De cele mai multe ori, când suntem întrebați ce ne definește pe noi ca oameni, încercăm să dăm răspunsuri cât mai complexe, cât mai elaborate, și astfel, cât mai departe de adevărul pe care, într-un mod bizar, nici noi nu îl deţinem. Egoismul şi trufia învăluie conştiinţa fiecăruia dintre noi. Astfel, dorindu-ne să epatăm, utilizăm în mod inconştient termeni cât mai elevaţi, pentru simplul motiv că vrem să fim diferiţi. Viaţa însă e mult mai simplă decât am putea crede, având ca pietre de temelie cuvântul şi sufletul. În simplitatea lor, cuvintele sunt cele ce creează complexitatea, alină sau rănesc, lămuresc sau nasc enigme, întrebări al căror răspuns se rezumă la aşteptare.
,,Viaţa’’ – un cuvânt pe care îl putem explica folosind o gamă largă de termeni. O putem defini ca fiind cel mai de preţ dar, deşi deseori ni se pare o cutie de cadouri oală, ar putea fi o pictură abstractă, plină de substanţă dar înţeleasă numai de firi sensibile, nu ar fi incorect să o privim ca pe un copac ce se pierde în desişul pădurii, nici ca pe o pădure în care cei mai mici lăstari devin, cu timpul, copaci ce trăiesc o veşnicie…
Viaţa-i cuvânt, cuvântu-i suflet. Ce sunt ,,iubirea’’, ,,cunoaşterea’’, ,,timpul’’? Simple cuvinte ce capătă sens atunci când le rostim, nu cu raţiunea, ci cu sufletul. Dar ,,acasă’’? Ce înseamnă ,,ACASĂ’’?

12 aprilie 2017, Craiova
Osica mea,
M-am gândit să îţi scriu, să depănăm împreună amintiri, să retrăim momente, să îţi mulţumesc acum, dacă nu am făcut-o înainte, pentru părintele bun ce mi-ai fost, pentru locul frumos în care m-ai crescut, pentru tot ce eşti şi pentru tot ce sunt.
Deşi nu a trecut mult timp de când m-am desprins de tine, de copilăria mea, simt totuşi dorul cum mă cuprinde, atât de tare uneori, încât mă sufocă. Ce n-aş da să fiu iar copil şi să alerg desculţă pe uliţele tale prăfuite!
De fiecare dată când revin, trăiesc emoţia revederii, simt căldura locului, simt că oriunde îmi vor ajunge picioarele în viaţă, mereu îşi vor întoarce pasul să facă un ocol spre casă. Am prins aripi şi mi-am luat zborul, m-am avântat în văzduh, creându-mi speranţe şi idealuri. Dar mereu mă întorc la cuib – mă fereşte de vântul năprasnic, îmi face pătură de frunze şi mă ocroteşte.
Când eram mai mică, îmi doream să locuiesc la oraş. Mi se păreau impresionanate clădirile cu arhitectură diferită, străzile pavate, bulevardele înţesate de magazine, dar acum îmi dau seama că îmi lipseşti. Primăvara nu e la fel printre blocuri, copacii înfloriţi nu sunt la fel de parfumaţi.
A trebuit să plec şi să mă despart de locurile dragi ca să îmi dau seama cât deînrădăcinată îmi este inima şi cum caută un «acasă» oriunde s-ar duce. Te port cu minepeste tot, am lăsat mereu în suflet un compartiment rezervat pentru noi. Ce copilărie frumoasă am avut împreună! Am un întreg album de amintiri.
Îți aduci aminte? Parcă ieri mă jucam pe uliţa pietruită şi mâncam corcoduşe, cu mult înainte să se coacă. Stăteam ore în şir şi priveam cerul însorit, priveam călătoria norilor şi eram intrigată de faptul că nu semănau între ei. Întotdeauna le căutam un înţeles. Nopţile înstelate, în care stăteam la poartă şi fierbeam porumb, au fost înlocuite de fumul roşu, bolnăvicios pe care îl zăresc cu tristeţe de la fereastra căminului. Abia se vede luna, de stele nici nu mai vorbesc…
Când venea vremea treieratului, stăteam la poartă şi aşteptam să mai treacă ocombină şi să admir acea imensitate aproape înfricoşătoare, priveam oamenii cum se agită, cum tot pământul roia de hărnicie. Când mă plictiseam, speriam gâştele ce se plimbau ţanţoşe pe uliţă.
Copacul ce mai face? A îmbătrânit, nu? Cât de mici eram când ne jucam în jurul lui! Mă văd în oglinda timpului, o mogâldeaţă ce alerga fericită în jurul stejarului cu furnici. Încercam uneori să îl cuprind, dar nu reuşeam, era mult prea mare și eu micuţă. Îmi e dor de acele momente.
Timpul a trecut şi probabil tu o ştii mai bine, căci ai crescut multe generaţii. Azi eu sunt adult şi tu, Osica mea, ai alţi copii în grijă, rândul meu a trecut. Dar să stai liniştită, mereu mă voi întoarce să privesc tabloul copilăriei şi strada cu corcoduşi înfloriți. Aici îmi este identitatea, aici îmi descătuşez sufletul, îmbrăcându-l în amintiri…

Cu drag,
Unul dintre copiii tăi

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-2.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-2-150x150.jpgElena Ştefania SăftoiuJUNII OSICENIElena Ştefania SăftoiuDe cele mai multe ori, când suntem întrebați ce ne definește pe noi ca oameni, încercăm să dăm răspunsuri cât mai complexe, cât mai elaborate, și astfel, cât mai departe de adevărul pe care, într-un mod bizar, nici noi nu îl deţinem. Egoismul şi trufia învăluie conştiinţa fiecăruia dintre...Osica de Sus