Impresionată și cu emoții foarte mari am găsit-o pe doamna farmacistă Ileana Vanda, atunci când am mers să-i spun că aș vrea să-i pun câteva întrebări pentru un interviu pe care urmează să-l publicăm în revistă. N-o să-nțeleg niciodată de ce oamenii cu adevărat profesioniști sunt mult prea modești atunci când vine vorba să ne spună câte ceva despre ei înșiși și să-și asume meritele.
Doamna Vanda este una din figurile emblematice ale comunei Osica. Oricine a trecut calea ferată și a intrat în centrul satului, timp de aproape cincizeci de ani, a dat cu ochii de farmacie. Și nu cred că există un locuitor al acestei comune care să nu fi intrat măcar o dată acolo și să nu fi fost întâmpinat de zâmbetul cald al doamnei. Fata mijlocie a lui Firică și a Antonicăi lui Pecie, înaintea ei fiind Gheorghe și după ea Nicu, fratele cel mic, doamna Vanda este o fire plină de energie, o doamnă deșteaptă și puternică. Fizic pot să spun că arată foarte bine și astăzi, deși a trecut de 70 de ani – minionă, cu fața și părul alb, ochii expresivi și foarte sprintenă.
Și chiar dacă se spune că satul are trei pioni principali: primarul, preotul și învățătorul, nu trebuie să ne ferim să lărgim plaja cu persoane importante și să adăugăm încă un pion și acela să fie doamna farmacistă. Că până a ajunge la medicul care vine abia a doua zi în sat, dacă ne simțim rău, cu siguranță, sunăm la poarta doamnei farmaciste. Și ea nu ne lasă niciodată la greu.

Pentru că și dumneavoastră ați reprezentat o inspirație pentru cineva care a urmat profesia de farmacist, vă rog să-mi spuneți ce v-a inspirat pe dumneavoastră să alegeți Facultatea de Farmacie?

După ce am terminat liceul, pentru că-mi doream să fiu profesoară, am dat la Facultatea de Biologie, la Cluj și am fost printre primii picați. M-am angajat profesor suplinitor la școala de la Dobrun, urmând să-mi încerc din nou norocul și să mă pregătesc mult mai bine în anul următor. Când mi-am dat seama că un profesor trebuie să învețe în fiecare zi ca să știe ce trebuie să le spună copiilor, am renunțat și am spus că mă voi îndrepta spre alt domeniu. Și am ales farmacia. Tot la Cluj.
În timpul facultății am avut profesori foarte buni, somități ale medicinii românești, oameni care au rămas modele pentru mulți dintre noi. Ni s-a spus atunci că pacientul trebuie să plece lămurit din farmacie. Eu am încercat să nu-mi dezamăgesc profesorii și să respect întrutotul ceea ce ei m-au învățat. Dacă au fost excepții, cu siguranță că le-am făcut involuntar și mi-a părut rău.
L-am cunoscut pe soțul meu, în timpul facultății. Ardelean, student la istorie și filozofie. Când eu am terminat facultatea, ne-am căsătorit. Eu am primit repartiție la Sânnicolau Mare, în județul Timiș. Ne propusesem să rămânem în acea zonă, dar când el a terminat facultatea, la un an după mine, am avut o surpriză: a fost repartizat în județul Olt, la Osica de Jos. A venit aici și cu ajutorul domnului Amzu, care era directorul liceului de la Osica, a reușit să fie profesor de istorie la liceul de la Osica. Iar eu, prin transfer, am venit după el la farmacia din Osica.
A urmat o perioadă grea, de început de drum pentru noi: ne-am cumpărat casă, am făcut credite, a venit pe lume fetița nostră, Marilena. În acele vremuri farmaciștii lucrau mult în laborator. Iar farmaciile aveau un miros specific din cauza substanțelor folosite, aproape zilnic în laborator. Medicii scriau rețetele, iar farmaciștii preparau produsul în laboratorul propriu. Farmacia de la Osica dispunea de laborator cu aparatură și tehnologii menite să obțină preparatul farmaceutic necesar fiecărui pacient.

Care este rolul unui farmacist în comunitate?

Mi-e tare dragă această profesie și nu m-aș vedea niciodată făcând altceva. Pentru mine, profesia mea necesită dragoste, pasiune, disciplină, empatie cu pacientul, respect și nu în ultimul rând, dăruirea de a comunica cu oamenii. Încerc ca orice tratament eliberat să fie însoțit de o încurajare și de speranța că mâine va fi mai bine. Relația cu pacienții mei a fost și rămâne prioritară pentru mine. Vorba bună și un zâmbet pe care le ofer oricărui om care îmi deschide ușa farmaciei îmi dă senzația că îi schimb starea, că omul devine mai deschis și îndrăznește să-mi spună mai mult. Și conștientizez atunci că nimeni nu vine de drag la mine și că fiecare om are o poveste. O poveste dureroasă sau mai puțin dureroasă despre un suflet aflat în suferință.
Cum a început povestea?

După revoluție am aflat că cineva vrea să cumpere farmacia care până atunci fusese de stat și m-am îngrijorat. După nopți nedormite și mii de gânduri care mă frământau, am hotărât să fiu eu cea care cumpără farmacia. Soțul meu murise la numai 43 de ani și am rămas fără nici o susţinere, singură în faţa tuturor greutăților. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, din disperare și cu puterea interioară de care dispuneam la acel moment, am reuşit să depășesc toate barierele pe care mi le-a pus viaţa. Am avut curajul să împrumut bani de la mai multe rude care s-au dovedit a mă înțelege. Am luat nepotul drept șofer și aproape zilnic mergeam să cumpăr medicamente de la Pitești sau de la Craiova, fără a avea experiența unei afaceri şi fără un suport în luarea deciziilor dificile. Și odată cu asta încercam să obțin cât mai repede posibil toate autorizațiile necesare deschiderii acestei afaceri. Și a mers. Destul de greu, pentru că Marilena era studentă la medicină. De primii ei ani de facultate n-am știut să mă bucur pentru că n-am avut timp. Abia în ultimii doi ani am realizat cât de mult muncise ea ca să învețe pentru toate examenele, să termine, să ia licența. Medic fiind, a colaborat cu firme producătoare de medicamente, s-a implicat în promovarea lor, a făcut marketing farmaceutic și atunci și-a dat seama că i-ar fi mult mai bine să intre în acest domeniu. S-a înscris la Facultatea de Farmacie. A luat-o iar de la capăt, dar de data asta cu farmacia, de dragul meu și a vieții pe care eu am dedicat-o acestei profesii. Acum Marilena a mai deschis o farmacie la Fălcoiu și se implică activ în managementul celor două farmacii, ea fiind și cea care ține legătura cu Colegiul Farmaciștilor. Marilena a înțeles că trebuie să continue ceea ce eu am început, îi place profesia de farmacist pentru că a crescut cu aceste valori profesionale și a decis să devină ea însăși un model, poate, pentru fetița ei și nu numai.

Dacă ar fi să vă întoarceți în timp ați alege aceeași profesie?

În niciun caz nu aș alege altceva. Iubesc din tot sufletul ceea ce fac. Am fost fericită și am avut numai satisfacții datorită acestei profesii. Drept dovadă e faptul că încă profesez și nu vreau să stau acasă. Cred că m-aș plictisi.
Cum ați supraviețuit pe vremea pandemiei?

Nu a fost rău. Știind că bolnavii aveau accesul restricționat în spitale, ne-am aprovizionat cu tot ce am crezut că este necesar acelei perioade și stăteam foarte mult timp de vorbă cu bolnavii, îi consiliam. Am făcut scheme de tratament și ce credeam că e mai bun pentru fiecare, asta îi recomandam. Am avut mari bucurii când ei s-au întors numai ca să ne mulțumească. Din fericire, am reușit să salvăm multe vieți. Vorbesc la plural pentru că alături de mine, aici la Osica am o asistentă, o fată bună și muncitoare, Ileana, nora lui nea Costică al lui Dănănău, soția lui Ionel. Suntem ca o familie. Soacra ei, tanti Didina, mi-a fost alături, aici în farmacie, până când a ieșit la pensie. Făcea curat, făcea focul și mă ajuta la toate treburile ce se iveau zilnic. Ne-am înțeles foarte bine și la fel de bine mă înțeleg și cu nora ei.

Care este „rețeta de succes” a unei farmacii? 

Farmacia este despre oameni cu nevoile și durerile lor. Pacienții mei, în marea majoritate sunt consătenii mei. Unii mă sună și după orele de program sau mă strigă la poartă și mă roagă să merg cu ei la farmacie pentru urgența unui medicament. Nu cred că vreodată am refuzat pe cineva. Și când omul mă aduce acasă și rămân singură cu mine, mă simt mult mai bine știind că am mai alinat o suferință. Până a ajunge la medic, bolnavii ajung la mine cu mari speranțe, iar eu trebuie să găsesc urgent cea mai bună soluție.

Ați avut și experiențe neplăcute în activitatea profesională?

Lunga mea experiență profesională m-a făcut să mă lovesc de foarte multe lucruri imprevizibile, multe dezamăgiri dureroase. Din păcate, unele au fost din partea unor persoane apropiate și acelea au durut mult mai mult. Dar am considerat că trebuie depășite și din fiecare am învățat câte ceva, am acceptat, am tolerat, am înțeles, am iertat.

Ce vă motivează să mergeți înainte?

Îmi place mult ceea ce fac și în ultimii ani, odată cu tehnologia modernă, cu apariția calculatorului, a casei de marcat, am învățat foarte multe lucruri noi. Le-am luat pe fiecare ca pe noi provocări și sunt dispusă să mă adaptez și să evoluez în continuare. Am o familie frumoasă, Marilena are o fată care ne aduce multe bucurii și vreau să trăiesc, să o văd mare, la casa ei. Cred că toți bunicii își doresc asta pentru nepoții lor.

Dacă modestia doamnei Vanda nu-i permite să spună ce lasă în urmă dintr-o viață dedicată îngrijirii sănătății comunității din comuna Osica de Sus și din comunele apropiate, îmi permit eu să spun că este Omul care ne-a fost mereu alături la greu, ne-a gestionat bolile, ne-a alinat suferințele, ne-a consiliat și nu în ultimul rând Omul care lasă în urmă, pentru noi toți, o lecție de solidaritate, generozitate, modestie, simplitate și omenie.