JUNII OSICENI

Profesioniștii…

În perioada 11-19 iulie, am participat la un proiect de educație prin cultură, România Mobilementary, alături de membrii Fundaţiei Augustin Buzura din Bucureşti: doamna Carmen Corbu care s-a ocupat de atelierul de storytelling, domnul Nicu Ilie s-a ocupat de aspectele tehnice ale imaginii şi sunetului și renumita regizoare de teatru, film și evenimente, Carmen Lidia Vidu. Aceasta a fost şi ordinea în care au lucrat cu noi în cadrul atelierelor. Scopul proiectului a fost familiarizarea adolescenţilor cu practicile artistice ca mijloc de dezvoltare a capacităţii de a analiza şi a înţelege universul din imediata apropiere şi de a folosi inteligent noile tehnologii. Am fost un grup de 12 elevi coordonaţi de profesoara noastră de fizică, Tanislav Lavinia. Am învăţat să folosim tehnologia în scopul realizării de mini-filme documentare despre realitatea geografică, istorică şi socială. Întâlnirile noastre aveau loc la Centrul de Documentare şi Informare din liceul nostru. La primele întâlniri ne-am cunoscut mai bine împreună cu doamna Carmen Corbu, stabilind temele reportajelor pe care urma să le realizăm fiecare:
1. Truşcă Delia Elena – „Tanti Maria”
2. Stancu Bianca Maria – „Mică Istorie a Croitoriei”
3. Tocaru Bianca Georgina – „Trei Portrete Feminine”
4. Trecere Simona Gabriela – „Generaţii”
5. Pistrițu Dănuț Constantin – „Plecări din Sat”
6. Gogoșanu Simona – „Repetiţie”
7. Gogoșanu Andreea – „Poveste despre Nea Ion”
8. Trifu Teodora – „Școala din Satul Vecin”
9. Raicea Florin – „Orchestra”
10. Matei Mihaela – „Fete, Băieţi, Întrebări…”
11. Ciocan Aladyn – „Fierarul Nea Ion”
12. Andrei Simona – „Familie”
Am lucrat cu mare drag la realizarea acestor filmulețe și am avut șansa să întâlnim și să cunoaștem oameni minunați. Regizoarea Carmen Lidia Vidu a venit împreună cu talentatul fotograf Julien Javion. Acesta ne-a făcut fotografii cu care a construit imagini 3D. O fotografie are două dimensiuni, el a reuşit să îi dea o a treia dimensiune.
Pe 25 Octombrie am mers toți la București la Gala premiilor care a avut loc la Cinemateca Eforie. Ne-am întâlnit cu elevi din mai multe judeţe din ţară şi am avut ocazia să o cunoaştem pe fiica prozatorului Augustin Buzura. A fost prima dată când am participat la o gală şi pot spune că a fost o experienţă inedită și extraordinară.
În acest proiect am avut ocazia să întâlnim o echipă de profesionişti și în același timp oameni deschiși, calzi și foarte apropiați de noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *