Bună ziua și bine v-am găsit!
Bună ziua și bine ați venit! Intrați, vă rog!

Așteptam cu nerăbdare această întâlnire. Ne-am văzut în vară când tăiați un copac ornamental la Ileana Dumitrescu. Am observat atunci că puneați deoparte anumite părți ale lui, tăiate pe dimensiuni. Mi-ați spus că acest copac are un lemn foarte bun pentru sculptură. Mi-ați explicat textura lemnului și culoarea ciudată, roșu spre cărămiziu. Așa am aflat că sculptați și am stabilit să ne întâlnim pentru un interviu. Am venit, deși mult mai târziu.
Mai întâi o întrebare obișnuită. Când ați început să pictați?
Destul de târziu. Abia în anul 2013. După o intervenție chirurgicală în urma căreia efortul trebuia limitat, m-am așezat în fața șevaletului și am început să pictez orice, ca să-mi treacă timpul mai ușor.

De ce așa târziu?
Cu arta am cochetat de când eram mic, dar când am vrut să merg la liceul de artă m-am lovit de acel „NU” categoric al părinților mei pentru care meseria „e brățară de aur”, din ea poți să trăiești, nu din desen. Ceva normal pentru acele vremuri! Așa că am lăsat visele și am mers la Liceul „Nicolae Titulescu” din Craiova, unde aproape că am uitat de artă.

Arta este pasiune sau recreare?
Pictura și ulterior sculptura mă pasionează și îmi dau o liniște interioară și o senzație de împăcare cu mine însumi și cu tot ceea ce există în jurul meu. De fapt, când faci ceva ce te pasionează, te și recreează. Ele vin la pachet, cum se zice mai nou.
Prima mea dragoste a fost pictura. Sculptura (poate că e cam mult spus sculptură) a devenit pasiune mult mai târziu. Făcând diferite lucrări de bricolaj am văzut în bucăți de lemn (chiar și pentru foc) potențiale obiecte de artă. Eu nu am făcut altceva decât să cizelez și să scot în relief ceea ce natura migălise în timp. Ea este cel mai mare pictor și sculptor.

Familia nu vă reproșează că stați prea mult în compania daltei, cuțitului, scoabei, bărduței, ferăstrăului? Nu li se pare că-i neglijați atât pe ei cât și treburile din gospodărie?
Acest hobby al meu îmi ocupă timpul liber, când treburile și obligațiile aferente unei gospodării s-au încheiat, așa că familia nu-mi reproșează nimic. Din contră, mă susține.
De doi ani sunt pensionar și încerc, pe cât posibil, să fiu cât mai activ. Pentru a completa partea financiară mai fac și alte lucrări, dar găsesc timp să intru în atelier unde trăiesc în lumea mea și, credeți-mă, este o lume plină de liniște și pace.

Cum și de unde vă procurați materia primă?
Cu materia primă și… începând cu pictura este mai greu. Totul este foarte scump aici, dar mă descurc.
La capitolul sculptură… ceva mai ușor. Materia primă este în jurul meu. Când văd un lemn care îmi inspiră o idee, acela ulterior va avea forma și dimensiunea percepției vizuale.
De exemplu, am găsit un corcoduș, moșmon cum îi zicem noi în această parte a Olteniei (deși impropriu). Era răsucit într-o formă superbă (operă de artă a naturii) și a făcut obiectul unei piese frumoase.
Este adevărat că procesul de ajustare a formei, de finisaj este costisitor și implică foarte multă muncă și răbdare, dar a ieșit ceea ce eu am numit „Speranță”.
Tot natura a sculptat o bucată din lemn pe care am cizelat-o și am denumit-o „Călcâiul lui Ahile”.
Egreta am pus-o într-o bucățică mică dintr-un lemn „sculptată” de furnici. L-am spălat, l-am lăcuit, și iată ce a ieșit: ZBORUL!
Lemnul pe lângă care mulți trec fără să-l observe a fost materia primă pentru Un altfel de Sfinx, Odă lui Brâncuși, Aripi, Drumul spre credință…
Pictura? Sunt îndrăgostit de culori și ce pot face ele amestecate, combinate și puse pe pânză, lemn, placaj… Așa că încerc orice studiu, inclusiv abstract. Picturi ați văzut că nu am prea multe. Am făcut cadouri, am mai dat… Abis și Vulcanul sunt picturi abstracte. Compoziții în cuțit – Vas cu flori, Floarea soarelui, Biserica din Vale… Pentru casă, pentru sufletul meu am făcut și câteva copii după pictori români celebri precum Nicolae Grigorescu.

Ce planuri aveți pentru viitor?
Să fiu sănătos ca să pot armoniza în continuare activitatea de zi cu zi cu cea a sufletului.
Atunci când mă așez în fața șevaletului sau când țin dalta în mână ascultând în același timp și muzică, uit de tot și de toate. Sunt în lumea mea, o lume frumoasă și bună, fără răutăți, lăcomie și ură. Liniștea sufletească pe care o am când „lucrez” ceva nu poate transmite decât o stare de bine. Tot ceea ce faci depunând suflet devine bine pentru tine și pentru cei din jur.
Să nu uităm că sunt amator și că acest hobby mă completează ca om.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat, pentru bunăvoința și pasiunea cu care mi-ați prezentat lucrările care mi-au încântat ochii și mi-au îmbogățit sufletul. Mă bucur că am stat de vorbă cu un fost elev de-al meu pe care nu l-am întâlnit de ani și ani.
Eu simt o bucurie și mai mare că v-am revăzut, că v-ați făcut timp și pentru mine, că m-ați ascultat, dar nu ca la școală. A fost ceva deosebit pentru adultul Mitică Vlad.

Şi pentru mine! Vă urez o zi bună în continuare, spor la treabă, multă sănătate dumneavoastră și familiei!
Pe curând!