Anul ăsta tata a luat în parte de la Panea floarea-soarelui. Trebuie doar să tăiem pălăriile, la coacere deplină, și să le strângem într-o singură grămadă, la mijlocul locului, pentru combină. Și ne alegem cu cocenii – minune-n vatră, la iarnă – după cum zice mama.

Acum e sfârșitul lui august. Aseară tata a trecut pe la locul numit „Sub coastă” și a constatat că pălăriile sunt uscate, gata de secerat. În dimineața asta, mama s-a sculat cu noaptea-n cap, a fript pe jar doi pui tăiați de cu seară de tata, a prăjit cartofi în tigaie, a curățat  două  căpățni de usturoi și a copt roșii și  ardei, pentru mujdei. Pe toate le-a așezat, alături de două bucăți sănătoase de brânză de la capra noastră și  de o pâine coaptă-n țest, în coșul mare de nuiele, folosit, de obicei, când  mergem la biserică, la pomana de luni după Paști.

Pe mine și pe soră-mea ne-a sculat la 6, ca de fiecare dată, când aveam „o misie”…Ne-am pregătit repede de drum, aveam de mers pe jos vreo trei kilometri: mama și-a așezat oblamnicul pe frunte și și-a potrivit, cu grijă, coșul cu toate de-ale gurii. Nina a luat bota cu apă, iar eu, secerile și toporașul. Am luat-o pe calea cea mai scurtă: pe la ai lui Nuțu, pe la Lăptărie, pe Linia Curții, prin Medinți și pe la Carieră, ca să dăm în Bârza. Acolo, la bostanele medințanilor, mama a pus jos coșul și ne-a cumpărat o lubeniță foarte mare. Pesemne, se gândise de-acasă să ne facă o asemenea bucurie, fiindcă ea nu purta niciodată bani la ea: pe toți îi ținea legați, cu nod, într-o batistă, în chichița de la lada ei de zestre. Știam toți din familie locul, dar nimeni nu se atingea de batistă…

Am luat eu lubenița și am trecut soră-mi secerile. Ajunși la locul cu pricina, am pus bagajele jos, mama a întins pe pământ un ștergar alb, a așezat pe el bucatele și ne-am apucat să mâncăm, cum făceam mereu, înainte de a începe treaba.

Am mâncat cu mare poftă tot ce adusesem de-acasă. Dar, mai ales, lubenița, nu ne lua mama lubeniță în fiecare zi… Cu burțile prea pline și cu reflexele scăzute am început  lucrul.

Dar era cumplit: soarele începuse să ardă cu putere, iar frunzele și inflorescențele uscate ne cădeau pe gât, când  tăiam pălăria, și ni se strecurau pe sub  cămașă, iritându-ne groaznic pielea. Soră-mea, care își coborâse peste frunte baticul, „coviltir” – nu-i plăcea să fie bronzată – era înnebunită!  Am speculat imediat:

– Dacă îmi dai ceasul de la mână, în zece minute te scap din iadul ăsta!

Era un ceas Pobeda pe care tata i-l cumpărase anul trecut, din banii lui de diurnă, când fusese cu viței la Constanta, ca să-i urce pe vapor, pentru o țară  arabă. Îmi doream mult ceasul ăsta…

Nina a fost, pe loc, de acord!

Mama nu se temea de moarte. Ei, după  cum ne spunea mereu, îi era frică de bancă, de proceste și de miliție: Eu, când oi vedea milițianul la poartă, caz din picioare!

Am atacat repede:

– Fă mamă, de azi-dimineață mă țin să te-ntreb: S-a dat ordin să tăiem floarea-soarelui sau tata ne trimise aci așa, de capul lui?

Mama a rămas o clipă cu secera înțepenită în aer, apoi, s-a clătinat:

– Nu crez, mi-ar fi spus, a zis că a trecut el asară p-aci și că floarea-soarelui e coaptă, bună  de secerat..

– Mamă, ia aminte ce-ți zic, nu vreau să te sperii: dacă dă la noapte o ploaie zdravănă, în două zile pălăriile noastre sunt bălegar! Și ce-i mai faci dup-aia, Iaseul o să-ți impute paguba, și cu ce-o să plătești, iar o să luați bani din bancă?

Mama s-a-ntunecat, apoi a „decretat”:

– Hai, dracu’, mai repede, acas’, d-aci, tac-to n-avu de lucru și ne găsi pe noi, trei proști, să ne trimită de pomană, la dracu-n praznic…

Ne-am strâns tăcuți catrafusele, sora-mea cătând să-și ascundă bucuria, și am purces spre casă. Prin dreptul bostanelor mama a început să se dumirească și ne-a supus „fulgerelor și tunetelor” ei.

Am încercat, timid:

– Mamă, dacă zici tu, noi acu’ ne-ntoarcem…

Dar nici ei nu-i mai ardea, socotea ziua pierdută…

De floarea-soarelui n-am scăpat. Dar n-a mai fost cu festin flamand… A fost monahal, fără pui fripți, fără brânză de capră și fără lubeniță: trei bucăți de pâine și câte două ouă ochiuri, de fiecare… Adică, exact ce lua tata-n traistă, în fiecare dimineață…