INFO

Direcţionează până la 3,5% din impozitul pe anul 2025 pentru „Pro Memoria”

Stimaţi Osiceni şi nu numai ….

O asociaţie culturală, fundaţie, organizaţie non profit etc. (în cazul nostru Asociaţia culturală „Pro Memoria”) îşi desfăşoară activitatea în scopurile pentru care a fost înfiinţată, prin entuziasmul şi dăruirea celor care consimt să-şi dedice timp pentru aceasta.
Ne-am extins obiectul de activitate, proiectele pe care ne propunem să le derulăm trebuie finanţate, iar banii sunt puţini…
Cotizaţiile membrilor reprezintă o parte infimă din buget, donaţiile sunt rare.

IMPORTANT: întreaga activitate în cadrul Asociaţiei se desfăşoară benevol. Membrii şi colaboratorii noştri NU sunt retribuiţi nici pentru activităţile la care participă, nici pentru articolele pe care le publică în revista Rădăcini.

Speranţa noastră se îndreaptă în fiecare an către oamenii care sunt cu sufletul alături de noi şi care pot face acest gest privind direcţionarea unui procent de până la 3,5% din impozitul pe anul anterior (2024).

Datele care trebuie completate în Formularul 230, pentru „Pro Memoria”, sunt următoarele:
Cod de identificare fiscală a entităţii nonprofit / unităţii de cult: 26461202
Denumire entitate nonprofit/unitate de cult: Asociaţia culturală „Pro Memoria”
Cont bancar (IBAN): RO95BTRLRONCRT0CW6932301

Puteţi să direcţionaţi cei 3,5% din impozit pentru o perioadă de 2 ani, bifând căsuţa corespunzătoare din formular.

 Acum, tehnologia ne vine în ajutor iar procesul este mult mai simplu!

Puteţi genera formularul completând datele dumneavoastră şi semnându-l direct pe calculator, laptop, tabletă, telefon mobil, accesând link-ul următor:

https://formular230.ro/asociatia-culturala-pro-memoria

După completare, semnare şi validare, formularul ajunge pe e-mail la noi şi ne ocupăm de transmiterea datelor către ANAF.

Aşadar, dacă nu vreţi ca aceşti bani să ramană pe mâna statului, urmaţi paşii de mai sus, completaţi Formularul 230 (fizic în secţiunea I. „Date de identificare ale contribuabilului”  sau on-line completând rubricile obligatorii) semnaţi-l în caseta de jos „Semnătură contribuabil” (sau în secţiunea indicată on-line), introduceţi codul de validare şi apăsaţi butonul „TRIMITE”.

Dacă optaţi pentru formularul fizic, acesta se completează în două exemplare: un exemplar rămâne la ANAF, iar cel de-al doilea, cu număr de înregistrare, rămâne la deponent).
Formularul poate fi trimis şi prin poştă, cu confirmare de primire.

Adresele Sediilor ANAF, pe regiuni şi pe judeţe le găsiţi aici: https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/telefoane_judete/Regiuni.htm

Pentru a veni în ajutorul dumneavoastră, locuitorii comunei pot să contacteze membrii Consiliului Director şi să le înmâneze formularele completate pentru ca datele să fie transmise la ANAF prin formularul care se numeşte „Situaţie centralizatoare a datelor cuprinse în formularul 230

Puteți să ne scrieți, de asemenea, pe adresa de contact promemoriaosica@gmail.com  să ne anunţaţi despre intenţia dumneavoastră, pentru a fi contactat ca să preluăm formularele completate.

Vă mulțumim,

Echipa Pro Memoria

2 thoughts on “Direcţionează până la 3,5% din impozitul pe anul 2025 pentru „Pro Memoria”

  1. Am trimis formularul semnat . Din pacate am uitat ca am cedat cei 3,5 % unei alte asociatii. Va rog sa ma scuzati!

Lasă un răspuns