Ne aducem aminte câteodată cu plăcere de anii de școală când dascălul ne citea în clasă sau ne povestea din nuvela „Hagi Tudose” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.
În această nuvelă, care este o comedie pitorească, personajul principal, Hagi Tudose, reprezintă setea de agonisire, iar fantezia lui economică este absurdă, ca, de exemplu, atunci când se privează de hrană și chiar vrea să taie coada pisicii pentru a scurta timpul deschiderii ușii, spre a nu intra frigul în cameră.
Desigur, nuvela lui Delavrancea este o lucrare literară modelată din condei, dar a avut și o sursă reală de inspirație. O „vorbă” (cum se spune) despre Hagi Tudose, care circula prin București în timpul vieții părinților și bunicilor scriitorului, s-a popularizat și a slujit de titlu nuvelei sale.
Tudose a fost un băiat foarte sărac din Curtea de Argeș, care a venit în opinci la București și a intrat slugă la un mare negustor. Asta se întâmplă prin secolul XVIII. Fiind foarte sărac și având un spirit al economisirii banului, despre el s-a dus vestea în oraș. Servindu-și stăpânul cu multă cinste și pricepere, iar jupânul neavând urmași, pe patul de moarte l-a lăsat pe Tudose moștenitor al întregii averi.
Ducându-se apoi la Ierusalim, precum făceau negustorii bogați pe timpuri, care socoteau o mare cinste și folos să se închine la locurile sfinte, Tudose primi titlul de „hagiu” și deveni Hagi Tudose.
Făcea comerț mare de manufactură, prăvăliile sale făcute din lemn se găseau în jurul bisericii „Sf. Gheorghe Nou” și pe strada Lipscani.
Cu tristul prilej al incendiului ce a pustiit Bucureștiul în anul 1747, prăvăliile sale arseră în totalitate și cantități mare de mărfuri se prăpădiră cu totul, neputând scăpa nimic.
Casele de comerț din străinătate, mai ales cele din Lipsca (Leipzig) din Germania, care făceau afaceri cu negustorii din București și le acordau credite mari, auzind de dezastrul întâmplat, trimiseră reprezentanți să se informeze la fața locului și propuseră lui Tudose o prelungire de plăți, recunoscând că focul pricinuise clientului lor pagube foarte mari. Contabilul lui Tudose era un român din Transilvania care știa nemțește. Bancherii din Lipsca îl rugară să dea de știre jupânului despre amânarea de plăți. Tudose își întrebă contabilul dacă bani mai au în casierie și, la răspunsul lui afirmativ, porunci să se plătească pe loc datoria până la ultima para cu riscul de a nu mai rămâne cu nimic în casa de bani. Odată datoria plătită, îi întrebă pe străini dacă-i mai pot acorda credit. La această întrebare, bancherii îi răspunseră că, oricât va cere, i se va acorda. După plecarea lor, Tudose trimise pe fiii săi la Leipzig, de unde aduseră mărfuri îndoit și întreit față de altădată, având în vedere lipsa provenită din pricina focului.
O bună parte din marfă, înainte de sosirea ei, a fost arvunită de negustorii mai mici din București, care se întreceau să apuce din ea, și, astfel, după dezastrul cel mare, agerul și corectul Tudose își scoase paguba, rămânându-i și un bun câștig, îmbogățindu-se din nou.