OSICEANUL DE CINSTE

Nicu Badii și începutul privatizării în comuna Osica de Sus

Consider că după ce a trecut atâta timp de la schimbările produse în societatea românească în urma evenimentelor din 1989, ar fi bine să spunem câte ceva despre modul în care a apărut și evoluat privatizarea în comuna noastră.
Pentru aceasta ne-am adresat domnului Nicolae Tutelcă (Nicu Badii) cel care a fost printre primii întreprinzători care au ales noua cale deschisă de schimbarea regimului, în baza primului decret (Decretul 58/1991) privind privatizarea societăților și libera inițiativă.

 

Văduva Alexandru (V.A.): Domnule Tutelcă, vă rog să vă prezentați cititorilor Revistei Rădăcini.
Nicolae Tutelcă (N.T): Sunt născut în 6 Septembrie 1936, în comuna Osica de Sus. Aici am urmat cursurile școlii generale. M-am căsătorit și am doi copii: Sorin Marinel și Cristina, ambii cu studii superioare. Băiatul este inginer electronist, fata economistă, ambii fiind la rândul lor căsătoriți, au copii, iar eu sunt un bunic împlinit și fericit. După satisfacerea stagiului militar am revenit în comuna noastră cu un bagaj minim de cunoștințe medicale dobândite în armată. Am fost angajat de domnul doctor Voicu Dobre ca felcer la dispensarul uman din Osica. O perioadă am fost vicepreședinte la Primăria Osica de Sus, iar evenimentele din 1989 m-au găsit șef al Centrului de Legume Vlăduleni, unde lucra și soția mea, Felicia, în calitate de economist.
Primul impact l-am resimțit când unitatea pe care o administram a început să ducă lipsă de materie primă (legume și fructe) întrucât s-a hotărât lichidarea Cooperativelor Agricole de Producție (CAP) și restituirea integrală a terenurilor agricole către proprietari. De asemenea, Unitatea Centrală de Legume și Fructe a județului a început cu desființarea unor puncte de lucru, întrucât nu mai aveau de unde să achiziționeze materia primă. În această situație, am închiriat chioșcul de legume și fructe existent în comună, aprovizionându-l cu legume achiziționate în regie proprie de la locuitorii din comună, care au continuat sporadic să cultive legume.
V.A.: Având o experiență în acest domeniu, ați căutat să o valorificați și să găsiți o soluție pentru viitor?
N.T.: Întocmai. Am înființat un PFA, păstrând structura chioșcului, adică desfacerea de legume și fructe și am constatat că cererea este destul de mare, întrucât eram solicitat și de vechii clienți din țară, în special din județele Vâlcea și Sibiu.
V.A.: Ceea ce afirmați a fost un avantaj în evoluția afacerii pornite ?
N.T. Într-adevăr, dar cerințele erau din ce în ce mai mari și din ce în ce mai diversificate. Pe lângă greutățile inerente în achiziționarea legumelor, aveam probleme în sortarea acestora și expedierea către beneficiari, deoarece îmi lipseau mijloacele de transport, care, la rândul lor, intraseră într-un proces de reorganizare.
V.A. Cum ați continuat totuși ?
N.T. CAP-ul s-a lichidat, deci pământul a fost retrocedat, secția de mecanizare s-a desființat, procedându-se la valorificarea tractoarelor și a mașinilor agricole. Am participat la licitație, cumpărând câteva tractoare și mașini agricole cu scopul de a înființa o societate agricolă, din care să facă parte noii proprietari de terenuri agricole. Era o neîncredere generală într-o nouă organizare. Toți ne contestam unii pe alții. Această stare a coincis cu o perioadă secetoasă, distrugerea sistemului de irigații, lipsa personalului care să deservească utilajele agricole, determinându-mă să abandonez. Am vândut tractoarele și utilajele agricole, iar banii i-am investit în alimentație publică.
V.A.: Ați deschis și un magazin?
N.T. Da, este adevărat. Am avut o colaborare, dar am renunțat la ea, fiecare dintre noi a luat-o, să spun așa, pe cont propriu. Am deschis magazinul „Bella familia”, pe care l-am aprovizionat cu mărfurile care se puteau vinde. A fost foarte grea aprovizionarea cu mărfuri, pe care o făceam cu autoturismul. Eram agent comercial, manipulant la recepție mărfurilor, descărcător la predarea mărfii în gestiune și conducător auto. Mărfurile pe care le aduceam le vindeam cu o viteză amețitoare și iar, și iar plecam la drum, spre București. În cele din urmă, am reușit să achiziționez un camion care mi-a fost de mare folos în aprovizionare. Cei ce privesc lucrurile din exterior, găsesc că totul pare simplu: aduci marfa, o vinzi și profitul este asigurat. Nu este chiar așa! Sunt documente contabile care au circuitul lor, nu a fost simplu, când totul se afla în mișcare de la o zi la alta, inclusiv legislația în domeniu.
V.A.: Oportunitatea v-a făcut să vedeți lucrurile la nivel macro?
N.T. Da, da. Odată cu restituirea pământului, în comună au apărut multe tractoare și mașini agricole care se aprovizionau cu combustibil de la oraș. Am înființat Societatea Comercială Ositec, ulterior devenind S.C. Osaca SRL, având ca obiect de activitate comercializarea produselor petroliere. O altă oportunitate a apărut și am fructificat-o, când în mediul rural a luat amploare construcția de locuințe și în zonă nu se găseau materiale de construcții. Am extins obiectul de activitate la Societate cu aprovizionarea și comercializarea materialelor de construcții.
V.A.: Cum ați perceput și percepeți concurența?
N.T.: Da, este o întrebare pe care mi-o pun permanent. Am avut și am convingerea că practicăm un comerț civilizat, cu un personal pregătit și dedicat consumatorului și un adaos comercial rezonabil. Sunt elemente care te mențin viabil în piață. Mărturisesc că am achiziționat Stația nr. 2 PECO din Dealul Viilor unde am amplasat un GPL pentru a evita un eventual concurent. Tot profitul realizat l-am investit în comună, astfel că am creat mai multe locuri de muncă. În prezent, am 21 de angajați cărora le asigur un venit constant, plătesc impozitul la stat de aproximativ 1 milion de lei anual, din care o parte este virat în contul primăriei noastre. Socotesc că prin ceea ce fac, împreună cu angajații, aducem o modestă contribuție la bunăstarea comunei noastre.
V.A.: Cum vedeți afacerea în viitor ?
N.T.: Viața pentru mine a fost cel mai bun profesor. Am pornit în afaceri cu ferma convingere că voi reuși. Am primit încurajare necondiționată de la regretata mea soție, Felicia. Am fost și sunt cumpătat. Profitul obținut, l-am reinvestit. Am linie de credit permanentă și pe fiul meu, Sorin, l-am obișnuit cu rigorile economiei de piață, urmând ca acesta să moștenească afacerea.
V.A. În final, ce recomandați tinerilor ?
N.T: Orice început este greu, pe parcurs dai din greu în mai greu, dar, prin muncă și încredere în capacitatea fiecăruia, va veni și satisfacția reușitei. Tinerii noștri au un avantaj pe care noi nu l-am avut: au putut și pot călători în lume fără opreliști. Văd cu ochii lor cum se pune problema în țările dezvoltate, văd care este relația dintre patron și muncitori, care sunt cerințele economiei de piață și cum să investească și să reinvestească profitul. Să faci în așa fel încât să-ți fie bine ție și angajaților din firmă.
V.A. Vă mulțumesc pentru timpul acordat și vă urez multă sănătate.
N.T. Și eu vă mulțumesc și urez cititorilor revistei Rădăcini multă sănătate, optimism și fiind în preajma sărbătorilor tradiționale: „La mulți ani!”

Câteva considerații personale privind privatizarea.

La început, când s-a pornit acest proces, puțini au fost cei care s-au angajat în demersul de a-și înființa o firmă particulară sau o parte dintre cei care au înființat-o, au cheltuit profitul pe nevoi personale și nu au mai avut capital de lucru. Legislația apărută în acea perioadă a favorizat persoanele cu inițiativă particulară, oferindu-le accesul la credite, ori achiziționarea de titluri de proprietate, având posibilitatea să dețină pachetul majoritar al societății.
De asemenea, a fost o oportunitate pentru cei care s-au angajat în procesul privatizării societăților cu capital de stat, au înființat societăți comerciale particulare cu același obiect de activitate sau asemănător, cele de stat au falimentat, iar cele particulare au prosperat. Instabilitatea monetară și a forței de muncă migratoare au dus la prăbușirea sistemului economic comunist.

17 noiembrie 2022

Lasă un răspuns