110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial

Uneori, istoricii sau profesorii de istorie își lipesc sufletul de un anumit eveniment sau personalitate istorică atât de tare, astfel că oricât de mult s-ar îndepărta de el, ironia istoriei îi va aduce la același subiect și oricât de specializați ar fi pentru o anumită perioadă istorică, acel episod va reprezenta mereu un mister și un deliciu cărturăresc și științific.
Specializat în Istorie Medievală Universală și Românească, personal am fost întotdeauna îndrăgostit de evenimentele premergătoare Primului Război Mondial, de Marele Război în sine, dar mai ales de perioada imediat următoare, revenind mereu asupra subiectului cu tot sufletul meu de istoric.
Reprezentând un subiect atât de larg încât s-ar putea scrie sute de volume, nu vreau să revin asupra descrierii evenimentelor, pentru că s-a mai făcut și s-a făcut bine, nici prin întocmirea unor noi liste cu participanți, eroi și veterani pentru că mereu vor fi incomplete, ci vreau să relatez în integralitate două scrisori, mărturii din timpul războiului, scrise/dictate de doi osiceni participanți la Primul Război Mondial și poate chiar la al Doilea Război Balcanic, doi prizonieri, care poate fără să își dea seama au redat pe deplin dramele și suferințele luptătorilor români pe câmpurile de bătălie și în prizonierat pe meleaguri străine.
Dintre prizonierii întorși acasă, numai Andrei Lăpădatu, din Regimentul 19 Infanterie, luat prizonier la data de 11.11.1916, în timpul luptelor de la Vadul Boului și dus în Bulgaria la Plevna, unde va sta doi ani, ne-a lăsat mărturii scrise despre ultimele zile de război ale sale, dar mai ales despre modul în care a fost luat prizonier, alături de un alt luptător din Greci, Cercel Dumitru. Însemnările sale s-au păstrat în colecția profesorului Constantinescu din Caracal, iar mai departe de cei care au moștenit tezaurul profesorului. Textul însemnărilor este următorul:
„Lăpădatu Andrei – (contingent 1894, din Osica de Sus, domiciliat în Osica de Sus. Știe carte, dar puțin. Are 2 clase primare. Are 10 pogoane pământ lot). Joi după nămiaz am stat în tranșee. Ne-a pus pe grupe d. subloc. D-trescu. A pus 2 grupe în tranșeele din stânga și două în tranșeele din dreapta. Noaptea am făcut 2 schimburi. Din ăi din tranșee înlocuiam pe ăi din garda veche după marginea Dunării. Eu umblam cu schimburile dă le făceam, eu cu caporal Frăsineanu. Am mai umblat împreună cu cap. Frăsineanu și cu Nițulescu Marin. Am mai dormit nițăl pă la (…) Noi schimbam numai pă oameni noștri iar ăilanț schimbau pă ai lor. Nu știu câte santinele aveau ei, mi se pare că numai două. …santinelele spre dreptul telifonului.
Ale noastre erau mai spre stânga, mai în jos. Noi aveam două santinele îndoite. Intram doi inși odată ca santinele și mai rămâneau câte 2 la tranșee de planton. Noaptea, după miezu nopții s-au auzit două focuri dă armă de ale noastre spre Bulgaria. Când ne-am dus joi dimineață acolo d. subloc. ne-a așăzat în șanțu de comunicație dă la… Apoi ne-am întors la școală de am luat pâinea. Am stătut acolo mai puțin. Apoi am venit din nou la Vadu Boului și ne-a așezat în tranșee. După puțin au început tunurile, dar n-a trecut niciun vapor pă aci. Am spus D-lui sublocotenent care să culcase la telifon. Eu eram acolo cu d. sublocotenent când ne-a spus santinela dă la poartă dă focuri. D. sublocotenent v-a spus Dr. la telifon. Ca la un ceas până la ziuă au început bombardările. Eu eram atunci atunci la telifon cu Frăsineanu cu sărgenți Ștefan Dincă și D-trașcu Antonie. Căprariu Frăsineanu mi-a spus să retrag santinelele că să apropie de ziuă și pă lumină nu stau santinelele pe marginea Dunării. Santinelele stăteau pe marginea apii. Șt. Dincă comanda o secție și Dumitrescu Antonie alta. Sărgenți au plecat în patrulă spre Purcărie. Eu am plecat să retrag santinelele. Atunci a început bombardarea și santinelele s-au retras singure. Eu nu m-am mai putut duce să-I schimb, și i-am găsit în tranșee când m-am dus acolo. Mai erau acolo numai fi 5-6 inși: Cismariu Pavel, Paruș Ion, Florea Ion și încă fo câțva. S-au spart mai multe spre Pescărie și spre Purcărie. Pă la 9 dimineața un vapor a dar ocol Calnenățului și n-a dar niciun foc; s-a întors apoi din nou. Noi credeam că o să plece și am stătut mereu în tranșee. Când s-a întors între lumineala dintre Calnenăț și Ostrovu Mare, vaporu s-a oprit acolo și au început să tragă tunurile după vapoară și în spre Purcărie și în spre sat. Atunci a început să să șerpuiască luntriile și în dosu zăvoiului și al Calnenăț și al Ostrovului Mare și să dau în dosul vaporului. Au tras și cu tunurile spre tranșee și să spărgeau pă sus; a tras și cu mitraliere spre sat; treceau pe deasupra noastră. Au tras vro patru focuri și tunurile noastre dă la Purcărie dă la 8 pă la 9 dimineața. Vaporu a stătut mereu în mijlocul apii, nu s-a apropiat dă mal cum a spus Cercel. Noi dacă am văzut că am rămas numai eu cu Cercel, noi ce să facem, ne-am retras și noi. Am eșit din tranșee prin șanțu care duce la drum și am intrat în șanțu viilor care duce spre scăpătat, eu cu Cercel. Alți, fi câțva erau mai nainte tot în șanț. Noi mergeam încet și mai stam că ne era frică să nu vie d. subloc. și să nu găsească pă nimeni în tranșee și să ne bage fi vină. Barim să ne găsească mai aproape. Cu cât mergeam mai departe în șanț, cu atât să vedea mai bine vaporu, că era locul mai î nalt. Am văzut că o barcă s-a apropiat dă mal; era ca 50 într-una; o fi venit mai multe, dar noi numai una am văzut, că nu puteam să ne uităm mereu. Atunci trăgeau mereu cu tunurile și cu mitralierele dă cura frunza salcâmilor pă sus. Din dealu de la Răsărit trăgea un tun mare tocmai la Purcărie. Eu cu Cercel Dumitru stam pitiț în șanțu viilor tocmai la capu dânspre Corabia. Acolo au venit germanii peste noi. Ne-au făcut semne să aruncăm jos armele. Noi le-am lăsat jos și am lăsat și centiroanele cu cartușele. Atunci ei ne-au dat mâinile de am ieșit din șanț și ne-au dus la marginea Dunării la Vadu Boului. Acolo era o barcă plină cu 40-50 de soldaț germani; au tras-o la mal, mai sărind ei și pân apă; după ce s-a golit, barca s-a ușurat și au tras-o lângă mal de tot. Atunci ne-aj și pă noi în ea, după ce stăturam aci la mal ca o jumătate dă ceas. Am trecut în barcă numai eu cu Cercel Dumitru.”
Prizonierul Cercel Dumitru, contigentul 1896, din Regimentul 19 Infanterie din Greci ne-a lăsat singurele însemnări despre ultimele zile de luptă și despre luarea lui în captivitate, la fel ca și camaradul său Andrei Lăpădatu, cum s-a văzut mai înainte. Textul mărturiilor sale este următorul:
„Cercel Dumitru (contingent 1896, Reg. 59, comuna Greci, plugar cu 3 pogoane de pământ). Joi m-am dus cu ăilanț în tranșeele dă la Vadu Boului, tranșeele din dreapta, din spre vii. Veneau ghiulelele… și în lungul Dunării, și în curmeziș; veneau după apă. Vaporul nu l-am văzut deloc. Am mâncat sara acolo, câte o jumătate de pâine cu ciorbă de vacă. Când a tras cu tunurile, noi ne uitam unii, care vream, să vedem ghiulele. Nu se spărgeau aproape de noi; să spărgeau în sat, spre magazie și-nspre Corabia. Ai noștri n-au tras, așa crez. Vineri noaptea eu am fost de planton în marginea tranșeelor, schimbi întâi. Aproape de miezu nopți m-a schimbat Costache Ilie. După asta eu m-am culcat în tranșee, unu peste altu în ploaie. Am dormit a f-un ceas în tranșee. Pe urmă ne-am sculat și am stat până la ziuă dăștepți. Nainte de bombardare n-am auzit nici un zgomot. Când a început bombardarea vineri dimineața, odată cu ziua, noi am stat mereu în tranșee pitiț pe vine, pe scaunile tranșeelor, la câte 4-5 inși ne uitam câte unul să vedem deunde vin ghiulele. Stam noi, de capul nostru așa. N-am simțit nici un zgomot pe Dunăre și nicio lumină spre Bulgaria până nu le-am văzut pe ele. După ce au tras multe ghiulele, și gloanță de mitraliere, două vapoară s-au apropiat de mal. Fiecare vapor avea câte 4 bărci cu…, 8 cu toate. Nici nu se vărsară bine zorile. Nu se înțelegea dacă trag și tunurile noastre de la Pescărie.
Atunci eram în tranșee numai eu cu Lăpădatu. Ăilanț fugiră de cu negură. Nu i-am văzut, ca dacă-i vedeam, fugeam și noi. Când s-a apropiat de mal n-a mai tras cu tunurile. La lumina zilii a strigat din drum d. sub locotenent de la artilerie „Dumitrescule, a debarcat germanii;. A strigat așa de laș la d. sublocotenent Dumitrescu. L-am cunoscut după glas, dar nu l-am văzut, că eram în tranșee. Ca după un ceas or și mai mult ceva, vapoarele au tras mereu până s-au apropiat de mal. După câtva timp am văzut că de unde au tras vapoarele veneau germanii în lanț de trăgători. Atunci eu și cu Lăpădatu eram în șanțul viilor, că n-am fugit și noi când am văzut că să apropie vapoarele. Eream în șanțul viilor dinspre Dunăre, al care merge spre Pescărie. Stam pitiț acolo de frică, că barim dacă ne-o prinde, să ne prindă mai de aproape, să nu tragă în noi. Ca noi mai era Florea Ion din Căcăleț și Florea Ion din Zănoaga. Ăștia doi au fugit și am rămas numai eu cu Lăpădatu. Noi ne-am pitit bine în șanț. Germanii au venit până lângă noi, ciotorăind pe limba lor. Când ne-au văzut și ne-au făcut sămn să lăsăm armele. Dar armele erau sub noi. Ne-au luat armele, centiroanele și cartușele, și ne-au dus la șlep. O fi luat ca la 20, dar era greu dă numărat, că erau risipiți. După ne-au luat și ne-au trecut la… Acolo am găsit numai pă… Și pă Rezeanu.”
Despre luptătorii care au căzut eroic pe câmpul de bătălie, cea mai cuprinzătoare și dureroasă descriere este următoarea:
„Morții erau așezați la rând, în zăpadă, lângă groapa comună, acolo după o scurtă rugăciune, le dezlegau frânghiile și pe mort îl lua unul de cap și altul de picioareși după o mișcare îl aruncau în groapă, unul peste altul. Morții erau transportați o parte numai în cămăși, altă parte în pieile goale, iar cei care îi transportau azi, mâine se întîmpla de mureau ei și erau transportați de alți.” – Matei Dumitru, „Memoria Oltului și Romanaților”, Memorii de Război, An. V, nr. 8 (54), 2016.

BIBLIOGRAFIE:
Matei Dumitru, „Memoria Oltului și Romanaților”, Memorii de Război, An. V, nr. 8 (54), 2016;
Ion Marin, Caracal File de istorie militară, Caracal, Editura Hoffman, 2015;
Marius Sebastian Dumitrașcu, Istoria comunei Osica de Sus din cele mai îndepărtate timpuri până în zilele noastre, Ed. MJM, Craiova, 2021;