Leana Palicî și Măria Cacaicioarii cumpăraseră de mult ce-aveau trecut de-acasă pe listă, și-acum beleau ochii pe tarabe, la toate alea:
– Uite-l, fă Mărie, în poză, p-alu’ Mândroc din Ostrov, care-a dat ortu’ popii luna trecută, după ce-a-nghițit un pui de șopârlă, afumat bine și adormit, cu oile pe Canal…
– Proastă mai ești, fă Leano! Lu’ Mândroc nu de la șopârlă i s-a tras, avea oftica-n el, de mic. Când scotea seara o fată la poartă o pupa de-o albea, dar înainte de-asta avea grijă să se-ntoarcă o clipă cu spatele la ea și să scuipe sănătos în batistă…Până la urmă i-au prins toate melicul și nu mai ieșea una la poartă, fugeau toate de el, ca dracu’ de tămâie, fluiera degeaba-n poartă, câte-o oră, până i se strepezea gura…Pe urmă, s-a mutat la noi, venea duminica pe jos patru kilometri, săracul, m-a păcălit și pe mine o dată, eram crudă abia mă prinsesem în horă…
– Aș fi vrut și eu o gogoașă, Mărie, dar ce să iei, uite-te și tu, e cât limbricul! Pe vremea noastră era cât gura putineiului! Și negustorii aveau toți pe vino-ncoa, mi-aduc aminte de-o fată de la gogoși, frumoasă foc și cu țâțele cât pepenii, care te vrăjea cu „Ia gogoașa-nfuriată de la fata-amorezată”, îi dădeai și ultimul leu, luai gogoașa și te-amorezai tu… Când te momea să intri la circ unul cu vestă-n carouri, ca să vezi ce n-ai văzut, omul cu o falcă de bou și una de om, intrai și chiar așa era, mereu m-am întrebat unde dracu’ l-or fi găsit…
– Era lumea cinstită înainte, Leano, nu ca acum: anu’ trecut a cumpărat bărbatu-meu o drujbă de la un țigan, dar când a venit cu ea acasă a tras de sfoara aia pân-a făcut scurtă la mână și tot încremenită a rămas… Iar când i-a dus-o îndărăt țiganului, în duminica următoare, ăla s-a jurat pe copiii lui că n-a luat-o de la el, nici șeful de post n-a avut ce-i face, i-a zis alui meu s-o ia acasă și s-o țină piesă de muzeu…
– Săracu’ taica, cât a trăit, nu i-a lipsit târgul, pân’ la 80 de ani: biserica o mai sărea, dar târgul ba… O lua pe jos, de la 6, cale de doi kilometri, că stăteam atunci lângă gară: „Mă duc, Leano, să le iau pulsul” – zicea. Nu mi-a spus niciodată, cui: Osicenilor noștri? Guguienilor? Negustorilor? Ălora de la primărie? Îi plăcea mult susanul: „Leano – mi-a zis –, când o fi să flutur lumii batista, să ai grijă să-mi pui la picioare o traistă cu susan, să am ce glojdori, la coadă, când oi sta să-mi vină rândul la Judecata de Apoi…”. Și parcă și lumea era mai veselă înainte, Mărie, și parcă mai cu poftă de viață. Mi-aduc aminte, de Obrejenie, când se făcea bâlciul, pe Măgurice, era viespar de lume: dacă te pierdeai de-ai tăi, trebuia să te dai în tiribombă de trei-patru ori, ca să-i găsești. De dimineața până seara, ne bătea soarele drept în cap, stăteam vrăjiți, ca proștii, de fanfara ei, gata să i se prăbușească cu noi podul, cum s-a și întâmplat o dată, când a căzut peste mine al lu’ Mucica, de-am rămas și acum cu beteșug la furca pieptului…
– Leano, lua-ne-ar dracu’ să ne ia, hai fă acasă, e de mult soarele sus, știi cât de ambițios e Mărin al meu: dacă vine de la meci și nu răstorn mămăliga pe cârpător fix în clipa-n care se-aude balamaua-n poartă, să vadă el chiar atunci aburul ieșind din ea, ca dintr-o arătură proaspătă, îmi dă cu tuciu-n cap, de văd stele verzi, mai multe și mai clar ca noaptea, cum mi s-a întâmplat acum două săptămâni…