Școala și COVID-19
Începutul anului școlar 2020-2021 a venit cu o mare provocare, atât pentru părinți, cadre didactice, cât și pentru copii.
Au fost multe obiceiuri noi, pe care toți actorii educației au fost nevoiți să le înțeleagă înainte de a le aplica: scenariul roșu, scenariul galben, scenariul verde, școala online, masca în școală, reguli pentru protejarea împotriva COVID-19.
Pare simplu în teorie, dar procesul a fost puțin mai dificil de implementat. Răbdarea a fost și este cel mai important aspect. Orice schimbare are nevoie de timp și răbdare, dar mai ales de perseverență.
Începând cu prima zi de școală, 14 septembrie 2020, Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca” s-a organizat foarte bine în scenariul verde. Fiecare structură și fiecare nivel și-a început programul la ore diferite. Fiecare educatoare, învățătoare sau diriginte și-a preluat clasa de la poartă, iar copiii și-au ocupat locurile deja stabilite în bănci, fără festivitatea de deschidere a anului școlar, pe care toți elevii o așteptau.
Au fost predate și primele lecții care au răspuns la întrebările:
Care sunt regulile ce trebuie să le respectăm la școală în timpul pandemiei?
De ce nu putem să ne îmbrățișăm colegii?
De ce și cât trebuie să purtăm masca?
Lecțiile acestea le-am repetat și respectat în fiecare zi cu toții, pentru ca, zilnic, după monitorizarea prezenței să spunem, într-un fel, „fericiți”: „Și mâine suntem în scenariul verde!”. Și asta am spus în fiecare zi până la 1 noiembrie când a apărut primul caz de COVID-19 la un elev de la o clasă de a XII-a, prima clasă din școală în scenariul roșu timp de 14 zile. Și inevitabilul s-a produs: toate școlile din țară au intrat în online începând cu 9 noiembrie. Alte provocări ale școlii online, aceiași actori.
După aceste câteva săptămâni de școală online, am constatat că atât predarea cât și evaluarea nu au fost ca atunci când o făceam față în față, dar corespund totuși cerințelor. Deși nu convine niciunuia dintre cei implicați în această activitate, asigură totuși o protecție împotriva COVID-19, iar elevii au ocazia să parcurgă materia.
Părerile sunt însă împărțite, unii elevi dorindu-și demult să încerce stilul de predare-învățare online și suntem bucuroși că le putem oferi și lor ceea ce vedeau doar în afară. Pentru a îndeplini aceste dorințe, cerințele au fost pe măsură. Am pus la punct platforma și diferite metode la care cadrele noastre didactice au depus foarte mult efort.
Aceste așa zise „locuri de întâlnire” pentru noi sunt în continuă dezvoltare, tot timpul făcându-și apariția noi obstacole, dar noi muncim pentru a le remedia și a aduce la capacitate maximă.
Cu toții sperăm că anul 2021 ne va aduce o reîntoarcere la școala tradițională și poate că atunci vom aprecia ceea ce viața normală ne oferă fiecăruia.