OSICEANUL DE CINSTE

Asistent maternal între profesie și menire (3)

Profesia de asistent maternal a fost instituită la începutul anilor 2000, printr-o Hotărâre de Guvern. În acest fel, copiilor abandonați prin spitale și prin orfelinate li s-a oferit șansa de a crește într-un mediu familial și de a se bucura de căldura unui cămin.
De atunci, mai multe femei din Osica au devenit asistent maternal punându-și afecțiunea sufletească și casa la dispoziția acestor copii năpăstuiți.
Vom cunoaște pe rând poveștile lor, ghidați oarecum de următoarele întrebări:

Ce v-a determinat să faceți acest pas?
Cum au reacționat membrii familiei, în special copiii, când au aflat că veți deveni asistent maternal?
Când ați început demersurile și cât timp au durat procedurile?
Ce ați simțit când ați primit primul copil în îngrijire? El cum a reacționat când v-a văzut? Cum s-a înțeles cu membrii familiei? Cât timp a trăit în familia dumneavoastră?
Câți copii au crescut alături de dumneavoastră? Povestiți-ne despre fiecare dintre ei: câți frați avea, cum se descurca la școală, ce năzbâtii a făcut, ce talente are, ce satisfacții ați avut de la el, cu ce v-a dat bătăi de cap….
Ce mai știți despre ei? Mai țin legătura cu dumneavoastră?
Chestionarul nu este nici obligatoriu, nici limitativ, mai ales că fiecare copil este unic în felul său și fiecare familie are propriul set de reguli și de valori.

5. Liliana (Lia) Mărunţelu – nora lui Oniţă al lui Mărunţelu

  • Eu şi soțul meu, Victor, nu am avut copii. Singura posibilitate de a avea urmași a fost să adoptăm un copil. Victor ar fi vrut să fie băiat, eu mi-am dorit o fată. Dumnezeu ne-a adus-o în familie pe Georgiana pe care am primit-o la câteva zile de la naştere. Crescuse şi și-a dorit să aibă şi ea fraţi cu care să se joace. În glumă i-am zis să luăm un copil de la „teledon”. În inocența ei a fost de acord.

Pasul următor a fost să contacteze DGASPC Olt în primăvara anului 2003, ca să-și exprime dorinţa de a lua copii în plasament şi ca să fie luată în evidență pentru formalitățile cuvenite. Cumva, Lia a parcurs același traseu profesional cu Carmen Calotă, despre care am relatat într-un număr anterior al revistei. Copiii le-au fost încredințați în aceeaşi zi, cursurile de asistent maternal le-a urmat având deja copiii acasă și ulterior a primit diploma.

Georgiana avea 5-6 ani când am început demersurile. După ce m-am întors de la Slatina, mă aştepta cu hăinuțele ei care îi rămăseseră mici, pregătite să-și îmbrace frățiorii. Georgiana este acum asistent medical, lucrează în Germania, este căsătorită cu un farmacist şi au împreună un băiețel de 3 ani.

Primii doi copii pe care familia Mărunţelu i-a primit în plasament au fost Ionuț şi Daniela. Ambii aveau 2 ani şi proveneau din aceeaşi localitate, Tufeni. Fuseseră luați în regim de urgenţă de la familii şi tot în regim de urgenţă au fost încredințați Liei. Au fost copii sănătoși, deşi Dana era ceva mai firavă şi mai pretențioasă la mâncare. Ionuț avea grijă de ea la şcoală.

Daniela şi Ionuț au fost colegi de clasă la şcoală. Rezultatele la învăţătură nu au fost dintre cele mai remarcabile, în schimb cei doi copii s-au remarcat prin talentul de care au dat dovadă: Daniela a învăţat să cânte la vioară, iar Ionuț a făcut parte din formația de căluș din Osica. Au fost copii cuminți, iar Daniela era foarte conștiincioasă când era vorba de exersat la vioară – concluzionează Lia.

Un episod care le-a marcat viaţa a fost momentul în care Daniela le-a fost luată de DGASPC pentru a fi reintegrată în familie (în fapt mama naturală se recăsătorise şi se mutase undeva în județul Ilfov). Fata era în clasa a IV-a şi undeva prin noiembrie – decembrie a fost dusă acolo. La mine nu-i lipsea nimic: la masă mâncam cu toții aceeaşi mâncare, avea camera ei, baie, căldură pe timpul iernii, birou la care îşi făcea temele. Acolo locuiau patru persoane în două camere, iar pe foc puneau cârpe, că nu aveau lemne. Pentru Daniela a fost un şoc, peste care nu a putut să treacă. Cu ajutorul unei profesoare de la școala la care învăţa, a plecat de acolo cu un microbuz, iar Victor a așteptat-o la Slatina să o ia acasă. Au anunţat Protecţia Copilului, au făcut tot ce le-a stat în putință să o păstreze la ei şi au reuşit cu greu după multe intervenții. A fost nevoie de ședințe de consiliere psihologică timp de trei luni, pentru a-şi reveni din trauma pe care o trăise timp de o lună. Fiindcă, de la plecarea Danielei şi până când fata a revenit în familie, Liei îi fusese dat în îngrijire un alt copil, nu a mai putut să beneficieze de indemnizație şi pentru Daniela. Practic, Victor şi Lia au crescut-o pe Daniela din banii lor, fără să facă vreo diferenţă între copii. De acum, aveau de crescut patru: două fete şi doi băieţi.

Odată cu plecarea Danielei, Lia a fost nevoită să-i spună lui Ionuț că de fapt nu este copilul ei şi că, la un moment dat, ar putea fi şi el reintegrat în familia din care provenea. Copilul a rămas consternat şi a întrebat-o: Mami, matale glumești? Cum poți să-mi spui așa ceva? Nu mă mai iubești?

Al doilea băiat intrat în familie, este Ionel, care avea 3 ani la acea dată. În martie anul viitor împlinește 18 ani. Cu el a fost ceva mai dificil, deoarece este un copil cu nevoi speciale. Cu toate acestea, a mers la grădiniţă şi la şcoală, iar acum urmează cursuri de tâmplărie la o scoală specială din Balș. Asta și-a ales el şi văd că îi place. După ce termină școala, îi facem un atelier aici la stradă, ca să câștige banii lui.

Acum, Daniela este căsătorită şi este mămică. Suntem bunici a doua oară. Daniela mi-a dăruit o nepoată. În ianuarie împlinește un an. Am fost la botez şi ne sună aproape în fiecare zi. L-a cunoscut pe soțul ei la Slatina şi locuiesc împreună la Curtişoara. Soțul Danielei a venit cu părinții la familia Mărunțelu să o ceară de soţie, după datină. Peţeală în toată regula. O iubeşte nespus pe Daniela şi este respectuos cu Lia şi cu Victor. Proaspăt întoarsă dintr-o excursie, Lia priveşte cu emoţie o rochiță pe care i-a cumpărat-o nepoatei, în aşteptarea momentului în care o va putea vedea îmbrăcată cu ea.

Ionuț a terminat liceul, dar nu a luat bac-ul. S-a angajat în Slatina la o spălătorie auto, timp în care a făcut naveta la Osica, apoi a plecat în Germania. Nu i-a plăcut limba şi nu s-a adaptat. Acum este în Olanda, la un atelier în care se recondiționează cabine de TIR. Este apreciat de patronul la care lucrează fiindcă nu se dă deoparte la greu şi mai ales după ce acesta a aflat că nu a fost crescut de părinții naturali. Stă acolo câțiva ani să strângă niște bani şi îl ajutăm să-și deschidă un atelier auto sau o spălătorie în fundul grădinii, că avem teren destul. A fost de Paște acasă, iar acum îl așteptăm de Crăciun. Este binevenit aici, că Georgiana nu se mai întoarce din Germania.

Botezul fiicei Danielei
Botezul fiicei Danielei

Indiferent despre care dintre copii încercam să discutăm, inevitabil Lia revenea cu câte un mic amănunt despre fiecare dintre ceilalți, semn că fiecare contează la fel de mult pentru ea. Suferă pentru problemele lor şi se bucură deopotrivă pentru fiecare reușită pe care i-o împărtășesc. Speră să-i vadă şi pe băieţi realizați şi la casele lor, așa cum au reuşit să se realizeze cele două fete.

One thought on “Asistent maternal între profesie și menire (3)

Lasă un răspuns