Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prăznuitoare ale evenimentelor care țin de mântuirea noastră.
Îl avem în față pe Mântuitorul care intră în Ierusalim, călare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Și noi Îl întâmpinăm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite și cu inima primitoare, ca Domnul Hristos să nu intre numai în Ierusalimul cel pământesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalimul semnând cetatea păcii sfinte, pacea sfântă. Aducem și noi Mântuitorului laudă, așa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: „Osana celui dintru înălțime, bine ești cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului” (Mt. 21, 9).
Răstimpul de la Duminica Floriilor până la Sâmbăta cea Mare inclusiv, se numește  Săptămâna Pătimirilor Domnului Hristos, pentru că în acest răstimp se pomenesc evenimente legate de suferințele Mântuitorului și evenimente premergătoare acestor suferințe, și se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastră, lucruri de o importanță deosebită. De aceea săptămâna aceasta se mai numește și Săptămâna Mare, săptămâna în care ne gândim la lucruri mari și minunate, de importanță pentru fiecare dintre noi. Credincioșii în această săptămână sunt cu mai multă grijă în ceea ce privește rânduiala Postului, sunt cu mai multă luare-aminte la slujbele dumnezeiești care se fac în mod deosebit în această săptămână, slujbe mai lungi, slujbe mai adânci parcă decât în altă vreme, slujbe mai angajante pentru credincioșii care iau parte la ele, din dorința de a-și aduce iubirea și recunoștința lor față de Mântuitorul.
Cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii, Săptămâna Sfintelor Pătimiri, sau Săptămâna Mare, este perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare, inclusiv. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile, slujba Deniei fiind utrenia din ziua următoare, care se săvârșește în ajun, seara. Cuvântul denie vine de la slavonescul vedenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă.
Astfel, conform Sinaxarului din Triod, în fiecare zi din Săptămâna Mare ne reamintim și retrăim ultimele zile din viața Mântuitorului:
– Sfânta și Marea Luni aduce în față icoana tânărului Iosif care a fost vândut de frații săi în Egipt. Istorisirea vieții sale în cultul liturgic este anticiparea Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos Care a fost vândut de Iuda.
– Sfânta și Marea Marți se face pomenirea Pildei celor zece fecioare. Este o pildă care are menirea să ne țină trează datoria de a trăi permanent în Hristos.
– Sfânta și Marea Miercuri se face pomenire de femeia păcătoasă care a spălat cu lacrimi și a uns cu mir picioarele Mântuitorului simbol al pocăinței adevărate și al îndreptării omului păcătos.
– Sfânta și Marea Joi este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie; Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii; rugăciunea arhierească; începutul Pătimirilor, prin vinderea Domnului.
– Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
– Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea Sa la iad.
Luni, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup și la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresionează pe toți prin dorința lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorința lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că a fost bun și binevoitor cu frații săi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii săi, care a ținut să împlinească întru toate voia Părintelui Ceresc și să ne fie nouă pildă de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el.
Tot în această zi de Luni binecuvântată, pomenim și o minune pe care a făcut-o Domnul Hristos, o minune spre înțelepțirea credincioșilor, pentru că negăsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat să se usuce și s-a uscat, iar Sfânta noastră Biserică pomenind această întâmplare, are în vedere o explicație pentru cei credincioși, atrăgându-le atenția că suntem toți chemați spre rodire și că Domnul Hristos așteaptă ceva de la noi, și noi suntem datori să-i oferim Mântuitorului virtuțile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildă pentru noi, ca să știm că Domnul Hristos răsplătește nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci răsplătește și pedepsește și îndărătniciile lor, și neangajările lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Săptămâna Patimilor că Domnul Hristos nu și-a arătat niciodată puterea pedepsitoare asupra oamenilor – să înțelegem în vremea propovăduirii Sale – dar și-a arătat-o asupra unui smochin, ca să se înțeleagă din aceasta că El are și putere pedepsitoare, iar credincioșii să se silească să fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În Marțea Săptămânii celei Mari am făcut pomenire, tot îndrumați de Sfânta noastră Biserică, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele înțelepte și despre fecioarele neînțelepte. Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în față ca să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiți prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiți prin faptele noastre cele bune ca să putem lua parte la ospățul cel veșnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheați și vă rugați că nu știți când vine Fiul Omului (Mt. 25, 13).
În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri, pomenire s-a făcut și se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului, pe care Sfânta noastră Biserică o prezintă și ca pe o femeie păcătoasă. În Sinaxarul zilei respective, însă se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, dar se oprește în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult preț, mir care era socotit ca având prețul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna prețul a 300 de zile de lucru. Femeia și-a arătat cinstirea ei față de Mântuitorul  turnând peste El mirul cel de mult preț și Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie.
În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani și vânzarea Domnului.
Ne-am oprit cu bucuria de a înțelege măreția Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spăla picioarele omului și care a rânduit ca și noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: ”Pildă v-am dat vouă ca și voi să faceți la fel” (In. 13, 14). Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii față de alții cinstitori, de a ne smeri unii în fața altora, de a fi curățitori ai fraților noștri.
Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii Săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele făcute de El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele și fără prihană mâinile sale a sfințit, a binecuvântat, a frânt și a dat ucenicilor Săi, zicând: „Luați, mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea și paharul după cină zicând: Beți dintru acesta toți, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi și pentru mulți se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca și în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: „Aceasta să faceți întru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), și aceasta o facem și noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare și de toate cele ce s-au făcut pentru noi.
Noi pomenim în Joia cea Mare și rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferințelor de la El dacă este cu putință și a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Mt. 26, 39).
Mai pomenim și prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat și i-a zis” „Bucură-te, învățătorule” (Mt. 26, 49), și când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos și l-au dus la judecata lor, și l-au dus să-l chinuiască. În fața Sfântului Potir cu dumnezeieștile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereștile și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: „că nu voi spune vrăjmașilor Tăi Taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda, ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”.
În Sfânta și Marea Vineri ne aducem aminte de suferințele Domnului, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea pe cruce și de moartea pe cruce a Mântuitorului, care toate s-au făcut pentru noi și pentru a noastră mântuire. Ne-am pregătit vreme îndelungată pentru aceste întâmpinări, pentru aceste gânduri și simțăminte care ne pun în legătură cu iubirea Mântuitorului arătată pe cruce. Stăm împreună cu Sfântul Ioan Evanghelistul și cu Maica Domnului în apropierea crucii Domnului nostru Iisus Hristos și învățăm de la El să iertăm pe vrăjmașii noștri. Căci Domnul Hristos a zis: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac” (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre răstignitorii Săi. Învățăm de la Domnul Hristos să ne încredințăm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, căci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis către Dumnezeu: „Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu” (Lc. 23, 46). Învățăm de la Domnul Hristos să împlinim toate lucrurile până la deplinătatea lor. Căci Îl auzim pe Domnul Hristos zicând: „Săvârșitu-s-a” (In. 19, 30). Învățăm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre măreția pocăinței, pentru că tâlharul cel bine cunoscător, care și-a dat seama că pentru păcatele lui pătimește, că pentru ale lui păcate este răstignit împreună cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis către Mântuitorul: „Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta”, iar Domnul Hristos i-a răspuns: „Adevăr grăiesc ție, astăzi vei fi cu mine în Rai” (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca să înțelegem ce mai bine cele ce s-au făcut pentru noi și înțelegându-le, recunoștința noastră să fie cât mai deplină.
Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbăta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos.  Îl vom avea în minte și în suflet pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul și în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: și cu trupul în mormânt, și cu sufletul în iad, și împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arătăm nedumerirea și totodată convingerea că moartea s-a întâmplat în viața, că Viața a primit moartea. Căci zicem: „În mormânt, Viața, pus ai fost, Hristoase, și împărăția iadului Tu ai zdrobit”. Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea și viața. Moartea prin despărțirea sufletului de trup și viața prin faptul că vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce ești fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție”. Rânduiala Bisericii noastre este că îndată după ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndată după aceea se pomenește Învierea. Pentru că noi aducem aminte de moartea celui fără de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fără să moară cu dumnezeirea, și în cazul acesta ne minunăm de Domnul nostru Iisus Hristos și nu uităm de învierea Lui.
Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns să ne închinăm Sfintei Învieri. Biserica însă ne cere ceva anume și zice: „În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea și unii pe alții să ne îmbrățișăm, și să le zicem frați și celor ce ne urăsc pe noi și așa să strigăm:”Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.