ANA IRENA TUDORACHE

Italia este țara pe harta căreia, oriunde ai pune degetul, găsești istorie, artă, peisaje, lumină, mister, muzică și mâncare bună.

Anul acesta ne-am ales un traseu prin Italia sudică: Apulia, Campania și Basilicata, un tărâm romantic, cu situri istorice cu o valoare inestimabilă.

Am închiriat o mașină cu șase locuri, ce ne-a permis să oprim unde ne interesa.
Ne-am cazat la Pozzuoli. Am vrut să vadă copiii liniile cu încrustații de scoici marine pe cele patru coloane ale Templului lui Serapis. Sunt dovezi ale mișcărilor epirogenetice, despre care înveți în clasa a v-a. La Cumae, oraș port fondat de eolieni prin 750 î.e.n, în peștera Antra della Sibilla Cumana, venea Eneas să consulte oracolul.

Am vizitat jumătate de zi Pompei. Orașul a fost întemeiat de toscani și dezvoltat sub etrusci, greci, samniți. În 79 e.n. Vezuviul, invidios pe frumusețea și bogăția lui, l-a acoperit cu lavă și cenușă. După ce vizitezi Pompei, constați că arhitectura și sistematizarea așezărilor n-a făcut pași prea mari de atunci până azi.

Napoli este al treilea oraș ca număr de locuitori din Italia și primul ca densitate în Europa. Este orașul contrastelor: frumos și urât, curat și murdar, vechi și nou, periculos și prietenos. A fost fondat de coloniștii din Cumae. În 1995, Centrul Vechi istoric din Napoli a fost declarat Patrimoniu Mondial UNESCO. Ne-am plimbat pe străzile înguste cu multe rufe întinse la uscat, cu sfori ce ridicau în găleți cumpărături pentru cei de la etaj, cu mult gunoi, aruncat neglijent de turiști, mulți, nepăsători și-mi permit să spun needucați.

Prin geamurile deschise am văzut o cameră cu trei pereți acoperiți de cărți, bărbați și femei ce-și beau cafeaua, dar și camere cu bătrâni moțăind în fotolii. Palate, statui, castele, grădini, biserici, muzică, pizza, înghețată, magazine pentru oricine. Napoli e generos în toate. Te șochează circulația infernală, indiferent dacă sunt bulevarde sau străzi înguste, dacă e zi sau noapte.

La sud de Napoli este Sorento, cocoțat pe o faleză stâncoasă, calcaroasă și abruptă. E un oraș curat, cu vile și magazine bine prezentate. Aici s-a născut Torquato Tasso, poetul nebun, poate pentru că a îndrăznit să se îndrăgostească de Leonora d´Este, sora ducelui de Ferrara. Am plecat cu vaporul spre Capri. În port toate serviciile destinate turismului erau bine gândite și organizate. Capri este insula ce închide spre sud Golful Napoli. Are coaste abrupte, inospitaliere. Sus ți se oferă raiul. Pe străzi este ca-n Turnul Babel: se vorbesc toate limbile Pământului. Am vizitat vila lui Axel Munthe, cel care a scris ”Cartea de la San Michelle” și biserica San Michelle din Anacapri. Ne-a uimit pavajul din plăci de majolica înfățișând ”Povestea raiului”. Cel mai spectaculos loc prin lumina și culoarea apei este Grota Azzurro.

În drum spre Salerno, orașul unde în secolul IX s-a înființat prima facultate de medicină din Europa, am traversat Coasta Amalfi. Faleze abrupte, o șosea îngustă săpată în munte, cu multe coturi în unghi drept, îți inspiră teamă și nesiguranță. Peisajul e însă dumnezeiesc.

Positano e ca o potcoavă agățată de munte, cu case cocoțate unele peste altele cu vedere la culorile schimbătoare ale mării. Turismul îi asigură cea mai mare parte din venituri.

Drumul spre Ravello e anevoios, îngust, cu multe curbe. Parcarea e o chestie de noroc. Orașul a fost construit de romani, dar evoluția lui a depins de Ducatul de Amalfi. Ceea ce oferă Ravello explică afluxul de politicieni, șefi de stat, actori, pictori, scriitori care au ținut neapărat să fie în Ravello.
Din 1953 în fiecare an, aici au loc festivaluri de muzică clasică și jazz. Aveți nevoie de o zi să vedeți Catedrala cu ușile minunate, Villa Rufolo, grădinile și Villa Cimbrone, muzeul orașului.

Băieții vorbeau ceva de „il calcio” și Foggia așa că am traversat carâmbul cizmei spre Marea Adriatică.
Am intrat în Foggia pe niște străduțe ca-n Ferentari. Rar trecea câte o mașină, iar pietonii păreau nefirești în căldura toropitoare. Totul era închis. Orașul era amorțit, foggienii își respectau siesta. Greu am găsit o ușă deschisă să bem apă rece și o cafea. Între timp parcă s-a dat drumul unor porți și străzile s-au umplut de lume: râsete, tineri frumoși și dezinvolți, doamne cochete, părinți cu copii. Ne-am plimbat printr-un oraș viu, am văzut Chiesa delle Croce, unică prin arhitectură și monument national, Parcul Karol Wojtyla și pasarela cu coloane din piatră albă, Palazzo Dogana. Ne-a plăcut în mod deosebit ansamblul statuar din Piața Umberto Giordano. Erau prezentate operele compozitorului foggian Umberto Giordano: Fedora, Siberia (după „Învierea” de Lev Tolstoi), Andrea Chénier etc.
Ne-am cazat la Tenuta San Francesco și din această locație am plecat spre pintenul cizmei, Peninsula Gargano. Multe tunele, șosea bună, Parcul Național Gargano și frumoasa stațiune Vieste au fost o experiență deosebită.

În Basilicata ne-a uimit Matera, oraș situate în canioanele râului Gravina. Datează din paleolitic și este al II-lea oraș din lume locuit permanent. Sassi sunt locuințele sculptate în stâncă. Biserici cu picturi rupestre, cisterne subterane, străzi înguste, drumuri abrupte în trepte din lespezi mari. Din 1993, Sassi este pe lista Patrimoniului Cultural UNESCO. În 2019, au fost expuse 170 de lucrări ale lui Salvador Dali. Statuile interacționau cu fundalul.

Alberobelo ne-a încântat cu „trulli”, case conice albe cu simboluri pe acoperișurile din ardezie. Mult artizanat bine lucrat, frumos prezentat.

Altamura este orașul „pâinii pelerinilor”. Catedrala Santa Maria Assunta (1232) are o intrare deosebit de elaborată atât prin densitatea desenului sculptat cât și prin finețea lui.

Am zăbovit câteva ore în Ostuni, orașul alb așezat pe un promontoriu cu structura stradală a unei cetăți. Este un labirint cu multe trepte, străzi înguste pline cu magazine, restaurante, flori. Se remarcă obeliscul Santoronzo, catedrala, biserica Sf. Francisc.

Ne-a încântat în mod deosebit orășelul Locorotondo, rotund, cu străzile în cercuri aproape concentrice, cu intrânduri pline de flori, balcoane cu feronerie frumoasă, ferestre cu perdele brodate și croșetate.
În drum spre Bari ne-am oprit în Polignano a Mare, considerat cel mai frumos oraș din Puglia, oraș antic de peste 8000 de ani. Pe sub Arca Machestrale, veche poartă romană, am intrat în orașul vechi ca într-o cetate cu străzi înguste ramificate prin multe pasaje.

Are o plajă minunată la Marea Adriatică, multe terase, magazine, expoziții de pictură și mulți turiști.
Ne-am rezervat o jumătate de zi pentru Bari. Orașul are două zone: Citta Vecchia și Citta Nuova.
Am vizitat biserica San Nicola (1087) care adăpostește moaștele Sfântului Nicolae, furate din Myra (Asia Mică) de un grup de 47 de marinari din Bari.

Foarte aproape este Catedrala (1170) construită în același stil cu biserica San Nicola.
Orașul nou are străzi largi, construcții frumoase, multe renovate.

Am plecat spre România din Aeroportul Karol Wojtyla din Bari obosiți, dar cu multe amintiri frumoase.