În anul 2009 a apărut „Monografia comunei Osica de Sus”.
A fost editată în număr redus de exemplare, aşa că doar o mică parte dintre osiceni au putut intra în posesia ei. Am fost întrebată dacă poate fi reeditată în curând şi răspunsul meu a fost negativ.
M-am hotărât atunci ca având principala sursă de informaţie „Monografia comunei Osica de Sus”, EUC 2009, coordonator Prof. Universitar Constantin Roşca, să fac o scurtă prezentare a evenimentelor istorice, culturale şi economice din comuna noastră, aşa cum apar ele în carte.
Nu am trecut personalităţile din comuna Osica de Sus pentru că au fost prezentate de domnul profesor Paul Aretzu în „Fişe de dicţionar” apărute în 3 numere ale revistei „Rădăcini”, ediţia Crăciun – Anul Nou 2023, până în 2024, ediţia Crăciun – Anul Nou.
Am completat cu câteva amintiri proprii şi informaţii primite pe cale orală.

– Prima atestare documentară despre satul Osica datează din timpul domnitorului Radu cel Frumos (1462-1474) într-un hrisov, prin care dă jupânului Iarciul din Osica a treia parte din moșie pentru ca acestuia „să-i fie ocină și ohabă”.
Despre satul Vlăduleni prima atestare documentară datează din timpul domnitorului Mircea Ciobanu, din 12 aprilie 1558.
Despre satul Greci există atestat documentar din aprilie 1601, iar satul Tomeni apare atestat documentar din 20 martie 1489. Satul Ostrov este atestat documentar din 1787, odată cu biserica din sat.
– Prima biserică din cărămidă a fost construită înainte de 1800, aproape de Olteț. Tot acolo era și cimitirul. Ambele au fost distruse de viiturile Oltețului. În locul ei a fost construită Biserica din Vale, sfințită la 15 iulie 1841. Este monument istoric.
Piatra de temelie a noii biserici cu hramul Sfântul Gheorghe din Vlăduleni a fost pusă in anul 1928 și a fost sfințită în anul 1936. Până în 1930 a mai funcționat o altă biserică, acum în ruină. A fost construită în anul 1857, din cărămidă.
Biserica din Ostrov a fost construită și sfințită în anul 1787. După cutremurul din anul 1940 s-a deteriorat și a fost închisă până în anul 1977, când a fost renovată integral. În pronaos se află mormântul ctitorului Nicolae Greceanu. Trebuie menționat că Nicolae Greceanu și Radu Greceanu au trăit în perioade diferite, făcând parte într-adevăr din familia boierească Greceanu, în diverse perioade de evoluție, în funcție de gradul nobiliar al familiei.
Biserica din Greci a fost sfințită în anul 1830, imediat după ce a fost construită. A fost renovată în anul 2008.
Prima biserica de la Tomeni a fost construită în anul 1920 iar in 2018 a fost refăcută în totalitate.
– Prima școală din Osica de Sus (care avea statut de comună din anul 1820) a început să funcționeze la 1 noiembrie 1838. Nu avea local propriu și de aceea cursurile se țineau în clădirea fostei primării, în Modorani.

Școala din Vale s-a construit în 1896. Avea trei săli de clasă și o cameră pentru director. Reparată și modernizată, funcționează și astăzi. La Școala din Vale, în anul 1935 s-a înființat o bibliotecă școlară cu 310 volume, un muzeu școlar și un punct sanitar. Exista și o cooperativă școlară cu numele ”Spiru Haret”, prin care elevii erau instruiți pentru activități practice. Banii obținuți din vânzarea produselor realizate de elevi erau folosiți pentru cumpărarea de rechizite școlare, cărți pentru bibliotecă, materiale pentru cusăturile de la lucru manual și îmbrăcăminte pentru elevii săraci. Tot din acești bani, în anul 1946 s-a forat și fântâna din curtea școlii.
În școală funcționa o minicantină unde dimineața copiii serveau o gustare cu ceai, lapte și miere.
Școala din Greci ia ființă în anul 1888. Inițial funcționează într-o casă particulară. În anul 1920 se construiește un local cu două săli de clasă. Arde în 1938, după care este refăcută.
Școala din Ostrov se înființează în anul 1949 și se desființează în anul 1988.
Școala din Tomeni se construiește în anul 1952 și se desființează în anul 1974.
– Stejarul din fața localului fostei grădinițe de lângă liceu a fost plantat în anul 1927. Plantarea lui a marcat momentul punerii în funcțiune a localului Școlii cu clasele I – IV construit de Vladu Nica cu bani proprii. Bustul din fața clădirii este al lui Vladu Nica. În anul 2027 stejarul va împlini un secol.

– Prima farmacie din Osica a luat ființă în anul 1906 în casa farmacistului Ștefănescu. Ea funcționează în aceeași clădire și astăzi. A fost concesionată doamnei farmaciste Ileana Vanda, din comuna noastră.
– Primul stadion de fotbal a fost construit între anii 1939 – 1940 de către învățătorul Ion Lăpădatu cu tineri premilitari, al căror comandant era. Se afla sub Măgurice, pe locul unde astăzi este târgul. Mai târziu s-a mutat la Regia de tutun, pe locul unde astăzi este liceul. Tot aici exista o scenă de vară și popicăria.

– În anul 1940 echipa de fotbal ”Oltețul” C.A.M. Vlăduleni a câștigat campionatul județului Romanați și cupa de toamnă a județului.

– Osica a avut și echipă de oină prin anii 1950 – 1960. Terenul era în curtea Regiei. La turneul regional s-a clasat pe locul III. Au concurat 16 echipe sătești.
– Regia de tutun a fost înființată în anul 1885 şi a adus osicenilor nu doar beneficii materiale. A adus faimă Vlăduleniului în țară și peste hotare. Între timp și-a schimbat denumirea în C.A.M. (Casa Autonomă a Monopolurilor), dar era cunoscută sub numele de ”Regie”, denumire ce vine de la forumul tutelar care era Regia Monopolurilor Statului (R.M.S.), cu sediul în București
– În anul 1897, la Expoziția Internațională de la Paris a obținut o medalie.
– În anul 1925 la Congresul Mondial al Agriculturii de la București, pavilionul Regiei din Vlăduleni a fost unul din cele mai vizitate și apreciate.
Regia a susținut activități culturale, sportive, sanitare și a sprijinit învățământul pentru care a donat o bună parte din terenul propriu. Căminele studențești din Regie sunt construite pe terenul ei.
În perioada când cea mai mare parte dintre locuitorii comunei nu aveau nimic de pus la ferestre şi orice trecător vedea ce se întâmplă în casă (cum îşi purecau cămăşile sau ştergeau cu piciorul flegma aruncată pe pământul din cameră) i-au obligat pe angajaţii regiei să-şi pună pe jos rogojini, iar la ferestre transperante din pânză. Le-au cumpărat încălţăminte ieftină, dar practică. Iarna, femeile nu mai veneau la serviciu încălţate cu ciorapi din lână lucraţi într-un cârlig pe talpa cărora coseau un material mai rezistent. Nu mai stăteau ude la picioare toată ziua. Mai mult, au adus o croitoreasă care le-a confecţionat lenjerie intimă. Au făcut asta mai mult pentru cele care lucrau sus, pe pod.
Când au adus pentru Regie seminţe de flori, le-au dat şi angajaţilor să-şi planteze în faţa caselor. Femeile s-au bucurat, dar bărbaţii au fost mai reticenţi. În momentul în care li s-a spus că dacă nu sapă şi nu-şi pun flori în grădiniţă vor fi concediaţi, s-au apucat de treabă. A primat latura materială.
Conducerea de atunci a Regiei nu doar dădea indicaţii. Urmărea dacă se pun în practică ideile novatoare.
Cei care treceau pe lângă casele lucrătorilor de la regie admirau ziua florile, iar seara constatau că intimitatea locatarilor era asigurată de transperantele de la ferestre.
Progresiv au început să ia exemplu de la ei şi ceilalţi săteni – paşi pe treptele civilizaţiei.
Cine intra pentru prima dată în curtea Regiei rămânea impresionat de frumuseţea şi curăţenia de aici şi avea senzaţia că a intrat într-un parc. Plantele, arborii, florile din specii diferite, rondurile şi aleile amenajate cu gust şi îngrijite permanent încântau ochii tuturor.
Angajaţii mâncau la cantină, la terminarea zilei de muncă, cine dorea, putea să facă duş, apoi să-şi ia copiii de la creşă. Regia asigura educaţia, hrana şi se ocupa şi de sănătatea copiilor angajaţilor.

La Regie se dădeau baluri, se prezentau spectacole, rulau filme. Corul Regiei de Tutun a fost unul din cele mai vechi formaţii culturale din judeţul Romanaţi, premiat şi aplaudat.
La doi ani după privatizare, în anul 2008, a intrat în faliment, iar acum este într-o avansată stare de degradare.
– În anul 1886 s-a dat în folosinţă calea ferată, moment crucial în evoluţia comunei şi în viaţa locuitorilor ei.
– Bâlciul anual a fost înfiinţat în anul 1883, iar târgul săptămânal în 1948.

– Monumentul eroilor din Primul Război Mondial a fost sculptat de italianul Iosif Bianchi din Caracal. La dezvelirea lui s-au tras salve de foc, s-au depus coroane, iar fanfara militară a intonat Imnul Naţional şi alte imnuri specifice momentului solemn. Contribuţia bănească a aparţinut locuitorilor comunei.
– Primul atelier de covoare din Osica a apărut prin anii 1920 – 1930 şi a funcţionat în casa Caterinei Filişanu, aceasta fiind şi proprietara atelierului. Casa era situată pe colţ, lângă fântână, pe actuala stradă A.I. Cuza.

Mai târziu, timp de 19 ani, în Vlăduleni a existat un atelier de ţesut covoare persane care s-a desfiinţat în anul 1990. A fost reînfiinţat în anul 2000 şi şi-a încheiat activitatea definitiv în anul 2002.
– În anul 1930 s-a înfiinţat dispensarul uman, iar în anul 1950 cel veterinar.
– Staţia de radioficare s-a dat în folosinţă în anul 1956. Funcţiona în casa mică a domnişoarei Ileana Georgescu (astăzi cofetărie). Avea şi un mic studio.
– Osica a avut şi cinematograf din anul 1958. Acesta funcţiona în casa lui Dismancioc, operator de film fiind Paul Mierlăcioiu. Filme au mai rulat şi la Regia de tutun, la Şcoala din Vale şi la Căminul cultural.
– Tot în anul 1958, Florina Ancuţa, o tânără din comuna noastră a ocupat locul I pe Regiunea Oltenia, la atletism viteză.
– Scriitorul Ion Marin Sadoveanu a locuit o perioadă de timp, incognito, în locuinţa familiei Chiriţescu din Medinţi. Informaţia a venit de la Ciochină Gheorghe (Gheorghe al lui Dilică).
– Gheorghe Drăgan, avocat, a fost o perioadă secretarul lui Istrate Micescu. Istrate Micescu a fost jurist, om politic, cadru universitar, mare avocat şi Ministrul Afacerilor Externe.
– Mihai Mandă, medic la Sinaia, a făcut parte din asociaţia „Medicii fără frontiere”.
– În anul 1964 Osica a fost racordată la Sistemul Energetic Naţional.
– Cel mai vestit căluşar al Osicii a fost Raicea Constantin (Gheremele). A fost vătaful căluşarilor timp de 70 de ani.

După moartea sa conducerea echipei de căluşari a fost preluată de Alexandru Drăghici (Lisandru lui Baie). Acesta din urmă era renumit în special pentru săritura peste băţ şi aterizarea în genunchi. A instruit copiii din Osica de Sus care au dorit să înveţe căluşul. Cu formaţiile de căluşari a obţinut premii importante în ţară cât şi peste hotare.
Tradiţia căluşului este continuată de Ansamblul de dansuri populare „Plaiurile Olteţului” sub conducerea maestrului George Ghiţă (zis Porumbelu’) Acest ansamblu a obţinut numeroase premii.
– Liceul din Osica de Sus, înfiinţat la iniţiativa învăţătorului Pavel Ionescu, a început să funcţioneze în anul şcolar 1966-1967. În primul an cursurile şcolare s-au desfăşurat în clădirea Şcolii din Vale. Din următorul an şcolar cursurile s-au desfăşurat şi se desfăşoară în localul liceului numit astăzi „Ion Gh. Roşca”.
– Prima întâlnire cu fiii satului a avut loc în luna august 1974. Tot atunci a fost inaugurat Căminul Cultural.
– A doua întâlnire cu fiii satului a avut loc în 9 septembrie 2009.
– Osica 500 s-a sărbătorit în anul 1974.
– Canalizarea s-a făcut între anii 2004-2006. Pentru cartierele Vlăduleni şi Medinţi s-a făcut în anul 2020.
– Asfaltarea întregii comune s-a definitivat în anul 2024 sub mandatul primarului Cezar Filip.
– Monografia comunei Osica de Sus a fost publicată în anul 2009, coordonator fiind Prof. Universitar Constantin Roşca.
– La 10 septembrie 2009 la Şcoala din Vale a avut loc Adunarea de constituire a Asociaţiei Culturale „Pro Memoria”şi s-au ales membrii Consiliului de conducere şi preşedintele.

– Primul număr al revistei „Rădăcini” a apărut în luna mai 2012.
– În anul 2021 Marius Sebastian Dumitraşcu, elev la vremea aceea la Liceul din Osica de Sus, a publicat „Istoria comunei Osica de Sus (Din cele mai îndepărtate timpuri până în zilele noastre)”.
Ne-am bucura dacă cititorii care deţin informaţii noi le-ar trimite la revistă pentru a fi publicate.

Notă: Unele informaţii din acest articol ar putea fi diferite faţă de cele din Monografia publicată în anul 2009. Trebuie avut în vedere că documentarea recentă a scos în evidenţă informaţii cu acurateţe mai mare.

Cu ajutorul dumneavoastră am dori să facem un documentar foto, aşa că, dacă în arhiva personală aveţi fotografii vechi, v-am ruga să le trimiteţi pe e-mail la Pro Memoria Osica de Sus (promemoriaosica@gmail.com) sau să le predaţi personal conducerii Asociaţiei. Dacă aduceţi fotografiile în original, ele vă vor fi înapoiate în cel mai scurt timp.

Mulţumim pentru fotografii domnilor: Ion Vărzaru, Ileana Raicea şi Tanţa Coţofană.
Un alt set de fotografii aparţin arhivei familiei Nicolae Dăscăliţa.

Cu mulţumiri,
Conducerea Revistei Rădăcini.