VIAȚA SPIRITUALĂ

Sărbătoarea nașterii Mântuitorului

Pentru aceasta Domnul Meu vă va da semn: Iată Fecioara va lua în pântece
și va naște fiu, și vor chema numele Lui Emanuel. (Isaia 7,14)

 

Marea sărbătoare a nașterii Mântuitorului, alături de praznicul Învierii, reprezintă unul dintre cele mai importante momente, din viața fiecărui creștin. Acesta este momentul în care are loc Întruparea Mântuitorului, întrupare pe care o vestiseră, cu mult timp înainte, proorocii Vechiului Testament. La “plinirea vremii”(Galateni 4,4), în timpul crudului rege Irod, iată că Pruncul Iisus vine pe lume pentru a ne scoate din robia păcatului și a morții.
Întorcandu-ne în timp, în Ierusalimul lui Irod cel mare, cu freamătul trecătorilor pe ulițele neîncăpătoare, cu oamenii care vin și pleacă de la lucru, cu piețele pline de vânzători și cumpărători, cu copii ce se joacă zgomotos, cu negustori din toate părțile, care își laudă marfa, cărată de catâri, cat îi ține gura, avem în față un tablou al unei zile obișnuite, în acest oraș cosmopolit. Aici își fac simțită prezența și niște călători străini, care atrag atenția prin straiele lor deosebite, ce lăsau impresia că sunt de neam nobil și fac parte din rândul celor mai învățați. Aceștia veneau din Persia, de la Eufrat, acolo unde profeții Vechiului Testament, aflându-se în exil, vestiseră nașterea lui Mesia. Ei nu întrebau dacă s-a născut un nou rege, pentru că ei aveau această certitudine, ci întrebau unde s-a născut, considerând că poporul ar fi trebuit să știe acest lucru. Așa era obiceiul ca, imediat, după nașterea unui prinț moștenitor, regele să iasă cu pruncul pe brațe, arătându-l poporului, care îl primea cu urale.
Venirea celor trei magi, și mai ales vestea că se născuse un nou rege, a stârnit multă nedumerire și frământare, atât în rândul oamenilor, cât și în mintea crudului Irod. Tulburarea produsă de o astfel de veste venea și din cauza faptului că oamenii știau de cruzimea pe care o arătase Irod, care, de teama să nu îi ia cineva tronul, omorâse pe Alexandru și Aristobul, proprii fii, și reușise de mai multe ori, de-a lungul a peste 37 de ani de domnie, să înăbușe cu ascutișul sabiei orice revoltă a supușilor săi. Vârsta înaintată a vicleanului Irod era încă un motiv de nedumerire a oamenilor, care nu auziseră de nașterea noului rege.
Cunoscut pentru șiretenia lui, Irod îi îndeamna pe magi să găsească ei locul nașterii noului conducător, rugându-i ca apoi să-l anunțe și pe el, pentru a se închina.
Magilor li se arată din nou steaua ce-i călăuzise pînă la Ierusalim, și aceasta îi conduce într-o casă de la periferie, aducându-I noului născut, daruri ca unui stăpân. Dar El se născuse într-o peșteră, pentru că, spune evanghelistul, nu au găsit loc de odihnă, nicăieri. Ne imaginăm peștera rece și întunecată, staulul urât mirositor, dar și ieslea foarte curată, știut fiind faptul că vitele nu mănânca din locuri murdare, acolo fiind, deci, și locul de naștere al pruncului Iisus.
Sfântul evanghelist Luca ne vorbește despre păstorii care vegheau turmele și care au alergat la ieslea unde se născuse Iisus, împărtășind bucuria îngerilor, păstorii devenind astfel primii apostoli ai Mântuitorului.
Așa cum deniile pregătesc creștinul pentru Înviere, la fel fac și colindele care încep după Sărbătoarea Sfântului Nicolae. Dacă în Occident găsim colinde ce se cântă sub pomul de Crăciun, acasă sau în săli de concerte, la noi copiii vestesc nașterea Domnului mergând din casă în casă. În Moldova este un obicei numit Chira lesa, care este o formă mai simplă a grecescului ”kiria eleison”, ce înseamnă “Doamne miluiește”, obicei prin care copiii merg înaintea preotului, anunțându-i pe gospodari de venirea acestuia în casele lor, vestind fie praznicul Nașterii, fie al Bobotezii.
Un colind foarte cunoscut suna astfel :

Sculați, sculați boieri mari
Sculați voi, români plugari,
Că vă vin colindători,
Noaptea pe la cântători
Și nu v-aduc nici un rău
Ci v-aduc pe Dumnezeu
Să vă mântuie de rău”,

arătând astfel, în ultimul vers, scopul și finalitatea celor care vestesc nașterea lui Iisus, creștinul devenind gazda lui Dumnezeu.
Într-o lume tot mai secularizată, într-o Europă care renunță treptat la tot ceea ce înseamnă Crăciunul și simbolurile lui, cu catedralele mărețe găzduind concerte de muzică simfonică sau chiar de jazz, este imperios necesar să-L primim în casele noastre pe pruncul Iisus și pe acesti copii, care sunt adevărați hristofori, purtători de Hristos.
Este din ce în ce mai trist să aflăm că, în multe țări din vestul Europei, creștinilor le-a fost interzis să se mai salute cu tradiționalul “Crăciun fericit”. Anul acesta a fost anulat Târgul de Crăciun de la Paris, justificând aceasta prin calitatea îndoielnică a produselor, motivul real fiind renunțarea la valorile și simbolurile creștine.
Într-o Europă creștină, iată că devine o provocare pentru noi toți să ne putem manifesta sentimentele religioase, în jurul Sărbătorii Nașterii Domnului.
Să nu ne identificăm cu cei care nu i-au primit pe Maria si Iosif, care căutau un loc unde să se odihnească, Mântuitorul venind în lume într-un loc modest, sărăcăcios, ci să ne deschidem sufletele, primindu-L ca pe un adevărat Împărat al tuturor.
Așa să ne ajute Dumnezeu! La mulți ani!

Lasă un răspuns