MERIDIAN

Excursie, 1 iulie 2023

Nu cred că există ceva mai frumos în viața unui om decât bucuria oferită de excursii, plimbări și vizite în locuri frumoase și interesante.

Nu există destinații puțin atrăgătoare, în care să nu găsim lucruri captivante de văzut și făcut, indiferent de obiectivele turistice, de oamenii, de tradițiile și obiceiurile din acea zonă. Şi întotdeauna ne bucurăm să descoperim ceva nou.

Câmpuri întinse cu maci sau lavandă, munți cu păduri întinse, cascade sau plaje largi pe malurile mărilor, biserici sau mănăstiri, tot ce vizităm ne aduce o stare de bine și lasă în suflet amintiri frumoase ale locurilor vizitate. Sunt cele mai bogate bagaje pe care le putem lua cu noi.

De cele mai multe ori excursiile au o tematică şi un scop bine stabilit. Sunt destinate unor grupuri mari de persoane, așa cum a fost şi excursia noastră, cu un grup de 31 de persoane, unele cunoscute de dinainte, altele în timpul călătoriei, dar cu care am ajuns să ne împrietenim.

Cele 31 de persoane, majoritatea din Osica de Sus, mulţi membri ai Asociaţiei „Pro Memoria”, au avut privilegiul de a se bucura de binemeritata excursie.

Inițial noi am dorit să vizităm centrala electrică de la Ciunget. Aceasta este o hidrocentrală subterană situată la 350 m sub munte noastre şi a doua din ţară după cea de la Porţile de Fier. Este considerată o bijuterie inginerească și se spune că este „perla coroanei hidroenergiei românești”.

Fiindcă vizitele la Ciunget sunt permise numai în zilele lucrătoare și numai în pauzele de producție ale acesteia, nu s-a putut face vizita planificată, deși era bine ca un grup de osiceni să fi ajuns acolo, în acel loc unic. Și pentru că nu s-a putut, ne-am pliat și am găsit urgent un traseu nou. Domnul Preda care a fost cu noi în excursie și care este și membru al Asociației ne-a spus că a lucrat la Ciunget câțiva ani și că regretă mult că nu ne putem bucura de miracolul de lângă noi.

Primul popas l-am făcut la Călimănești, pe o insulă a râului Olt, unde este situat Schitul Ostrov, cunoscut drept cea mai veche mănăstire de maici din România, ctitorie a lui Neagoe Basarab, la care se ajunge trecând peste un pod.

Se spune că în jurul anului 1980, când s-a început construirea barajelor hidroelectrice de pe râul Olt, insula a fost la un pas să fie înghiţită de ape. Elena Ceauşescu, soția dictatorului, nu a vrut să asculte rugăminţile monahilor, care o implorau să salveze schitul şi parcul din jur, considerat o splendoare a naturii. Era perioada când bisericile erau demolate una după alta, pentru a-i convinge pe oameni să renunțe la credință. Pe drumul spre Sibiu, mașina în care se afla Elena Ceaușescu a fost implicată într-un accident, iar pe patul de spital soția dictatorului are un vis premonitoriu. Speriată de mesajul din vis, aceasta va decide salvarea schitului, întreaga insulă urmând să fie ridicată cu şase metri deasupra apelor. Mănăstirii i se mai spune și Biserica dintre Ape. Liniştea şi frumuseţea locului ne-a făcut să nu mai vrem să plecăm curând aşa că am asistat un timp la Sfânta Liturghie, am făcut câteva fotografii și am plecat mai departe pentru că eram condiționați de timp.

Următorul obiectiv a fost Mănăstirea Turnu. La poalele culmii Turneanu din masivul Cozia, de-a lungul timpului, au fost multe sihăstrii, chilii săpate în stâncă, dintre care unele se mai păstrează și astăzi. „Biserica nouă”, numită și „Biserica cea mare”, a fost ridicată între anii 1897-1901, de Gherasim Timus, având hramul „Schimbarea la Față”. Aceasta are forma pătrată, etajată, cu două nivele, la fiecare nivel fiind o biserică în care se ține slujba separat, de alt preot. Are o cupolă centrală, cu acces pe scările exterioare construite recent pe fațada de sud, dinspre lacul din apropiere. Între anii 1935-1938, au fost construite chilii cu etaj și întregul ansamblu a fost renovat. Până în anul 1939, aici a funcționat o școală de cântăreți bisericești.

Curtea mănăstirii era plină de hortensii imense, înflorite, trandafiri și foarte multă verdeață. Mirosul îmbietor de mâncare gătită, de fasole parcă, ne-a ademenit să dăm ocol de câteva ori bucătăriei, dar ne-am umflat burțile cu apă de la izvorul din curte și am uitat imediat de gustul și mirosul mâncării.
Pentru masa de prânz am găsit o pensiune la Obârșia Lotrului, dar până acolo am trecut prin Brezoi, Mălaia, de unde a început să se vadă, spectaculos, barajul Brădișor și Valea Lotrului. Am trecut apoi prin Voineasa. Peisajul este unul de poveste, care îți taie respirația. Lacul Vidra de culoare închisă, ivit din când în când la fereastra autocarului, pare o mare de apă aflată pe fundul unei găleți imense. Versanții păreau întunecați de desimea și înălțimea nefirească pădurii de brazi ce își apleacă crengile spre lac. Fasciculele luminoase ale soarelui crăpau crengile copacilor găsind loc luminii să danseze în oglinda apei și lăsând totodată să se vadă crestele Masivului Șureanu. Cunoscute timid publicului, aceste locuri sălbatice și misterioase ne-au fermecat în adevăratul sens al cuvântului.

La masă am stat mai bine de două ore pentru că am găsit o locaţie liniștită, într-un peisaj încântător unde am fost răsfățați cu delicatese și ne-am simțit foarte bine. A servit fiecare ce şi-a dorit, am făcut poze, apoi am plecat spre casă, pe Transalpina.

Transalpina este cel mai vechi și înalt drum transcarpatic din România, atingând o altitudine de 2145 m. El face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba, străbătând patru județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu şi Alba, traversând Munții Parâng de la nord la sud. Fiind un drum montan, este închis pe perioada iernii. Șoseaua a fost dată parțial în circulaţie în anul 2010, dar a fost deschisă oficial circulației rutiere în 15 august 2015, în regim de „drum în lucru”. Şi de atunci, mii de turiști români şi străini vin să traverseze munții în timpul verii, admirând spectacolul sălbăticiei peisajelor aflate de o parte și de alta a drumului.

Cu o zi înainte de excursia noastră acolo fusese un eveniment ce adunase sute de motocicliști din toate colțurile lumii, iar traseul pe care noi l-am parcurs fusese închis. Doar ce se redeschisese publicului în acea dimineaţă şi am avut norocul să ne bucurăm de toată splendoarea lui. Șoferul ne-a făcut bucuria de a ne opri în vârful muntelui, sărac în vegetaţie, unde vântul sufla ca în toiul iernii. Jos erau 40 de grade, iar acolo sus, pe acoperișul lumii, simțeam aproape zero grade. Ne consideram favorizați în fața sorții, ba eu am simţit cum am furat ceva de la viaţă în acele momente, apoi am imortalizat momentul prin zeci de fotografii.

Am coborât spre Rânca. Pe drum am întâlnit mulți bicicliști, motocicliști, dar și ciobani cu mari turme de oi, însoțite de măgari și câini ciobănești, într-un drum al transhumanţei, caracteristică poporului român. Nu era perioada din an când începe transhumanţa, probabil că deplasarea avea alt scop. Impresionantă această imagine ce mi-a rămas în memorie și pe care n-o voi uita vreodată.

Marea surpriză, în această excursie, a fost la Novaci unde am fost invitați de doamna profesoară Rodica Diaconescu (Dăscălița) și de familia dânsei, osiceancă de-a noastră, acasă, la casa de vacanţă. Ne-au aşteptat ca pe nişte rude de departe, cu cozonac, cafea, bere, alune și multe, multe bunătăți, în curtea lor imensă și primitoare, verde, curată, unde 4 mâini de doamne harnice și deștepte încearcă să țină legătura acestui loc minunat cu vremurile moderne și să facă un pod de suflet între București și Novaci. Celesta, fata doamnei Rodica Diaconescu, care este un medic renumit la București, mi-a spus că această casă a fost începută de părinții ei în anii 1970, când erau tineri și pentru că n-au avut posibilități, abia acum au reușit s-o termine. Casa renovată tot de un osicean, Florin Marcu, despre care eu am mai scris, are amprenta vremurilor ancestrale ale Olteniei prin felul de a fi amenajată, prin covoarele țesute, perdele croşetate manual, șemineu și sobe din teracotă, paturi cu tablii mari şi scândură din brad lăcuit pe jos. Totul te face să simți că te întorci în timp. În curte, o terasă mare și modernă ne-a primit pe toți în ea. Am stat comod, am mâncat și băut toate delicatesele oferite de gazde, ne-am povestit, ne-am cunoscut mai bine între noi și ne-am promis că vom repeta această experiență frumoasă.
De la Novaci am plecat acasă, spre Osica…

8 decembrie 2023

Lasă un răspuns