un articol de Pr. Daniel Preda

Născut pe meleaguri, vâlcene, acolo unde cerul pare că se uneşte cu pământul prin rugăciunile pustnicilor care mai țin încă aprinsă flacăra rugăciunii, la data de 6 decembrie 1909 în satul Crăpăturile din Judeţul Vâlcea. Părinții au fost cei care i-au arătat într-un început ce înseamnă dragostea de Dumnezeu, iar mai apoi el singur avea să descopere din farmecul pitoresc cu care Dumnezeu a înzestrat lumea, că slujirea lui Dumnezeu reprezintă cel mai mare lucru pe care îl poate face omul pe acest pământ. Părinții Marin şi Maria Lăcătuşu, erau oameni apropiaţi bisericii, cu credință şi cinstitori de Dumnezeu, tatăl fiind cântăreț bisericesc.
Deprinzând de la părinții săi dragostea de Dumnezeu şi de aproapele şi-a dorit să-i slujească lui Dumnezeu. Astfel, în anul 1922 îşi îndrepta paşii spre Seminarul Teologic Ortodox Sfantul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, unde s-a evidențiat prin însuşirile sale deosebite. După absolvirea seminarului din Râmnicul Vâlcea 1930, continuă dorința de studiu şi merge la Bucureşti pentru a urma cursurile Facultății de Teologie, ai căror profesori erau personalități marcante ale vieții religioase de atunci. În timpul facultății se căsătoreşte cu învățătoarea Ecaterina Popescu, născută în Cordeşti, Județul Gorj.
După terminarea Facultății de Teologie, 1934, a fost hirotonit preot pe seama parohiei Osica de Jos, în județul Olt, pe atunci parohie ce aparținea din punct de vedere jurisdicțional de Episcopia Râmnicului Noul Severin. A fost mutat mai târziu în parohia Buiceşti, în județul Mehedinți. Ani la rând, viața părintelui Ilie Lăcătuşu a fost una liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea sa, având şi grija familiei, binecuvântată de Dumnezeu cu 5 copii.
Ani de zile, viaţa părintelui se va scurge liniştită, ocupându-se cu râvnă de misiunea sa preoțească şi creşterea copiilor. Activitatea misionară a părintelui a cuprins construirea unui cămin cultural, cantină pentru săraci, iar împreună cu preoteasa a organizat un corp care dădea în chip strălucitor răspunsurile la slujba din biserica satului.
Părintele Ilie Lăcătuşu a făcut parte din din rândurile Mişcării Legionare, având calitatea de şef de cuib. Odată cu lovitura de stat a Generalului Antonescu, din ianuarie 1941 activitatea sa publică în această direcţie încetează.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu, a luat o hotărâre curajoasă: să trimită un grup de 130 de preoți și diaconi misionari în Transnistria, o regiune cu provocări imense. Unul dintre aceşti curajoși preoți era părintele care avea să joace un rol semnificativ în misiunea Ortodoxă Română din Transnistria.
În 1942, acest preot a început să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Misiunii Ortodoxe Române din Transnistria, unde a preluat responsabilitatea de a propovădui Cuvântul Sfintei Evanghelii. Locurile unde a slujit includeau oraşul Odesa şi Parohia Sfântul Arhanghel Mihail din Sersenița, județul Ribnița.
Într-un interval relativ scurt, de mai puțin de un an, acest preot a reconsacrat o biserică care fusese profanată anterior de bolşevici şi a dotat-o cu toate obiectele necesare pentru slujbe. Cu pasiune și devotament, a devenit şi profesor de religie la şcoala din Sersenița, contribuind la educația și formarea morală a tinerilor din comunitate.
Cu toate că a fost o perioadă de mari provocări şi incertitudini, părintele şi-a încheiat activitatea ca preot misionar în primăvara anului 1943. S-a întors în țară, unde îl aşteptau copiii săi și o soție care suferea de o boală gravă.
În 1944, părintele şi-a reluat activitatea în Parohia din comuna Buiceşti, unde a slujit cu dragoste şi devotament până la prima sa arestare.
Viața acestui preot misionar demonstrează curajul şi angajamentul acestor slujitori ai Bisericii în timpurile tulburi ale războiului. Misiunea lor în Transnistria a fost un exemplu de credință, sacrificiu şi dedicare pentru a aduce lumină şi speranță în mijlocul întunericului.
Perioada comunistă din România a fost marcată de o presiune brutală asupra Bisericii şi credincioşilor. Părintele Ilie Lăcătuşu, cunoscut pentru misiunea sa în Transnistria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, nu a scăpat de represiunea comunistă şi a devenit un simbol al credinţei şi curajului în fața persecuției.
După instaurarea regimului comunist, Părintele Ilie Lăcătuşu a fost recompensat pentru propovăduirea Bisericii lui Hristos şi pentru apartenenţa sa la Mişcarea Legionară cu ani de închisoare. Acest preot, care şi-a dedicat viața lui Dumnezeu şi credinței, avea să-şi ducă crucea grea prin închisorile de exterminare ale regimului comunist, alăturându-se altor zeci de mii de români care au suferit pentru credința lor şi pentru binele neamului.
Deşi a scăpat inițial de valul masiv de arestări din 1948, supravegherea securității era în permanență asupra lui. Însă momentul arestării sale a venit în 1952, când a fost predat de Securitatea Craiova Ministerului de Interne. În urma cercetărilor sale, a fost condamnat administrativ la o pedeapsă de 24 de luni de închisoare.
Perioada de detenție a părintelui Ilie Lăcătuşu s-a desfăşurat în colonii de muncă. Între 1952 şi 1953, a fost deținut în lagărele Canalului de la Galeşu şi Peninsula, unde a fost parte a celebrei “brigăzi a preoților”. În 1953, după închiderea experimentului Canal, a fost transferat la lagărele Oneşti şi Borzeşti. Starea sănătății sale s-a deteriorat, astfel că în septembrie 1953 a fost mutat la închisoarea din Târgu Ocna. Acolo a rămas până în 1954, când a fost eliberat.
Cu toate acestea, supravegherea de către securitate nu s-a încheiat. Datorită predicilor sale și a implicării continue în comunitate, Părintele Ilie Lăcătuşu a fost rearestat în 1959. De această dată, a primit o condamnare administrativă de 60 de luni, rămânând în închisoare până la decretul de grațiere al deținuților politici din 1964.
Părintele Ilie Lăcătuşu a devenit un simbol al rezistenței și credinței în vremea represiunii comuniste. Suferințele și jertfa sa au inspirat mulți români să rămână fideli valorilor lor spirituale și să se opună regimului totalitar. Istoria sa este o mărturie a curajului şi consecvenței credinței în fata opresiunii, amintindu-ne că lumina credinței strălucește cel mai puternic în cele mai întunecate momente ale istoriei.
În perioada comunistă, când România era supusă unei represiuni fără precedent, credința și speranța în Dumnezeu erau uneori singurele forțe care îi țineau pe oameni în viață. Părintele Ilie Lăcătuşu, care a trăit această epocă brutală şi şi-a dedicat viața propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu, a fost martorul unei minuni care a adus lumină și speranță în mijlocul întunericului comunist.

A doua sa detenție a fost executată într-o colonie de muncă din Delta Dunării, la Periprava, alături de peste 200 de preoți olteni și alți deținuți politici. Aici, în mijlocul asprimii condițiilor de viață, părintele Ilie Lăcătuşu avea să lase o amprentă profundă asupra celor din jur prin credința și puterea sa spirituală.
Într-o zi de iarnă, în sărbătoarea Sfinților Trei lerarhi, sărbătoriți în 31 ianuarie, deținuții au fost trimişi să taie stuf în apa rece a Deltei. Condițiile erau cumplite, cu temperaturi foarte scăzute şi teama de represalii. Părintele Ilie Lăcătuşu, conştient de greutatea situației, a început să se roage intens. În timp ce deținuții intră în apa rece și încep să taie stuf, cerul s-a înălțat, soarele a început să încălzească atât trupurile, cât şi inimile lor. La finalul muncii, hainele ude s-au uscat miraculos la căldura soarelui, în mijlocul iernii, fără ca niciunul dintre deținuți să se îmbolnăvească.
Această minune a fost o dovadă a puterii credinței și a rugăciunii în cele mai grele momente ale vieții. Părintele Ilie Lăcătuşu a devenit un exemplu de curaj şi perseverență, iar povestea de la Periprava a adus o rază de speranță în mijlocul unei perioade întunecate din istoria României. Acest eveniment nu a fost doar o manifestare a credinței, ci și o dovadă a harului divin care veghează asupra celor care rămân fideli valorilor lor spirituale în ciuda adversităților. Minunea de la Periprava rămâne o amintire vie a puterii credinței și a faptului că în cele mai dificile încercări, lumina lui Dumnezeu străluceşte mai puternic.
În timpul petrecut în munca forțată, părintele Ilie Lăcătuşu şi-a dezvoltat şi mai mult abilitățile sale. A devenit calificat ca zidar de categoria a V-a. Cu toate suferințele îndurate, acest om de credință şi-a păstrat demnitatea și hotărârea de a-şi sluji semenii, fie chiar în cele mai dificile circumstanţe.
În cele din urmă, el a fost eliberat la termen în mai 1964, în contextul grațierii generale aplicate deținuților politici. A fost forțat să locuiască la Bolintin, unde a continuat să lucreze ca zidar. În 20 decembrie 1964, părintele Ilie Lăcătuşu a început să slujească în parohia Gårdeşti (Protoieria Videle) din județul Teleorman. Ulterior, în 1970, a fost transferat în satul Cucuruzu din comuna Răsuceni, județul Giurgiu. Aici, la data de 11 ianuarie 1978, a fost pensionat la cerere şi s-a stabilit în Bucureşti.

Însă, chiar dacă îşi petrecuse cea mai mare parte a vieții în slujirea lui Dumnezeu şi a comunității sale, suferințele prin care trecuse în timpul detenției au lăsat urme adânci asupra sănătății sale. Sfârşitul său a venit pe patul de spital. Cu câteva zile înainte de a pleca la Domnul, a făcut o profeție stranie că dacă nu va muri până pe 22 iulie 1983, va mai trăi încă doi ani, şi a prezis că presbitera Ecaterina, soția sa, va muri peste 15 ani de la moartea sa şi a dorit să fie înmormântată lângă el.
În cele din urmă, profeția s-a adeverit: Părintele Ilie Lăcătuşu a trecut la cele veşnice exact la 22 iulie 1983 şi a fost înmormântat în cripta familiei din cimitirul Adormirea Maicii Domnului, Giuleşti. Viața sa este un exemplu de credință neclintită şi de puterea spirituală de a rezista în fața celor mai mari provocări şi suferințe, lăsând o amprentă profundă în inimile celor pe care i-a slujit şi i-a inspirat.
Viața Părintelui Ilie Lăcătuşu este o mărturie uluitoare despre puterea credinței, curajului şi devotamentului față de Dumnezeu în ciuda adversităților cele mai cumplite. lată câteva concluzii importante ce pot fi trase din povestea sa de viață:
Credința neclintită: Părintele Ilie Lăcătuşu a rămas ferm încredințat în credința sa, în ciuda persecuțiilor religioase și a suferințelor indescriptibile pe care le-a îndurat în închisorile comuniste. El a fost un exemplu viu de credință neclintită în Dumnezeu, iar această credință a fost o sursă de putere pentru el în cele mai întunecate momente ale vieții sale.
Rezistența împotriva regimului comunist: Părintele Ilie a făcut parte dintr-un număr mare de români care au suferit persecuții și închisoare din cauza opoziției lor față de regimul comunist. În pofida pericolelor și a torturilor, el a rămas hotărât să-şi apere credinţa şi să continue să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu.
Slujirea şi sacrificiul: După eliberarea sa din închisoare, Părintele Ilie a continuat să slujească în comunitățile religioase. A devenit un zidar calificat şi şi-a folosit abilitățile pentru a servi Biserica şi comunitatea. Această devotare față de slujire și sacrificiu pentru alții a fost o parte semnificativă a vieții sale.
Profeţia şi încrederea în voia lui Dumnezeu: Părintele Ilie a avut o profeție despre momentul morții sale şi al soţiei sale, iar aceasta s-a adeverit. Grav bolnav, a murit în spitalul Panduri din București. După 15 ani la înmormântarea soției, când a fost deschis mormântul, trupul preotului, deloc putrezit, era într-o stare aproape perfectă de conservare. Această încredere profundă în voia lui Dumnezeu şi în ceea ce este scris în destin a fost o caracteristică notabilă a credinței sale.
Inspirație pentru alții: Povestea de viață a Sfântului Părinte Ilie Lăcătuşu continuă să inspire oamenii astăzi. Ea ne aminteşte de puterea credinței și de capacitatea umană de a rămâne demni în fața celor mai mari provocări. Părintele Ilie rămâne un exemplu de devotament față de Dumnezeu şi de slujire a semenilor care ne îndeamnă să ne îmbunătățim propria noastră credinţă şi devotament.