Eleonora (Ţuca) Dinu
fiica doctorului Voicu Dobre

Lângă casa veche, de peste 100 de ani, în care am locuit, era un heleşteu mic ca un gropan, care avea şi un izvor. Am auzit de la bătrâni că aceste „aleştee” cum le numeau ei, existau din moşi-strămoşi. Foarte mulţi oameni din Vlăduleni aveau în grădini, deoarece ţâşneau pe neaşteptate izvoare din pământ.
Tatei îi plăcea să stea în mijlocul naturii, aşa că s-a hotărât să-l amenajeze. L-a făcut mai mare şi mai adânc, iar în mijlocul lui a amenajat o mică insulă. Până la ea mergeam cu o bărcuţă. Acolo stăteam la umbra unei sălcii şi priveam nuferii albi, roz, galbeni, crinii galbeni de baltă, peştii şi broaştele.
Pentru noi, copiii, era o feerie care a rămas veşnic imaginea copilăriei noastre.
De jur – împrejur, heleşteul era înconjurat de nuci, corcoduşi pruni, tecari, soc, trestie, muri sălbatici şi floricele din flora spontană: ghiocei, viorele, vinca, untişor. În toate anotimpurile, un amalgam de vegetaţie popula toată zona, unică prin splendoarea ei.
Apa şi peisajul atrăgeau păsările migratoare, în special privighetorile, care cântau aproape întreaga noapte acompaniate de broaşte şi greieri. Broaştele anunţau şi cum va fi vremea în următoarele zile. Cât era ziua de mare cântau cucii, pupăza, turturelele şi ciripeau vrăbiile.
Iarna poposeau în trecere gâştele şi raţele sălbatice care beau apă de lângă izvor.
Atât de mult iubea tatăl meu natura, încât prin anii 1950 a mai făcut un heleşteu lângă noi, în curtea dispensarului. La săparea lui a contribuit personalul sanitar al dispensarului, dar şi o pleiadă de voluntari din comună. Mama îi servea cu gogoşi şi apă.
La sfârşitul lucrărilor, la inaugurare, tata a pregătit o masă cu fripturi la grătar făcute pe marginea heleşteului, stropite bineînţeles cu vin şi ţuică.
A populat heleşteul cu peşte adus de la Bercica şi de lângă Olt.
Se bucurau de aceste heleşteie atât păsările cerului, cât şi copiii care veneau la consultaţie la dispensar.