PAGINA POETULUI

În dulcele vers clasic

catren

ninge fără tine… ochii tăi de scrum
boabe negre-n vie, pe coline,
sanie de lemn căutând un drum
pe cărările pierdute-n mine.

evocare

e iarba-n crâng, iubito, rămasă la genunchi
și-ți mai așteaptă talpa fugită în sanda,
săruturile noastre ce-n aer stau mănunchi
le-adună o codană, încet într-o basma.

vara iubirii noastre e’naltă acolo, încă,
deși e toamnă, plină,
cu vii care te-mbată,
sub cerul nostru, Doamnă
e liniștea adâncă,
nu-i niciun nor deasupra și zarea-i fără pată.

Ia un artist

într-o Slănină pitică,
sus, pe Malul cu livezi,
și sub via străbunică
păstorind parcă zăpezi

șade-un pictor nepereche
într-o casă ca un melc,
spiralat în frunza vremii
ca-ntr-o margine de cerc

domnu’ Vergulescu-n casă
te primește ca pe-un rege,
te invită doamna Gunka,
să refuzi e făr’delege

lângă ei uitată-i zgura
de pe viața noastră șuie,
ne iubește iar natura,
ea în inima ne suie

cel mai des le trece pragul
Nae, cel cu vorbe-alese,
versul lui sugrumă ștreangul,
mâna lui fată „mirese”

într-o urbe pezevenche,
sus, pe Malul cu Livezi
șade-un pictor ne-pereche
păstorind parcă zăpezi.

Lasă un răspuns