Istoria unei idei
Acum 30 ani, urmare a unei inițiative de înfrățire cu sate și orașe din România fostei ‚‚cortine de fier’’, primăria unui orășel francez, Mont-Saint-Aignan, punea, cu ochii închiși, degetul pe numele unui sat de pe harta noastră. Și satul a fost să fie Vlăduleni, din comuna noastră de baștină, Osica de Sus.
De atunci, în fiecare an, întâi de două ori, apoi o singură dată, când ideea a început să-și mai piardă din forță, ca orice idee patinată prea mult, aceiași prieteni francezi – oameni pe a căror inimă ai putea să te culci cu capul, ca pe o perna sublimă (E. Rousseau, A. Cauchy, Y. Vezier, H.Ferret, J. și A. Delatre), apoi și alții au fost mereu în mijlocul nostru, fie cu ajutoare umanitare (idee demonetizată mai târziu), fie cu diverse proiecte (o școală primară pentru un cătun, o stație de clorinare a apei potabile, calculatoare pentru liceul comunei, animale pentru familii în dificultate etc.).
Dar după cum se știe, nărăviți la lene, noi ne mișcăm greu în această parte de lume. Suntem foarte entuziaști în proiect și apoi, neașteptat de repede, încremenim definitiv în el.
Mereu dezamăgim și mereu prietenii noștri o iau cu noi, de la capăt, așa cum un popor copt la minte înțelege să se comporte cu altul ‚‚încă nedospit cum se cade’’ (I.L. Caragiale).
În foarte puține lucruri am reușit împreună. Aș aminti aici unul: elevii și profesorii comunei noastre, care se resemnaseră de mult cu Parisul din cărțile de școală, au bătut cu tălpile lor caldarâmul Orașului-lumină.
Astfel că istoria acestei înfrățiri este, exceptând câteva palide reușite, istoria unui eșec.
Ne-am întrebat, deseori, unde să fie cheia insistenței franceze. Am găsit-o până la urmă: în sufletul nostru, deschis ca o carte și primitor, poate, ca nicăieri în lume, gata mereu, cum spuneau odată ei înșiși, să sacrifice la sosirea lor ‚‚vițelul cel gras’’.
Exasperați, probabil, de inerția noastră, ei se gândesc acum să deschidă și alte ferestre.
Vi le-a mărturisit toate acestea un om care nu crede în mituri, deci nici în cel al Occidentului. Dar care se înclină în fața evidențelor…