracal, atât partea activă cât și partea de rezervă. Acest regiment aduna laolaltă bărbații mobilizați din județul Romanați, printre care și osicenii.
Astfel, având în vedere cele precizate mai sus, au participat la Al Doilea Război Balcanic:
1. Din comuna Osica de Sus: Fugaru Iancu, Barcan Ion, Căcărează Constantin, Mușat Stancu, Ulei Petre, Dicu Ion, Raicea Ștefan, Stăvăreanu Radu, Calotă Ion, Maxut Stancu, Mioneci Ion, Ionescu Dumitru, Ciopâc Marin, Vlad Marin, Sulger Ion, Bobiceanu Ion, Stancu Nicolae, Coțofană Ilie, Costoraru Gheorghe, Ciucu Ilie, Boiangiu Dumitru, Matei Mihai, Spătaru Dumitru, Nălucă Ștefan, Torcea Dumitru, Dan Elefterie, Mitroi Constantin, Surdu Ion, Macsut Dumitru, Corlățeanu Ion, Mioneci Ilie, Mandă Dumitru, Ulei Ilie, Spătaru Dumitru, Ștefan Marin, Gaiță Constantin, Calotă Anton, Dan Mihai, Dănănău Ion, Tâlvan Anton, Giura Dumitru, Calotă Smarandache, Delcea Gheorghe, Delcea Mihalache, Mioneci Dumitru, Delcea Ion, Mioneci Ion, Dăscălița Nicolae, Țâțu Dumitru, Roșca Dumitru, Târnă Ștefan, Dumitru Șuțu Dumitru, Puiu Ion, Marica Ion, Boangiu Dumitru, Sulger Ilie, Mincă Ilie, Iorga Voicu, Lixandru Anton, Botofei Dumitru, Mitroi Marin, Tudosie Zanfir, Voicu Florea, Buznă Dumitru, Ciochină Nicolae, Pisică Aristide;
- Din comuna Greci: Jianu Dincă, Bucătaru Ilie, Dinu Marin, Tonie Ștefan, Trancă Marin,Trancă Ion, Osman Radu, Dicu Ștefan, Gherghiceanu Ilie, Roșu Ilie, Petria Ion, Mihalache Marin, Manea Ion, Ivan Marin, Mateiaș Ștefan, Malacu Constantin, Ștefan Alexandru, Cioran Mihalache,Stana Ion, Băluță Dumitru, Dumitrescu Ștefan, Dumitrescu Florea, Băluță Marin, Cimpoeru Tudor, Vlad Nicolae, Neagoe Constantin, Triță Constatin, Peptea Ion, Arsu Constantin.
Dintre toți osicenii și grecenii enumerați mai sus, toți s-au întors teferi acasă, însă au păstrat mereu amintirea acestui scurt război, unii fiind decorați cu Medalia Trecerea Dunării pe care au transmis-o mai departe copiilor și nepoților lor. Majoritatea vor participa la Primul Război Mondial, însă la finalul acestuia doar foarte puțini se vor mai întoarce în satele lor.
Lasă un răspuns