„Florile sunt dovada că un strop de frumusețe este suficient pentru a face lumea mai bună.” –
„Jurnalul unui scriitor” de Virginia Woolf

Florile sunt cele mai gingaşe plante din univers, un dar încântător pe care Dumnezeu l-a oferit umanităţii.
Impresionând prin parfum şi graţie, florile au fascinat omenirea din cele mai vechi timpuri şi continuă să o fascineze şi astăzi. Ele sunt cele care reușesc să transmită emoţii, stări de bine, mesaje mai sofisticate decât ar transmite cuvintele, iar mirosul lor fermecător spune o poveste, motiv pentru care florile au inspirat poeţi, muzicieni, pictori şi artişti din toate zonele culturale şi din toate timpurile.
Nu cred că există cămin în ţara noastră, fără prezenţa florilor fie ele în ghivece, în grădini sau pur şi simplu în vazele de pe mese. Florile însoţesc omul la tot felul de evenimente şi în lipsa lor, viaţa ar fi mai tristă sau mai puţin plăcută.

Am găsit la târgul de la Osica o persoană specială care vindea flori la ghivece. Avea la vânzare trandafiri, crini, rododendroni, magnolii, muşcate, petunii şi multe alte plante atât cu origini româneşti cât şi din ţări exotice. După ce mi-am ales câteva flori am întrebat-o de unde vine şi m-a invitat la ea acasă. Am găsit-o la o margine de lume într-un spaţiu larg, modelat de mâinile ei harnice şi fără de preget. Departe de lume, Irina a adus la ea acasă un întreg univers verde.

Nu departe de noi, în satul Ostrov este oaza ei de linişte. În mijlocul naturii plină de culoare şi mireasmă, timpul pare că a stat în loc. Pe o suprafaţă de aproximativ 2500 de metri pătraţi mii de flori îşi ridică neobosite, feţele către soare. Două solarii imense sub adăpostul cărora ne zâmbesc variate răsaduri de flori printre arbuşti frumos mirositori, ghivece de trandafiri, glicină răsucită pe după stâlpi improvizaţi sau ţevi care susţin solariile, se întind cât cuprinzi cu privirea.
Când am ajuns în mijlocul acestei lumi fascinante, Irina împingea o roabă plină de cutii cu răsaduri pe care le descărca dintr-o maşină. Venea de la târg. Irina Thacker este interlocutoarea mea, o mână de om care încearcă cu braţele sale să schimbe ceva în bucata ei de Românie după ce a stat 12 ani în Anglia.

Cine eşti tu, Irina Thacker?
Sunt născută aici, în satul Ostrov, în urmă cu 37 de ani. Suntem 5 fraţi, iar tatăl meu mai are 3 copii dintr-o căsătorie anterioară. În total suntem 8. Am făcut şcoala generală la Osica, iar liceul la Caracal. Părinţii mei au avut tot timpul oi şi capre, iar noi ne ocupam de ele de când eram mici. Părinţii ne-au implicat în treburile casei şi bine au făcut că aşa ne-au învăţat să fim responsabili, să ştim când este nevoie de noi în orice moment al zilei.
Am terminat facultatea şi nu mi-am găsit locul aici, în România. Am hotărât să plec în Anglia unde am rămas 12 ani. Am mai făcut o şcoală şi acolo şi am lucrat la o bancă de investiţii. M-am căsătorit cu un cetăţean englez şi împreună am venit în România. Am hotărât să rămânem aici pentru că ne place liniştea, ne plac locurile simple, sălbatice, acolo unde industrializarea nu a intervenit sau a intervenit imperceptibil. El are o firmă de consultanţă bancară şi lucrează de-acasă. Cu regularitate pleacă în Anglia sau în alte ţări, cu afaceri dar, se întoarce aici, acasă.
Cum a început povestea „Ostrov cu flori”?
Totul a început în urmă cu 3 ani, atunci când am venit din Anglia. Am mers la Slatina, la o expoziţie de flori de care am rămas impresionată. Şi mi-am propus să plantez şi eu. Am încercat mai întâi cu crizanteme. Şi a mers bine, iar din anul următor am multiplicat soiurile cu altele şi altele. Adică am plantat petunii, muşcate şi treptat am adăugat plante pe care eu le sădesc după ce tot eu le semăn. Seminţele nu sunt doar din România. Pentru mine, florile nu sunt doar o afacere, ci o adevărată pasiune. Le cresc cu grijă, le privesc cum se dezvoltă, le vorbesc uneori — pentru că simt că ele mă înțeleg. O parte dintre seminţe vin din India și Anglia, aduse chiar de soțul meu. El are și cetățenie britanică, ceea ce îi permite să călătorească oricând, fără niciun fel de restricții. Asta îmi oferă o liniște enormă, pentru că știu că nu risc să cumpăr răsaduri pe care să nu le pot valorifica mai târziu. Totul se întâmplă firesc, într-un echilibru care îmi dă curaj și bucurie în fiecare zi. Şi în felul acesta cheltuielile mele sunt mult mai mici pentru că îmi pregătesc singură răsadul iar pericolul ca eu să nu vând planta matură este inexistent.
Terenul l-aţi avut sau l-aţi cumpărat?
Nu. Terenul acesta are o poveste. În copilăria mea, aici exista cea mai frumoasă casă din sat. Proprietarii erau înstăriţi. Eu, copil fiind, tânjeam după toată abundenţa ce-mi captiva privirea când treceam prin zonă. Şi-mi doream să am şi eu, cândva, o casă ca aceea. La poartă era un gutui mare care primăvara era plin de flori, iar toamna gutuile imense se clătinau în el precum globurile în pomul de Crăciun. Vara, curtea era plină de trandafiri roşii. N-am să uit niciodată frumuseţea acestui loc văzută prin ochii copilului de odinioară. Când m-am întors din Anglia proprietara murise, casa era distrusă, iar gutuiul de la poartă era parţial uscat. Fără să stau pe gânduri, am cumpărat, am demolat, am curăţat şi am reuşit să salvez gutuiul, doar parţial. Am început şi construcţia unei case pe care nu ştiu când o vom termina. Avem aici 2500 de metri pătraţi.

Cum arată o zi din viaţa ta?
Mă trezesc dimineaţa în jurul orei 7 şi beau o cafea. Intru în grădină şi până la ora 3 după-amiază nu mănânc nimic pentru că simt că nu mai pot munci. Şi ud, plantez, curăţ, mătur, mut plante dintr-un loc în altul. Mă ajută o fată sau sora mea, uneori. Când e o treabă importantă aşa cum a fost ziditul casei, mă ajută toţi fraţii. Toţi ne ajutăm între noi şi ne întâlnim mai des la muncă decât la distracţie. Soţul meu este cel care găteşte în casa noastră, pentru că e pasionat. Găteşte mâncare uşoară, spune că mâncarea românească este foarte grasă.
Cine sunt clienţii tăi şi unde îi găseşti?
Cei mai mulţi clienţi m-au descoperit pe reţelele de socializare. Au văzut florile mele în fotografii. Şi pe toţi i-am invitat acasă, în mijlocul raiului meu, al fericirii mele. Bineînţeles că au fost impresionaţi şi au spus mai departe şi altor persoane. Apoi cu mulţi clienţi m-am cunoscut la târg la Osica. Târgul acesta e o binecuvântare pentru mine. Nu fac doar vânzare. Socializez cu diverse persoane, aflu ştiri sau revăd oameni pe care nu i-am mai văzut din copilărie. Şi am satisfacţii.
Irina, cum ai găsit România când te-ai întors?
Când am plecat, am lăsat în urmă o Românie frumoasă şi nefericită. Am plecat cu speranţa că atunci când mă voi întoarce, voi putea schimba ceva în bine sau voi găsi deja schimbarea făcută. Când m-am întors, România mea era doar frumoasă. Dar sper ca într-o zi ceva să se transforme şi pe lângă frumuseţea ei naturală să apară şi altceva. România mea e ca o scară imensă pe care se caţără flori imense de glicină mov.
Ce planuri de viitor ai?
Vreau să mă extind, am un teren aproape de locul acesta şi vreau să-l cultiv, să fac din el un lan cu lavandă. Vrem să înfiem 2 sau 3 copii, fraţi, pe care să-i văd alergând prin imensitatea violetă căutându-şi ascunzători pe sub tufe, să le ascult hohotele de râs, să-i văd dansând prin ploile de vară, să-i fac fericiţi.

Nu am putut pleca până când nu am acceptat cadoul cu câteva ghivece de flori şi cu speranţa că într-o zi voi fi invitată de Irina să mă plimb prin lanul ei de lavandă ameţită de un miros fermecător.