Poem
Bunicilor mei,
copilăriei mele…
A nins pe ochii tăi închiși,
A nins și pe câmpie,
A nins pe cruce, pe coroane,
A nins cu tânguire
Și peste tâmple ieri ți-a nins
Și azi ești amintire
Și ți-au cântat cu jale plopii
Din porți de cimitire.
Și-am ascultat cântare lor
Ca povestită de străin
Pașilor ce nu mai vin
Porților ce se încuie
Trupului ce s-a întins
Gurilor ce n-au să spuie
Bâlciului ce-are să vie
Ochilor ce n-au să știe
Cât ți-e curtea de pustie…
Haide, urcă-mă pe cruce!
Bate-mi mâinile în cuie,
Pune inima să spuie
Și să spuie pân-la sânge
De ce astăzi tot mai plânge
Când se duce să se culce!
CATRINEL ROȘU
Catrinel, fiica Silvioarei Marcu
Pe bunica ta am cunoscut-o bine din primii ani ai copilăriei mele, până când i-am sesizat lipsa, într-o bună zi. Era mereu blândă și ninsă. Emana blândețe și liniște mai mult decât mulți bunici la un loc. E o încântare pentru sufletul meu că voi fi citit ceea ce tu ai scris! Felicitări, dragă Catrinel!
Mii de mulțumiri!
Vă mulțumim și noi și vă mai așteptăm să publicați în paginile revistei Rădăcini.
Parcă