Maria Tutelcă
educatoare

Motto: „Cu cât ești mai normal cu atât ești mai departe de adevăr și mai aproape de viață”

Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911, în comuna Rășinari din județul Sibiu. Părinții preotul Emilian și Elvira Cioran, născută Comăniciu. Da, n-am știut aproape nimic despre Emil Cioran! Ideologia timpului în care am crescut, m-am format și dezvoltat și-a pus amprenta în orientarea mea. Personalități precum Emil Cioran, Constantin Noica, Petre Țuțea, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, au fost omise, neglijate și uitate din cultura română.

Pe Emil Cioran și Petre Țuțea i-am descoperit după anul 1990, valori ale culturii naționale.
Emil Cioran, om de litere, eseist, meditator, filozof de mare valoare al culturii noastre naționale. Vasta gândire filozofică, tematica scrierilor sale (viața, iubirea, durerea, singurătatea, moartea) sunt ancorate în filozofia noastră existențială.

Cioran a fost preocupat de problema morții și a suferinței, de viață ca expresie a exilului, de sensul tragic al istoriei, de contingența ființei umane cu păcatul originar.

Mult și bine a scris Emil Cioran maxime și cugetări comentate și dezvoltate în esența crezului său filozofic. Pe Cioran, acest om de mare cultură, mereu aproape de Divinitate îl citeşti cu plăcere: ”De-aș fi Dumnezeu m-aș face orice afară de om” (Amurgul gândurilor – 1940/1991), ”Singurătatea fără Dumnezeu este o nebunie curată”.

”Să-mi fac cuib într-o inimă de sfânt? Mi-e teamă de incendiul cerului” (Lacrimi și sfinți – 1937/1991). ”Poate că toată religia nu este decât o rătăcire divină a omului”. ”Obsesia veșniciei îl scoate pe om din viață” (Ispita de a exista – 1956/1992). ”Dumnezeu e ceea ce supraviețuiește existenței că nimic nu merită să fie gândit” (Despre neajunsul de a fi născut – 1973/1995).
Ostentativ se îndreaptă spiritul său filozofic spre naștere, viață, existență, suferință, durere și moarte: ”Cu cât înaintezi în viață, îți dai seama că nimic nu înveți, ci regresezi în amintiri”. ”Cu cât îți controlezi sentimentele mai puțin, cu atât ele se îndepărtează mai mult de viață”. ”N-am simțit că voi muri cu adevărat decât în accesele de iubire pentru viață”. ”Cu cât ești mai normal, cu atât ești mai departe de adevăr și mai aproape de viață”. ”Viața este plină de moarte, pentru ca moartea să-i mai poată adăuga ceva”. ”Cel ce a pierdut bucuria naivă a banalității nu mai are nimic de gustat în viață”. ”Tot ce există provoacă mai devreme sau mai târziu coșmarul”. ”Viața nu e suportabilă decât prin faptul că nimeni nu coincide cu durerea nimănui”. ”Nu suferința izbăvește, ci dorința de a suferi”.
Am găsit în opera sa și unele cugetări comentate pe larg, dar privite în oglindă: ”Satul și orașul, tiranul și muncitorul”.
Cioran are însă o poziție fermă despre societate și viața politică și despre „Schimbarea la față a României”, iar noi cititorii avem libertatea să-l credem sau să ne situăm pe alte poziții.
Permanent a ținut legătură cu cei din țară „Scrisori către cei de-acasă”, cu părinții (Emilian și Elvira), cu fratele (Relu) și prietenii săi apropiați: Mircea Eliade, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Petru Mandiv, Mircea Vulcănescu, N. Tatu, Bucur Tincu și alții.
Cioran a scris din tinerețe, dar a venit în anii de maximă maturitate cu alte completări, de fiecare dată parcă nemulțumit că opera sa nu are sfârșit.
Ceea ce a scris Emil Cioran nu poate fi înțeles și reținut decât cu hârtia și cu creionul în mână.
Filosofia sa este filosofia noastră de existență, viață și moarte. El a scris pentru noi, pentru sufletul nostru, iar ceea ce a rămas după el, completează și îmbogățește, îmbunătățește tezaurul cultural și filosofic, sporește interesul celor interesați de cunoaștere. Redau câteva din cugetările sale filosofice pe care le reproduc (fără comentarii) în cele ce urmează:
”La judecata de apoi se vor cântări numai lacrimile”;
”Limita fiecărei dureri, este o durere și mai mare”;
”Ești sănătos atâta vreme cât crezi în filosofie; când începi însă a gândi, apare boala”;
”Numai uitând tot ne putem aminti cu adevărat”;
”Există nesfârșite soluții împotriva mizeriei, niciuna împotriva sărăciei”;
”Mă gândesc la om și nu văd umbrele, mă gândesc la umbre și nu mă văd decât pe mine”;
”Cel mai frumos omagiu pe care îl poți aduce femeii este să te gândești la ea când nu mai ai nimic de pierdut”;
”Ceea ce încearcă să ne alunge singurătatea sau sfâșierile acționează împotriva intereselor și vocației noastre”;
”E necesar un minimum de inconștiență dacă vrem să ne menținem în istorie”;
”Să-ți îngropi secretul în tine e tot ce poate fi mai productiv. El te muncește, te roade, te amenință”;
”Intelectualul obosit sintetizează anomaliile și viciile unei lumi în derivă”;
”Nimeni nu abuzează fără riscuri de facultatea de a se îndoi”;
”Ca să știi dacă pe cineva îl paște sau nu nebunia, ajunge să-i observi surâsul”;
”Plăcerile noastre nu se pierd și nici nu dispar; deși în alt chip, ele ne marchează chiar și durerile”;
”Un popor care se lansează în istorie, de la întâiul act de viață lunecă pe soarta sa”;
”Marile națiuni trăiesc și se distrug doar pentru a-și gusta propria sa putere”;
”N-are convingeri decât cel care n-a cercetat nimic temeinic”;
”Orice prietenie e o dramă ascunsă, o succesiune de răni subtile”;
”Tot ce există provoacă, mai devreme sau mai târziu, coșmarul. Să ne străduim, prin urmare, să inventăm ceva mai bun decât existența”;
”Fiecare om nu face cauză comună decât cu sine însuși”;
”Toată viața oamenilor este o stare de beție, întreruptă când și când de lumini de îndoială”;
Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995, la Paris.

Bibliografie:
Lacrimi și sfinți – 1937/1991;
Schimbarea la față a României – 1936/1990;
Scrisori către cei de-acasă;
Pe culmile disperării – 1934;
Amurgul gândurilor – 1940/1991;
Rozm – 1945/1946; Editura Humanitas 1990, 1991, 2006, 2010.