Element constitutiv al fiecărui popor, orice nume de persoană este o unitate sonoră folosită în comunicare pentru a desemna o anumită persoană, pentru a face distincțiile necesare între membrii unei comunități.
Apariția numelor este condiționată de apariția grupului uman, a omului ca ființă socială.
Istoria sistemului de denominație personală scoate în evidență rolul deosebit de important al donatorului. Din punct de vedere al acestuia, prenumele înseamnă mult mai mult. Valorile și funcțiunile lui sunt complexe și interesante în legătură cu evoluția civilizației și a mentalității oamenilor.
Primele nume de persoană, cuvinte comune ale limbii, reflectau o particularitate a individului și în același timp aduceau o informație sigură despre purtător. Această manieră de a fi este întâlnită și astăzi în cadrul eponimelor (poreclelor).
Ele se găsesc în număr mare în lumea satului, unde toți se salută, își cunosc calitățile și defectele și își permit să glumească și să se ironizeze reciproc.
Osicenii nu fac excepție de la regulă. Apreciez la ei capacitatea de a observa și puncta calitățile (al lui Dibaciu), dar mai ales defectele celor din jur. Istețimea, umorul, agerimea, persiflarea, ironia, uneori autoironia sunt atribute ale locuitorilor comunei regăsite în bogăția, varietatea și uneori dificultatea de a înțelege astăzi și a descifra modul de formare a unora dintre ele și semnificația lor: Ghelita, Cibranu, Parișca, Mitirlici, Pașache, Șalcă, Tiroroc, Taonu, Țoghe, Mâcă, Carcitu, Bâcă, Gâje, Găeraru, Zuchi… De exemplu eponimul Titan nu-l putem lega de elementul chimic și nici de satelitul Planetei Saturn. Pare că își are originea în mitologia greacă.
Vorbind despre spiritul umoristic și istețimea osicenilor am observat că atunci când unul dintre ei se adresează celuilalt folosind un eponim, în replică, celălalt va folosi tot un eponim.
Eponimele au plăcut interlocutorilor așa că au intrat în uzul lexical al comunității. Au reușit să străbată timpul alături de generațiile care s-au succedat, ajungând până în zilele noastre. Unele s-au pierdut prin decesul sau plecarea din comună a purtătorilor, dar oamenii încă își amintesc despre al (a, ai, ale lui, varianta populară lu’) Cioflan, Boghe, Cace, Sămânță, Pitarla, Ghermele etc.
Majoritatea poreclelor sunt precedate de articolul posesiv-genitival al ( a, ai, ale) + particula „lui”: al lui Ciotec, a Palici, ai lui Toacă, ale Zăbunicii. Acestea nu mai apar când este vorba de o singură persoană: Păcală, Paf, Golea, Ghera, Țeți, Zorro, Paivan, Costoaica, Taonu.
Alături de eponimele vechi au apărut și continuă să apară în număr mare altele noi, corespunzătoare schimbărilor din societatea românească, în fiecare etapă a evoluției. Dispariția unora și adoptarea altora înseamnă echilibru între trecut și prezent. Varietatea și bogăția lor se observă și în tabelul alăturat unde am trecut eponimele în ordine alfabetică fără a specifica numele și prenumele purtătorilor.
Am cules de la oamenii din comună 357 de eponime. În realitate numărul lor este mult mai mare.

A – Amazon, Amărășteanu, Andrea, Ariciu, Aripă;
B – Banță, Baciu, Bastoana, Baie, Bălbătaie, Bărbieru,Bădița, Bățălan, Benoaga, Beu, Beucă, Berzele, Bibiță, Bidică, Bibie, Bâcă, Bleață, Blănaru, Bocai, Bondreci, Box, Bocania, Boarță, Boboc, Bobu, Boacă, Bobocel, Boghe, Bostatie, Bleau, Brutu, Breazu, Brânzoacă, Bricini, Budică, Bușcu, Buruiană, Burtă, Buzduc, Bude;
C – Caca, Cace, Calotești, Cacaicioara, Cane, Cantonieru, Castravete, Caie, Caracudă, Calu, Carcitu, Calai, Canabis, Capană, Căiță, Căpățână, Căpriță, Căilie, Cărbune, Crau, Căcâcea, Chitoace, Ciobea, Ciontea, Cibranu, Chiurtu, Cioflan, Cipic, Cioc, Cirică, Chibrit, Ciacăr, Ciungu, Cioane, Cice, Chisăliță, Chioara, Cioflea, Chiroga, Chioacă, Chiriplici, Ciorâcî, Cioacă, Chionea, Ciurlică, Cimpoi, Chiț, Ciutură, Chițoaica, Ciotec, Ciucă, Claiton, Chirnoagă, Chină, Chiștoc, Câci, Cânciu, Cânătă, Cârloganu, Coaie, Codiță, Cocoloș, Coacă, Costoaica, Colu, Combei, Coci, Coade, Cramnea, Cuza, Cute, Curcă;
D – Dambla, Damicat, Dănacu, Dee, Deșu, Dișică, Dilică, Diblă, Digă, Dibaciu, Dide, Dovlecel, Dorobanțu, Drugă;
F – Făică, Fiertură, Firache, Fâcă, Fâțaru, Fâsăneață, Foamea, Foforici, Foaie, Flancea, Frânghieru, Furiță;
G – Galeț, Ganță, Gageală, Gagiu, Gaiță, Găină, Ghera, Ghermele, Găeraru, Gâje, Ghiburel, Ghiocel, Gherșu, Ghelita, Gioarcă, Gâscă, Gândac, Germanu, Gâță, Gonac, Goarni, Gogeală, Golea, Goiță, Goangă, Goagă, Glonț, Globu, Grasu, Grecu, Greiere, Gronea, Gulie, Gutuiță;
H – Hârneacă, Huie;
I – Iancă, Ioancă,Ițoagă, Iță;
J – Japana, Jijeu, Julea;
L – Labă, Lane, Laciu, Lisâcă, Lole;
M – Mamet, Marchează, Maț, Maciu, Măcău, Măiță, Măndeci, Măcălaie, Mălai Mare, Mătărelu, Mecitu, Mexicanu, Mesui, Mireasa, Mitirlici, Migică, Miciu, Miai, Minie, Mispus, Momea, Monu, Montor, Mâcă, Mândroc, Mobra, Moțârlea, Mozoc, Mobutu, Molovașca, Moșu, Mucica, Mutu, Mulica, Muscă, Munteanu, Murături;
N – Neață, Nebunu,Neț, Neacă, Neamțu, Noane, Nodu;
O – Oace, Ochea, Oița, Olteanu, Olaru, Oneacă, Ou;
P – Paceală, Pașache, Pancu, Parișca, Paltin, Pațentu, Palică(î), Palicaru, Păcală, Pecie, Perie, Percică, Pinții, Pitrașcă, Pitarla, Pif, Pișleag, Pițurel, Pitilie, Pârțu, Pliciu, Pârva, Pârtel, Polonezu, Pomneată, Prențu, Presiune, Prian, Pretor, Priciu, Purcaru, Puie, Puf;
R – Rățoi, Râtan, Redea, Rizoi, Rican, Ricu, Râncă, Rontea, Roșianu, Rusu, Rudaru;
S – Săin, Sămânță, Scliposu, Sfântu, Slabu, Socarel, Stalin, Strachină, Stupăriță, Susailă-Vaporișcă;
Ș –Șalcă, Șchiopu, Șică, Șontea, Șopârleanu, Șolalea, Șpilică, Știrbu, Șuncanu, Șurlea;
T – Tamba, Taonu, Tapițeru, Tălălău, Tămâie, Tecșilă, Tiglici, Titan, Tiroroc, Târlan, Toacă, Toporăncii, Topor, Trucă, Tractorista, Trăchină, Turel, Tunaru, Turuiac,Tușe;
Ț – Țan, Țăpârdea, Țăpușă, Țecu, Țeți, Țigănuș, Țițirigă, Țigli, Țiglă, Țâgnitu, Țârcătă, Țopoicaru, Țoghe;
U – Unturici, Urechilă, Urâtu,Ușurelu;
V – Vărzărică, Vidrighin, Vâvu, Vâju, Vulpanca;
Z – Zamora, Zagalo, Zăbunica, Zbancă, Zeu, Zighi, Zorro, Zuchi, Zuică.

Păstrarea printr-un document scris (pentru că sunt folosite doar pe cale orală) înseamnă permanența spiritului osicenesc. Am accentuat multilateralitatea acestui spirit printr-o încercare de clasificare a eponimelor pe domenii de activitate și trăsături caracteristice.

1. Arme și grade în armată: Dorobanțu, Glonț, Tunaru.
2. Ape: Amazon.
3. Culori: Bleau, Cărbune, Negruzi, Săin.
4. Gastronomie: Chis(c)ăliță, Cocoloș, Dami­cat, Foamea, Murături, Ou, Paceală.
5. Instrumente muzicale: Cimpoi.
6. Literatură și cinematografie: Păcală, Tam­ba, Zorro.
7. Locul de origine – real: Amărășteanu, Roșianu, Șopîrleanu, Buzduc, Munteanu, Olteanu;
   – fals: Germanu, Mexicanu, Neamțu, Polonezu, Țigănuș, Grecu. Din ce am auzit de la bătrâni, ai lui Grecu s-ar părea că la origine au fost greci, însă cuvântul „grec” înseamnă și crescător de capre.
8. Mitologie: Zeu, Titan.
9. Nume și funcții din istoria lumii: Pretor, Cuza, Stalin, Mobutu.
10. Obiecte diferite: Banță, Cipic, Ciutură, Drugă, Ghermele, Iță, Mobra, Pomneată, Perie, Jijeu(Jujeu), Țăpușă, Strachină.
11. Ocupația: Baciu, Bărbieru, Blănaru, Cantonieru, Frânghieru, Fiertură, Gonac, Olaru, Purcaru, Stupăriță, Tapițeru.
12. Persoane (în ordinea vârstei): Moșu, Dănacu.
13. Regnul vegetal: Bobocel, Buruiană, Castravete, Dovlecel, Drugă, Foaie, Gulie, Gutuiță, Ghiocel, Ghiburel, Paltin, Șolalea, Vărzărică.

Termenul „drugă” l-am trecut la obiecte, dar și la regnul vegetal. Ca obiect este un fus mare pentru fuiorul din care se face urzeala, iar în regnul vegetal, regional, denumește un știulete de porumb.

1. Regnul animal: Aripă, Ariciu, Berzele, Curcă, Calu, Caracudă, Căpriță, Cioc, Chiț, Găină, Gîscă, Gândac, Goangă, Ganță, Greier, Muscă, Oița, Râtan.
2. Sport: Box, Marchează, Quiroga (Chi­roga).
3. Statutul social: Boierașu.
4. Trăsături fizice: Benoaga, Bastoana, Burtă, Chiștoc, Chioara, Codiță, Ciungu, Firache, Maț, Nodu, Ochea, Slabu, Șchiopu, Titan, Urîtu, Unturici, Urechilă.
5. Trăsături morale: Breazu, Dibaciu, Dambla, Diblă, Fâțaru, Julea, Sfântu, Tălălău, Tămâie, Țîgnitu, Ușurelu, Vulpanca.
6. Altele: C–a, C–e, C–e, F––i, C–––a, P–u.

Căutând prin dicționare am găsit sinonime pentru o parte dintre eponime, descifrând astfel semnificația lor: bleau = tablă de fier ce îmbracă osia carului; budală = nătăfleț, bleg; boarță = pește; botar = dogar; ciurlan =ciulin; Buzduc = localitate în județul Dolj; chisăliță = compot din fructe, persoană căruia îi place băutura; chitoace = strâns la mână; jarcalete = vlăjgan, golan; japana = nuia, joardă; mecit = bătut, lovit, strivit; măcău = baston, bâtă, măciucă; prian = bălțat, pătat, pestriț; râncă = biciușcă; râtan = porc, botul, râtul porcului; sorică = floarea soarelui, surioară; trucă = șiretenie, șmecherie, vrajă; zăbun = haină bărbătească purtată de țărani.
Supranumele (eponimele) au, așa cum spune basmul „tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte”. Chiar dacă, cu timpul, unele vor fi uitate, le vor lua locul multe altele, pentru că spiritul definește și particularizează omul.