Adolescenţa, vârsta schimbărilor profunde şi a marilor întrebări… De ce nu pot fi independentă? Cum o să arăt? Ce o să fac în viitor?…
Adolescența, vârsta primei iubiri, a tumultului de trăiri contradictorii, a „marilor” frustrări. Când am crescut? A plecat copilul din mine sau l-am făcut prizonier în corp de adolescent? Această etapă e complicat de frumoasă pentru toți liceenii sau eu sunt diferită?
Dar viitorul? Viitorul acela pe care îl visez, cu ochii deschiși, încă din primii ani de școală… Visez cum modelez minți și suflete, cum ofer și primesc dragoste și recunoștință, cum voi da mai departe tot ce am primit de la școală. Nu e deloc ușor să transform visul în realitate. Dar știu că voi reuși să devin profesor de limba și literatura română.
Am început să-mi construiesc temeinic zborul spre acest ideal. La finalul ciclului gimnazial, deși am avut cea mai mare medie și puteam învăța în oricare alt liceu din județ, am ales Liceul Teoretic „Ion Gh. Roșca”, locul în care mi s-a arătat calea spre devenire. După absolvirea liceului, voi pleca la facultate cu gândul că într-o zi mă voi întoarce acasă, în locul în care am prins rădăcini, pentru a aduce un plus de bine, de frumos, de bunăstare, pentru a înapoia comunității măcar o parte din evoluția mea.
Anul trecut s-au aniversat 50 de ani de învățământ liceal în Osica de Sus. La jubileul liceului, a fost emoționantă întoarcerea după zeci de ani a foștilor absolvenți, veniți din întreaga țară și chiar de peste hotare, personalități marcante ale științei și culturii românești. M-au impresionat și m-au motivat emoția şi bucuria cu care au regăsit școala, poveștile de viață, experiențele și îndemnurile pentru noi, cei care încă ne căutam drumul.
Mă simt norocoasă că zborul meu este construit de dascăli minunați care mă sprijină, mă ambiționează, mă iubesc și luptă pentru visul meu alături de mine. Putere, dăruire, perseverență, înțelegere, încredere, încurajare, conexiune, afecțiune, sunt câteva dintre reprezentările acestor oameni cu har divin.
Destinația am știut-o dintotdeauna. Rămâne să-mi urmez traseul de la care nimeni și nimic nu mă poate abate. Trebuie să-mi hrănesc visul, să-l țin viu și să nu-l las să se transforme într-un zbor frânt.
Devenirea începe cu un dascăl care crede în noi, scormonește și găsește resursele din noi, apoi ne împinge la un nivel superior, arătându-ne din când în când un băț ascuțit și tăios numit „Adevăr”.
Eu, la rândul meu, trebuie să învăț să modelez OAMENI, să hrănesc minți și, mai cu seamă, suflete întregi, să mă îngrijesc de lumina care trebuie să se întoarcă mai puternică în societate.

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2018/01/Untitled-1.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2018/01/Untitled-1-150x150.jpgMaria Teodora TorceaJUNII OSICENIAdolescenţa, vârsta schimbărilor profunde şi a marilor întrebări... De ce nu pot fi independentă? Cum o să arăt? Ce o să fac în viitor?... Adolescența, vârsta primei iubiri, a tumultului de trăiri contradictorii, a „marilor” frustrări. Când am crescut? A plecat copilul din mine sau l-am făcut prizonier în corp...Osica de Sus