Mădălina Osiceanu
Doctor în matematică

„Ideile noastre legate de educație sunt prea înguste și superficiale. Se face simțită nevoia unei sfere mai largi, a unui țel mai înalt. Adevărata educație înseamnă mai mult decât urmarea unei anumite școli. Înseamnă mai mult decât pregătirea pentru viața care există acum. Ea are de-a face cu întreaga făptură și cu toată perioada în care îi este cu putință omului să trăiască. Este dezvoltarea armonioasă a puterilor fizice, mintale și spirituale. Îl pregătește pe elev pentru bucuria slujirii în această lume și pentru bucuria mai înaltă a unei slujiri mai largi în lumea care va veni”.

Cu toate că educația are loc pe toată durata vieții, primii ani din viață joacă un rol extrem de important în tot acest proces.
Sunt recunoscătoare pentru faptul că am avut privilegiul de a crește într-o localitate liniștită, aproape de natură și înconjurată de oameni mărinimoși.
La grădiniță am avut-o educatoare pe doamna Olga Văduva, care, cu mare drag se ocupa de noi și ne implica în program la serbările de sărbători sau de final de an.
Deși eram micuță și nu pot ține minte tot ce s-a întâmplat la grădiniță, îmi aduc totuși aminte de momentele în care eu terminam foarte repede ceea ce doamna Olga ne dădea de lucrat, și pentru a mă ține activă în continuare, mă invita să o ajut la supravegherea copiilor, care încă nu terminaseră, și pe care îi ajutam când întâmpinau dificultăți. Am realizat după mai mulți ani cât de înțelept a procedat și cât de bine mi-a prins faptul că de mică am fost învățată să-i ajut pe ceilalți.

A urmat apoi școala primară, unde l-am avut ca învățător pe domnul Gheorghe Cernătoiu.
Bazele cititului, scrisului și ale aritmeticii de acolo le am. S-a ocupat foarte bine de noi și ne-a oferit tot ce aveam nevoie în acea etapă. Explica așa de bine lecțiile că reușeam să le învăț din clasă, iar când ajungeam acasă doar îmi făceam rapid temele. Apoi petreceam toată după-amiaza jucându-mă.
Pe strada noastră eram mai mulți copii de vârste apropiate. Când ne strângeam toți răsuna toată zona de glasuri voioase și de jocurile noastre. Toată ziua nu ne stăteau locului picioarele. Aveam în permanență genunchii juliți. Ne cățăram în toți copacii de la marginea străzii, aveam expediții cu bicicleta, adunam corcodușe și făceam clasamente ale pomilor care le aveau pe cele mai bune…
Au fost ani frumoși și îmi pare bine că i-am petrecut stând mult timp în aer liber, făcând mișcare, analizând natura și învățând lecțiile pe care le preda ea tăcută. Și lucrurile acestea au contribuit la dezvoltarea mea, care nu ar fi fost întreagă dacă aș fi locuit la bloc și m-aș fi limitat doar la orele de la școală. Omul este o ființă complexă, și pentru a se dezvolta armonios e nevoie să aibă în vedere toate dimensiunile existenței sale. Sunt recunoscătoare că în primii ani din viață am fost înconjurată de toate aceste elemente care mi-au creat mediul favorabil pentru a crește intelectual, fizic și relațional. Am avut parte și de o familie credincioasă, care s-a ocupat și de latura spirituală. Chiar dinainte de a fi învățat să scriu sau să citesc, părinții au avut grijă să mă învețe Cele 10 Porunci, pentru a avea mereu în minte reperele după care să îmi ghidez viața. Aveam o Biblie pentru copii, cu imagini, de unde am învățat istoria unor oameni mari care au trăit cu mult înaintea noastră și de la care am învățat cât de important este caracterul omului.

A urmat apoi o perioadă de câțiva ani în care ne-am mutat cu familia în Spania. La început am dus dorul copacilor în care obișnuiam să mă urc și al copiilor cu care obișnuiam să mă joc. Însă entuziasmul pentru situațiile și locurile noi m-au făcut să mă adaptez destul de repede. Am continuat să merg regulat prin parcuri și să continui joaca în aer liber înconjurată de spații verzi. 

Ne-am întors în România cu câțiva ani înainte de a termina clasa a VIII-a, pe care am făcut-o tot la Școala Gimnazială nr. 2, Osica de Sus. Și de data aceasta am avut parte de profesori bine pregătiți, cărora le mulțumesc pentru tot timpul investit în noi. Țin minte cum domnul Simion Ștefan, profesorul meu de limba franceză, m-a încurajat să particip la concursul Cangurul lingvist și stătea cu mine peste program pentru a face exerciții și a mă pregăti pentru etapa națională. Mulțumită dedicării acestui profesor am obținut punctajul maxim la etapa pe țară și am fost răsplătită cu o tabără în Grecia împreună cu câștigătorii de la toate secțiunile acestui concurs.
După finalizarea clasei a VIII-a m-am mutat în Craiova, unde am făcut liceul pe profilul Matematică-Informatică. Încă de la începutul clasei a IX-a toți cei care auzeau numele profilului la care eram mă compătimeau pentru faptul că va trebui să dau Examenul de Bacalaureat la Matematică M1, spunând că va fi foarte greu. Mi-am propus atunci să mă pregătesc bine la această materie și să obțin o notă bună la această disciplină, pentru a demonstra că matematica nu este imposibilă și că oricine învață și-i oferă timp poate să treacă cu bine de acest obstacol. Îmi doream ca aceasta să fie o încurajare pentru elevii care vor urma și care puteau fi tentați să se sperie de complexitatea ei. Spre bucuria mea, în liceu am avut o profesoară de matematică foarte bună, care ne-a pregătit foarte bine și care mai ales în ultimul an de liceu făcea ore suplimentare cu noi pentru a lucra variante de Bac. Așa se face că, în marea zi a examenului,  ținta mea din clasa a  IX-a a fost atinsă și munca depusă în timpul liceului atât de mine, ca elev, cât și de profesoara mea, a fost răsplătită cu o frumoasă notă de 10.

Încurajată de acest succes am ales ca în cadrul studiilor universitare să urmez Matematica. De-a lungul celor 3 ani de facultate am descoperit elemente noi. Ceea ce studiasem până la liceu era doar alfabetul matematicii. Exista un vast câmp de studiu la această disciplină. Așa că la finalizarea facultății în cadrul Universității din Craiova m-am decis să continui să învăț despre acest domeniu și au urmat alți 2 ani în cadrul Masterului de Matematici Aplicate la aceeași universitate.
Tot în perioada studenției, pe lângă studiul matematicii am continuat să păstrez în atenție și dezvoltarea în celelalte aspecte, nu doar aspectul academic. M-am implicat în asociația studențească AMiCUS, unde mi s-au oferit din plin ocazii de a dezvolta abilitățile organizatorice, sociale și relaționale.
Am avut vizite regulate la Penitenciarul pentru Minori și Tineri, în timpul cărora am căutat să-i facem pe cei de acolo să țintească spre idealuri înalte și să învețe să iubească integritatea și cinstea. Tot în mod regulat mergeam să vizităm un complex de apartamente unde locuiau copii care fuseseră abandonați. I-am ajutat să țină pasul cu lecțiile de la școală, să se dezvolte armonios, i-am asigurat de faptul că dacă își propun să lucreze serios și să facă tot ce le cade în mâini cât de bine posibil, vor putea ajunge oameni de nădejde în societate, chiar dacă nu pornesc la drum cu bagajul pe care un copil obișnuit îl are. Și mai presus de acestea, ni i-am făcut prieteni. În zilele friguroase de iarnă, obișnuiam să pregătim ceai cald și sandvișuri și mergeam să le împărțim oamenilor străzii. Sunt doar câteva exemple dintre proiectele caritabile pe care le desfășuram. La acestea se adaugă activități de dezvoltare personală, proiecte educaționale sau culturale. Mi-au prins foarte bine toate acestea, și pot spune că au întregit experiența mea de student.

După finalizarea masterului, mi s-a oferit ocazia să urmez și studiile de doctorat. De-a lungul celor 3 ani de doctorat am avut ocazia să văd ce înseamnă cercetarea în matematică, să particip la conferințe științifice și să cunosc autorii cărților și articolelor științifice pe care le studiasem. Doctoratul s-a finalizat odată cu susținerea tezei, în toamna anului 2023.
Privind în urmă, sunt recunoscătoare pentru fiecare persoană cu care m-am intersectat, care a contribuit la ceea ce sunt astăzi și, în mod special, lui Dumnezeu, care m-a înconjurat cu un cadru potrivit în care să mă formez ca om. 

BIBLIOGRAFIE:
[1] Ellen White, Educație, Casa de editură Viață și Sănătate, 2009.