Interviu cu doamna învățătoare Teodora Trecere

„Când învățătorul reunește în inima sa dragostea de elevi
putem spune că este un învățător desăvârșit.”
(Lev Tolstoi)

„Ana are mere”, „Mama are mure”, cine poate uita aceste cuvinte pe care învățătoarea ne învăța să le silabisim?
Astăzi am mers la doamna Teodora Trecere, doamna învățătoare care pe parcursul carierei domniei sale a „șlefuit” generații întregi de elevi, dascăl înzestrat cu o excepțională măiestrie pedagogică, ce a dăruit tot ce știa fără să aștepte nimic în schimb, îndeplinindu-și doar cu pasiune frumoasa meserie de dascăl, doamna căreia îi port un deosebit respect și pe care o iubesc foarte mult .
Un învățător este în primul rând un om bun, un om care merge în fața copiilor cu inima deschisă, care reușește să dea încredere fiecărui copil, să îl susțină, să îl încurajeze și să-l ghideze.

B.T. – Sărut mâna, doamna învățătoare, și bine v-am găsit!
T.T. – Bună ziua și bine ai venit!
B.T. – Cu permisiunea dumneavoastră, astăzi aș vrea să ne povestiți câte ceva despre doamna învățătoare, Teodora Trecere.
T.T. – După ce am absolvit cursurile Școlii primare din satul natal am susținut examen de intrare la Școala Pedagogică de Învățători de la Pitești, pe care l-am trecut cu bine, obținând și bursă. Anul acesta, 2022 s-au împlinit 72 de ani de când am absolvit cursurile acestei școli. Eram tânără, aveam 20 de ani și-mi realizasem visul, devenind învățătoare. Din copilărie mi-am dorit foarte mult să fiu dascăl la mine în sat, dar până să ajung să profesez în Osica am avut de parcurs un drum lung ce a durat 9 ani: 6 ani la Deveselu, 1 an la Osica de Jos, 1 an la Șopârlița, 1 an la Vâlcelele de Sus, satul Bărcănești, după care drumul meu s-a oprit la Osica de Sus. De-a lungul carierei mele m-am bucurat de respectul oamenilor din sat pe care și eu la rândul meu i-am respectat. Pe atunci făceam vizite la domiciliul elevilor informând părinții despre situația fiecăruia și completam caietul pentru vizite la domiciliu.
B.T. – Știu că v-ați iubit meseria, dragostea pentru copii și de la copii ținându-vă loc de toate. Am dreptate?
T.T.- Da! Foarte mult mi-a plăcut această meserie și pe copii i-am iubit la fel de mult, pe toți, necondiționat. Stăteam și peste program și lucram cu copiii. Dacă-ți plac copiii faci treabă bună, dacă nu, poți să pleci, nu ai ce căuta acolo. Sunt tot felul de temperamente pe care dacă știi să le modelezi scoți ceva din ei, ai rezultate frumoase pe măsura muncii depuse, dacă nu, nu! Și într-adevăr sunt mulțumită sufletește că elevii mei nu m-au dezamăgit niciodată. Au învățat și lucrează în toate domeniile de activitate: de la paznic la inginer, doctor, farmacist, învățător …Sunt mândră de ei!
B.T. – Își amintește cu drag, de Doina Stelea ajunsă medic vestit, de Tanța Oftea de asemenea, de Claudia Oprițescu și de Adi Tutelcă, tot medici, de Gelu Dan, farmacist, de Andi Păun, inginer, de Răzvan Torcea, contabil… și lista continuă, iar fața doamnei învățătoare se luminează la numele fiecărui copil amintit.
B.T. – Cât timp ați profesat ca dascăl?
T.T. – Am profesat ca dascăl 39 de ani, 30 de ani numai în Osica și am avut de-a lungul carierei mele 9 promoții complete de elevi, iar pe alții i-am preluat de la alți dascăli din diverse motive.
B.T. – Pe vremea aceea cine ajungea învățător era „cineva”. A fost ceea ce ați știut să faceți cel mai bine?
T.T. – Da, așa este! Pe vremea aceea învățătorul se afla la loc de cinste în comună alături de notar, doctor și preot. Cred că da, mi-a plăcut atât de mult să fiu învățătoare la mine în sat încât nu mă vedeam făcând altceva.
B.T. – V-ați dorit-o dintotdeauna?
T.T. – Da, încă de mică, atunci mă jucam cu prietena mea de-a învățătoarea, iar eu îi puneam întrebări și de multe ori tot eu răspundeam.
B.T. – Dacă a existat cineva care v-a motivat? Cine a fost acea persoană?
T.T. – Părinții mei m-au motivat și m-au susținut dându-și seama cât de mult îmi doream asta, iar doamna mea învățătoare, Olimpia Dragomirescu din Caracal, mi-a inspirat această dragoste pentru meseria de dascăl, pentru care am admirat-o din toate punctele de vedere.
B.T. – Cum le captați atenția copiilor, cum îi motivați să participe la ore ?
T.T. – Prin jocuri. Chiar din clasa I îi puneam pe copii să facă ei propoziții pe care eu le scriam pe tablă și despărțirea în silabe o făceam pe rândurile de bănci fiecare rând spunând silaba corespunzătoare cuvântului ales de ei și tot așa erau antrenați direct în desfășurarea orelor. Mai târziu când au învățat să scrie, dictările zilnice i-au ajutat mult pe copii să formuleze singuri propoziții. Scriau cu toc cu peniță ca să formeze firul subțire și firul gros. Le plăcea foarte mult!
B.T. – Există deosebiri între generații?
T.T. – Da, în ceea ce privește comportamentul, dar și modul de gândire. Acasă părinții nu mai au timp suficient să se mai ocupe de copii și îi lasă mult mai liberi decât este necesar dezvoltării acestora, trecând totul în grija școlii. Și astfel se ajunge ca educația școlară să fie făcută cu mare greutate.
B.T. – Cum credeți că este generația de azi? Vă întreb deoarece știu că vă ocupați de cei doi strănepoți, Erika și Andrei.
T.T. – Astăzi copiii au mai multă libertate să se exprime cum doresc, sunt mai inteligenți deoarece trăiesc într-un mediu informațional mare, dar ar trebui să selecteze această informație și s-o aleagă doar pe cea mai relevantă. Îi iubesc pe Erika și Andrei. Ei îmi înseninează viața! Le povestesc despre anii mei de școală primară. Dimineața mă trezeam devreme, duceam oile, vaca și gâștele la păscut, după care mergeam la școală. Când veneam de la școală avem grijă mai întâi de animale după care îmi făceam lecțiile. Scriam pe tăbliță cu condei. Și în același timp îi învăț și cum să se comporte la școală, pe stradă dar și acasă, foarte necesar în relațiile noastre de astăzi: bunul-simț, respectul, decența și bună cuviință.
B.T. – Doamna învățătoare, mai păstrați legătura cu foștii elevi?
T.T. – Da, mă sună din când în când .
B.T. – Ce le transmiteți foștilor elevi?
T.T. – Le transmit sănătate, căsnicii fericite și să fie în drumul vieții lor așa cum i-am învățat eu!

B.T. – Ce sentiment vă cuprinde după atâția ani când vă aduceți aminte de anii tinereții, de școală?
T.T. – Emoții! Îmi aduc aminte cu plăcere de orele pe care le țineam în fața copiilor, de iubirea mea imensă pentru ei, dar și de dragostea lor pură când mă luau în brațe și-mi ziceau tandru „doamna învățătoare”.
B.T. – Cred că nimic nu e mai greu decât să ai sufletul copiilor în palmă! Cum a fost să lucrați cu copiii?
T.T. –A fost foarte frumos! Dacă îți plac copiii e foarte ușor. Trebuie doar să știi să le asculți poveștile, să le oferi un sfat părintesc, să-i mângâi la nevoie, să le acorzi încredere în tine și să fii răbdător cu ei că așa le poți modela caracterele.
B.T. – Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați alege același drum?
T.T. – Da, aceeași meserie – eu o consider meserie.
B.T. – Credeți că un copil vine cu plăcere la școală atunci când aceasta este un mediu prietenos în care se simte în siguranță, în care are relații sănătoase cu cei din jurul său, un mediu în care se poate exprima liber?
T.T. – Da, este cel mai bun lucru să știi să te apropii de copil ca să poți să-l aduci la școală, ascultându-l și încercând să-l înțelegi.
B.T. – Jocul generează buna dispoziție, relaxare, bucurii. Care este părerea dumneavoastră? Copiii ar trebui să se joace mai mult?
T.T.- Nu este nimeni împotriva jocului, dar jocul trebuie să fie planificat. Asta este părerea mea.
B.T. – Bucuria pe care o ai ca învățător, este diferită față de oricare altă bucurie și asta s-a văzut pe fața dumneavoastră pe tot parcursul interviului nostru.
Şcoala este despre dezvoltare personală şi activităţi care să te formeze ca om şi nu despre note …
M-ați făcut ca după ani și ani și eu să-mi amintesc cu drag chipul doamnei mele învățătoare. Ochii mari și expresivi ne învăluiau într-o privire caldă, gingașă și duioasă. Avea un suflet de aur. Întotdeauna a știut să se apropie de noi și de aceea am început s-o iubim chiar din primele zile. Cu câtă răbdare ne-a învățat să scriem și să citim! Din linii drepte și numere rotunde pe tabla clasei noastre se închega un univers. Vorbele domoale ale doamnei învățătoare ne însoțeau la școală să ne învețe munca, cinstea și omenia. Am acumulat cultura necesară trecerii dincolo de porțile școlii. Multe amintiri frumoase îmi stăruie în minte și în suflet din cei patru ani petrecuți împreună.
Sunt convinsă că și generațiile de elevi pregătite de dumneavoastră își aduc cu drag aminte de doamna învățătoare, Teodora, și mai păstrează în suflet vii, amintiri frumoase din anii de școală.
B.T. – Vă mulțumesc frumos pentru clipele minunate petrecute împreună și depănarea amintirilor plăcute din cariera dumneavoastră de dascăl.
T.T. – Și eu pentru vizită! Mi-a făcut o mare bucurie!

B.T. – Bibiana Torcea
T.T. – Teodora Trecere

6 noiembrie 2022

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2022/12/dna-invatatoare-768x1024.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2022/12/dna-invatatoare-150x150.jpgBibiana TorceaOSICEANUL DE CINSTEInterviu cu doamna învățătoare Teodora Trecere „Când învățătorul reunește în inima sa dragostea de elevi putem spune că este un învățător desăvârșit.” (Lev Tolstoi) „Ana are mere”, „Mama are mure”, cine poate uita aceste cuvinte pe care învățătoarea ne învăța să le silabisim? Astăzi am mers la doamna Teodora Trecere, doamna învățătoare care pe...Osica de Sus