Alessia Maria Drăgulescu
elevă

În acest an, orașul Timișoara a fost selectat ,,Capitala Europeană a Culturii”.
Printre numeroasele evenimente și activități din programul orașului bănățean, cea mai spectaculoasă , incitantă și așteptată este ,,Brâncuși, surse românești și perspective universale” între 30 septembrie 2023 şi 28 ianuarie 2024.

Această expoziție de excepție, dedicată lui Brâncuși, este curatoriată de Doina Lemny, expertă internațională în viața și opera sculptorului.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș și organizat la Muzeul Național de arte din oraș.
Protecția exponatelor este asigurată de un sistem digital ultra performant.

La intrare, șirul celor care doreau bilete era ca o funie uriașă aruncată în Piața Unirii. Am remarcat grupuri de nordici, sârbi, nemți, austrieci, italieni și chiar asiatici.

Sunt prezentate circa 100 de exponate: sculpturi, documente de arhivă, fotografii, filme (unele făcute chiar de sculptor – ,,Peștele” ).

Expoziția pune în lumină atât romantismul lui Brâncuși, cât și devenirea lui ca titan al artei.
James T. Farell scria că ,,În afară de Shakespeare și Beethoven se spune că mai există un Dumnezeu : acesta este românul Brâncuși”.

La expoziția din Timișoara au fost aduse, prin împrumut, lucrări emblematice. Unele au ieșit pentru prima dată din muzee și colecții de renume. Tate Britain din Londra a trimis trei din cele patru opere ale lui Brâncuși pe care le deține. ,,Măiastra” nu a părăsit niciodată nici muzeul și nici sala unde trona ca unicat.
La Timișoara au fost aduse opere ale ,, Fundației Guggenheim“ din Veneția, ale centrului Pompidou din Paris, unde este și Atelierul lui Brâncuși, de la Muzeul de Artă din Craiova, Muzeul Național de Artă al României, colecții particulare.

Centrul Pompidou ne-a făcut onoarea și a trimis ,,Piatra de hotar” (,,Borne sur le provinces”). Lucrarea n-a părăsit niciodată Parisul. Este o operă specială, de suflet, în care și-a exprimat suferința pentru mutilarea teritoriului țării după Al II-lea Război Mondial. Sculptura încheie motivul ,,sărutului” început în 1907 (,,Sărutul” de la Craiova). Este suplă,elegantă, formată din trei sectoare și apare ca un totem în piatră.
Capodoperele lui Brâncuși erau în expoziții ca niște aștri în întunericul sălilor. Ideea de a pune fasciculul de lumină din unghiuri bine alese, doar pe operă, incita și-ți impunea respect și pioșenie ca în fața unei icoane. Mi-a venit în minte ce spunea maestrul: ,, Priviți lucrurile până când le vedeți.”.
,,Cocoșul”, ,,Rugăciunea”, ,,Orgoliu”, ,,Muza adormită”, ,,Danaide”, ,,Măiastra”, ,,Domnișoara Pogany”, ,,Peștele”… și, cu cât înaintam prin muzeu, simțeam nevoia s-o iau de la capăt.

,,Rugăciunea” se impune prin două sculpturi care parcă sugerează falia dintre ce a fost și viitor, vechi și nou: Petre Stănescu, mortul, o sculptură clasică, în fața căreia se impune ,,Rugăciunea”, un trup simplu, delicat, în care se adună durerea și rugăciunea.

Frumusețea, aroganța și disprețul nedisimulat în privire și atitudine sunt magistral sugerate în lucrarea ,,Orgoliu”.

Dintre toate, ochii ,,Domnișoarei Pogany”, silueta și suplețea zborului sugerat în ,,Măiastra”, fluiditatea sculpturii ,,Peștele”, m-au făcut să cred că Brâncuși a avut în ADN-ul lui ceva de extraterestru, altă lume, o altă civilizație. S-ar putea ca ,,paradoxul lui Fermi“ să fie infirmat.

Am fost de două ori în Paris și de fiecare dată am vizitat Centrul Pompidou și ,,Atelierul lui Brâncuși”. Are patru săli în care sunt 137 de sculpturi, 87 socluri originale, 41 de desene, 2 picturi, 1600 de plăci fotografice de sticlă. Peste tot erau tesle, rindele, sfredele, baroase, ciocane. Era tâmplar, pietrar, fierar, considerat al treilea mare artist după Phidias și Michelangelo, trei mari nume de referință în cele mai faste epoci ale omenirii.

Despre gorjanul Brăncuși, un alt mare gorjan, Tudor Arghezi scria: ,,Unda uriașă a lumii a găsit o expresie nouă“, a expresiei Brâncuși.