Heleşteiele din Vlăduleni sunt o realitate în cadrul comunei despre care nu prea s-a scris până în prezent. Ele formează o salbă de mici lacuri la baza grădinilor locuitorilor, începând de la fosta moară a lui Vladu, până spre mânăstirea Brâncoveni. Cele mai multe au suprafeţe de circa 100 de metri, fiind făcute de locuitori. În gropile formate a căror adâncime medie este de 2 metri, s-a acumulat apă din izvoarele care există aici. În termeni geografici, este vorba despre izvoarele de terasă ale Oltului. Pânza freatică ce se găseşte aproape de suprafaţă, se sprijină pe un strat de gresie care este impermeabil şi uşor înclinat spre Valea Oltului, ceea ce a imprimat direcţia de curgere a izvoarelor. În sute de mii de ani, Oltul, prin eroziune s-a adâncit şi a intersectat pânza freatică, dând naştere la izvoare. Această pânză freatică are un nivel hidrostatic deasupra căruia apa nu se mai poate ridica. Apa din pânza freatică provine din precipitaţii din zone apropiate sau îndepărtate, iar nivelul său hidrostatic variază în funcţie de perioadele ploioase sau secetoase. Aici, în Vlăduleni, terasa Oltului fiind în partea terminală, s-a creat o zonă de descărcare freatică, adică apa forţează ieşirea la zi. De aceea sunt multe izvoare cu debit mare de apă. Să dau un exemplu care să demonstreze că aici este multă apă şi de bună calitate.

Când am construit casa, în anul 1976, am adus var de la Câmpulung (vreo 5 tone) pe care le-am stins în curte cu apă din fântâna proprie, care are apă din aceeaşi pânză freatică cu heleşteiele. Fiind nevoie de multă apă am tras apă din fântână toată ziua. Noaptea s-a întâmplat să ia foc moara lui Take. Fiind vecini, s-a tras furtunul de apă de la noi, iar pompa a funcţionat toată noaptea. A doua zi am observat că nu scăzuse deloc nivelul apei din fântână.

Din cele mai vechi timpuri heleşteiele s-au folosit în principal pentru irigarea propriilor grădini. Fiecare familie avea în avale de heleşteu circa 15 ari de teren pe care îl cultiva cu zarzavaturi, cartofi, porumb. Irigarea grădinilor se făcea ca şi în prezent: prin căderea liberă a apei către capătul celălalt al grădinii, apă dirijată cu sapa prin rigole (prin brazdă) fără să-l coste pe proprietar nici un ban. Fiecare familie avea săpat în capătul locului un şanţ de câţiva metri, unde era dirijat surplusul de apă atunci când nu uda, ploua mai mult sau când voia să cureţe heleşteul. Heleşteiele sunt populate şi astăzi cu puiet de peşte. Se practică mult pescuitul de agrement mai ales în zilele de vară-sunt aici momente de relaxare. Există şi inconveniente deoarece heleşteiele sunt vizitate de păsări de baltă venite de la Olt sau de vidre şi şobolani de apă care vânează peştele.

În trecut, când fiecare familie avea animale în gospodărie, heleşteiele erau folosite şi pentru adăpatul vitelor atunci când se întorceau din câmp, de la muncile agricole. Fântânile publice erau rare în Vlăduleni comparativ cu restul satului, fiecare gospodărie având sursa proprie de apă. În plus existau şi există aceste surse de apă plus o serie de cişmele, cum este cea de la Vistirie şi cea de la Cheroaica. Spre cişmele existau drumuri de acces.

Până aici toate bune, dar au venit şi vremuri tulburi, supărătoare pentru osicenii proprietari de heleşteie.
În anul 1976, primarul comunei de-atunci, Rotaru Gheorghe şi preşedintele C.A.P.-ului, Cotulbea Tudor, au gândit că, după legile comuniste, fiecare familie are dreptul de proprietate la 250 mp. Au luat grădinile oamenilor cu heleşteie şi au hotărât să facă unul mai mare pentru C.A.P. Hotărârea a fost pusă în practică prin îngăduinţa de partid nescrisă, fără proiect de execuţie, fără aviz de mediu sau altfel de avize. Au adus un utilaj de săpat de la hidrocentrala de la Olt (care era în construcţie la acel moment) şi au stricat heleşteiele făcând o groapă lată de 7-8 metri şi lungă de vreo 300 de metri. Această groapă pe care oamenii au denumit-o „canal” a devenit repede hazna cu apă insalubră, o sursă periculoasă pentru epidemii, deoarece oamenii din comună aruncau aici cadavre de câini, pisici, păsări. Vara nu se putea sta în curţi şi în case din cauza mirosului pestilențial. Despre prezenţa peştelui în „canal”, nici vorbă.

După anul 1990, când s-au restituit proprietăţile pierdute, noi, cei din Vlăduleni, care am vrut să reconstituim grădinile de odinioară, am recurs la astuparea acestei gropi cu ajutorul unui buldozer şi la nivelarea terenului. Ulterior am apelat la instituţiile abilitate (ex. ISPIF) pentru a afla cum s-a ajuns la săparea acestei gropi în grădinile noastre, însă nu s-a găsit nici măcar un document care să ateste săparea ei, ceea ce întăreşte convingerea că s-a făcut ilegal, prin abuz.

În încheiere îmi exprim părerea personală şi anume că aceste heleşteie sunt pentru locuitorii care le deţin, o binefacere dumnezeiască, cu apă gratuită, multă şi curată pentru gospodăriile şi grădinile lor. Acum o săptămână am făcut analizele chimice ale apei mele din fântână, apă ce se încadrează în toţi parametrii. Un singur parametru depăşeşte maximul şi anume conţinutul de calcar, dar acesta este un conţinut natural al apei de aici. Alte popoare suferă cumplit de lipsă de apă. Mă refer la popoarele arabe unde apa de băut se cumpără sau se obţine prin procesul de desalinizare a apei de mare. Unele din aceste popoare sunt şantajate cu distrugerea surselor de apă, ce ar duce la distrugerea în masă a populaţiei. Mă gândesc la heleşteiele noastre de-aici şi la izvoarele care sunt; cât de mult valorează, dar nu ne dăm seama. Le luăm ca atare. Oricât de mare ar fi seceta, în cei 15 ari de grădină, ea nu se va resimţi datorită apei din heleşteie. De aceea trebuie să avem mare grijă de ele, ca de ochii din cap, aşa cum spune o vorbă veche, românească. Ele sunt benefice şi pentru spirit. Pe marginea unora dintre ele, la umbra copacilor şi cu binecuvântarea nuferilor, proprietarii petrec momente plăcute de relaxare în familie sau cu prietenii.