Paștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Este cel mai important Praznic și, în mod special, toți creștinii trebuie să se pregătească, atât sufletește, cât si trupește, pentru a primi vestea Învierii lui Hristos. Despre deosebita pregătire și despre specificul acestei înnoiri a firii în satul tradițional Osica de Sus, într-un interviu cu doamna Raicea Elena (Ileana Chinii).

Cum vă amintiți că aștepta satul Osica de Sus perioada Paștelui?
Fiind considerat ca o mare sărbătoare de către osiceni, Postul Paștelui era foarte respectat. Toți oamenii posteau, chiar și copiii. Credința era călăuza vieții oamenilor. Poate de aceea trăiau în demnitate, se respectau și se ajutau reciproc.
Dacă omul trebuia să fie curat la suflet prin ținerea Postului, la fel trebuia să fie și casa, curată. De aceea gospodinele văruiau în alb casele și spoiau pe jos. Femeile aeriseau lucrurile, pânzeturile și straiele pe care le păstrau pentru sărbatori. De asemenea, pe lângă casa curată și grădina se curăța. Pomii se văruiau, se adunau gunoaiele și li se dădea foc.
O preocupare importantă a sătenilor în această perioadă era aceea de a avea o haină nouă. Fiecare umbla prin sat îmbrăcat cu o haină nouă. Mai ales iile erau noutățile deosebite.
Și fiindcă ati adus vorba de ii, puteți să-mi spuneți câte ceva despre acestea ?
Da. Fetele își coseau iile în cel mai mare secret, deoarece se îmbrăcau cu ele de Paște, la horă, unde erau premiate. Ele erau într-o continuă concurență, modelele fiind unicate. Îmi amintesc cu nostalgie de ceea ce mi-a povestit mama mea, Lizica lui Păunică, legat de acest obicei. Ea a cusut „pe furiș” o frumoasă iie „cu tava”, modelul luat din „mintea ei”, cu care în 1934, când s-a prins în horă, la vârsta de 19 ani, a fost premiată alături de Ioana lui Ciotor. Premiul consta într-o sumă de bani.
Și cu lacrimi în ochi dar și cu mândrie totodată îmi arată cămașa premiată. O frumusețe de ie, veche de 83 de ani, o adevărată operă de artă. În anul următor, 1935, îmi spune interlocutoarea mea, mama a fost premiată din nou, și-mi arată o fotografie din care zâmbește o tânără frumoasă, nepoțica ei, îmbrăcată cu iia premiată.
Și aceasta e la fel de frumoasă și deosebită. O bucurie s-o privești.
Îi cer permisiunea să le fotografiez.
În această perioadă, ultima săptămană din Post ocupă un loc aparte. Ce se întâmpla pe vremuri în lumea satului Osica de Sus ?
În fiecare zi din această săptămână se țineau Deniile la biserică. Acestea erau slujbe religioase frumoase, la care participa aproape tot satul, în afara celor bolnavi. Îmi amintesc mai bine pe cele din Joia și Vinerea Mare. Mergeam la biserică cu drag. Sărbătorile luminau calendarul și le așteptam ca pe cele mai de preț daruri. Oamenii se împăcau, uitau toate pricinile de sfadă, se purtau altfel, erau mai buni. Și asta se vedea după cum te priveau și te salutau.
În Joia Mare, oamenii mergeau la biserică să se spovedească și împărtășească. Tot atunci se împărțeau căni de lut în care se punea apă adusă de la Cheleștină, deoarece acest loc era considerat ,,curat”. La mănușa cănii gospodinele agățau flori de primăvară.
În Vinerea Mare se ținea post negru. După amiază se mergea la biserică și se trecea pe sub masa pe care se afla „Sfântul Aer”, pânza pe care e pictată înmormântarea Domnului nostru Iisus. Treceau toți credincioșii. Seara era slujbă la biserică. La sfârșitul slujbei se înconjura biserica de trei ori cu lumânări aprinse.
Sâmbată seara se ținea slujba Învierii. În curtea bisericii se aprindea un foc mare care ținea pe tot parcursul slujbei, zicându-se că „alungă duhurile rele”. Tot seara, în sâmbăta Paștelui, familiile care aveau pe cineva mort fără lumânare” păzeau ,,paștele”. Făceau o lumânare mare din ceară de albine pe care o aprindeau și rămâneau acolo până se termina de ars. De asemenea, ele veneau cu coșuri încărcate cu cozonaci, ouă roșii, lumânări și cutii de chibrituri, pe care le dădeau de pomană morților.
În această noapte în biserică se sfințea „paștele’’ care provenea din floarea făcută cu pistornicul pe „prescuri”, ce erau tăiate bucățele. Prescurile erau frământate și coapte de femeile văduve care erau considerate „curate”.
Slujba începea la miezul nopții când băteau clopotele și se cânta „Hristos a Înviat din morți”, semnificând trecerea dintre noaptea Morții spre noaptea Mântuirii. Era și emoție dar și o bucurie fără de seamăn trăită împreună. Luam lumina de la lumânarea preotului care slujea. Noi, copiii, înmărmuream. La sfârșitul slujbei fiecare persoană trecea prin fața Altarului și primea „paște”. Bătrânii mergeau cu lumânările aprinse apărându-le de vânt în căușul palmelor.
Luminile Învierii se răspândeau prin curțile și casele oamenilor. Ele risipeau tristețile răstignirii pe cruce. Lumânările se stingeau în tocul de sus al ușii de la intrarea în casă și se păstrau agățate la icoană și se aprindeau în timpul anului pentru a-i feri pe oameni de nenorociri.
Dimineața, ne spălam pe față cu apă neîncepută în ligheanul curat în care mama punea un ou roșu și o monedă de argint din cea mare cu efigia Regelui Carol I, și se zicea : „Să fii sănătos și ușor ca oul, curat ca argintul, și să-ți meargă bine tot anul”. Apoi pe pragul de la intrarea în casă, pe brazda cu iarbă adusă sâmbătă, lângă care se punea un fier, luam „paștele”. Se zicea: „Să fii tare ca fierul și verde ca iarba”. Femeile împărțeau ouă roșii și cozonaci, cozonacii dolofani și rumeni plini de nucă și cristale galbene de zahăr pe care mama-i cocea sâmbată. La prânz se întindea o masă mare, îmbelșugată, prilej de reunire a familiei, când se ciocneau ouăle roșii și se mânca conform tradiției carne de miel, ciorbă și friptură, drob, pește și cozonaci. La noi, în familie, era obiceiul ca în această zi mama să așeze pe masă și „bucăți” de la „garniță”. Bărbații se cinsteau cu țuică și vin. Masa sta întinsă trei zile și cine intra în casă era poftit la masă.


Ați amintit mai devreme de hora satului! Cât dura aceasta ?
Hora se făcea în toate cele trei zile de Paște. Îmi amintesc cu mare drag de lumea de atunci, de oamenii dragi care acum nu mai sunt și păstrez în suflet bucuria Paștelui de altădată. Bătrâni și tineri mergeau la horă. În ziua Paștelui, cei ce aveau morți tineri plăteau lăutarilor să cânte o „horă de pomană” pe o melodie plăcută de cel decedat. În mijlocul horii, pe un ștergar curat se așezau ouă roșii.
Ce credințe erau legate de Paște ?
Păi, din bătrâni, se zicea că în ziua de Paște, cum te scoli să te uiți în cofa cu apă, ca să-ți meargă bine peste an. În ziua de Paște nu se mătură, că nu e bine, deoarece dai gunoiul peste ceea ce dai de pomană. Să pui piciorul pe topor, că nu se prinde nimic rău de tine, ca de fier. În ziua de Paște să nu umbli cu sare în mâini că-ți asudă mâinile. De asemenea să nu dormi în ziua de Paște că-ți plouă la prașilă.
Poate că mai sunt, dar nu-mi aduc aminte.
Ce puteți să-mi spuneți despre obiceiul de luni după Paște, în Osica de Sus ?
În Osica de Sus exista obiceiul ca în această zi, după slujba care se ținea la biserică, toți oamenii, cu mic, cu mare, să se strângă în curtea bisericii la pomana de Paște. Atunci se plăteau la biserică ,,pomelnicele”. Femeile pregăteau pentru morți pomana, luni până la ziuă, deoarece în ziua de Paște nu se gătea. Pomana era alcătuită din colaci, ouă roșii, oale cu ciorbă, varză călită și sarmale, friptură de miel, drob, cozonac, vin și țuică. Toate acestea erau aduse la biserică în coșuri mari acoperite cu ștergare țesute în casă.
În curtea bisericii se întindeau mese mari, comesenii fiind așezați pe „linii” (străzi).
După ce preotul sfințea masa, mâncau mai întâi copiii, apoi se cinsteau bărbații, după care se așezau la masă. Preotul trecea pe la fiecare masă și ciocnea ouă cu fiecare persoană. Ouăle se ciocneau după un anumit ritual: persoana mai în vârstă, de obicei bărbatul, ciocnește oul de oul ținut în mână de un comesean, în timp ce rostește: „Hristos a Înviat!”‚ la care i se răspunde: „Adevărat a Înviat !”
Tinerii de azi se îndreaptă spre biserică, o mai caută ? Ce părere aveți ?
Tinerii trebuie să meargă la biserică și să-L cunoască în ea pe Hristos. Numai cunoscându-L pe Hristos se vor convinge că e singurul prieten care nu-i va dezamăgi niciodată. Numai pe El se pot bizui totdeauna. La biserică îți găsești liniștea sufletească de care ai nevoie.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat !
Și eu, și vă aștept oricând cu mare plăcere să depănăm amintiri dragi!
Să deschidem larg ferestrele sufletelor noastre pentru a lăsa să pătrundă în ele Lumina lui Hristos în speranța că va readuce gândurile cele mai bune. Vă doresc să aveți parte de sănătate și precum Mântuitorul a biruit moartea să biruiți asupra tuturor relelor!

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-1-9.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2017/07/Untitled-1-9-150x150.jpgBibiana TorceaDATINI ŞI TRADIŢIIPaștele este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Este cel mai important Praznic și, în mod special, toți creștinii trebuie să se pregătească, atât sufletește, cât si trupește, pentru a primi vestea Învierii lui Hristos. Despre deosebita pregătire și despre specificul acestei înnoiri a firii în satul tradițional Osica...Osica de Sus