Știu că doctorul Voicu Dobre a respectat cu sfințenie Jurământul lui Hipocrate rostit la terminarea Facultății de Medicină din Cluj, că ceea ce a făcut pentru oamenii din Osica de Sus timp de 37 de ani a demonstrat o înaltă ținută profesională, pasiune, răbdare, pricepere și deopotrivă dragoste și respect pentru meseria sa, pentru oameni în general și pentru pacienții săi în special. S-a născut în anul 1922 în comuna Pielea(azi Mîrzănești) din județul Teleorman, fiind primul din cei cinci copii ai familiei Savu și Zamfira Voicu, de profesie agricultori. A urmat școala primară din satul natal, cursurile elementare și secundare la Liceul de Băieți din Tr.Măgurele și Facultatea de Medicină Generală din Cluj. Dacă doctorul Voicu a excelat în activitatea profesională aceasta s-a datorat și mentorilor săi, renumiții profesori – medic emerit Iuliu Hațieganu, academicianul despre care se spunea că stabilea diagnosticul dintr-o singură privire asupra pacientului, profesor dr.Grigore Benetato -academician, profesor dr.Goia-medic emerit, profesor dr.V. Papilian… Student fiind s-a căsătorit cu Tudora Paraschiv din aceeași comună. Deși avea note bune i s-a retras bursa pe motiv că socrul său era chiabur. După absolvire a lucrat o perioadă la Colonia de copii nr.4 Tulgheș și la Blocul Spital-Policlinica Tulgheș, raionul Ceahlău, regiunea Bacău, alături de alți medici tineri veniți din țări comuniste vecine, îngrijind copiii greci trimiși în România din cauza Războiului Civil de acolo. Familia Voicu stătea într-o fostă unitate militară și dormea în paturi de spital. Între anii 1951-1953 a lucrat la Circumscripția Sanitară Brîncoveni, iar din 1953 pâna în 1990 când s-a pensionat a fost medic la Circumscripția Sanitară Vlăduleni. În anul 1990 a fost ales primar în Comuna Osica de Sus. Medicul Voicu Dobre a împlinit visul copilului Voicu Dobre care dintotdeauna a dorit să-și ajute semenii, să le aline suferințele, să le redea sănătatea.

Uneori gesturile sale pline de umanitate s-au soldat cu acțiuni ostile din partea semenilor săi, cum a fost o întâmplare petrecută în perioada liceului, în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, când a vrut să ajute un prizonier rănit și însetat; în schimb a fost lovit cu patul armei de unul dintre cei care însoțeau convoiul. La venirea în Osica a locuit cu familia în clădirea unde astăzi funcționează farmacia”Teofarm”, clădire veche, construită în anul 1903, unică în felul ei, care ar fi putut fi declarată monument istoric. S-au mutat apoi în clădirea fostei Case de Naștere, veche de 100 de ani, care a suferit pagube serioase la cutremurul din 1977, clădire demolată din acestă cauză. A cumpărat terenul și a construit vila de la șosea în care a locuit până la data de 23 decembrie 1999 când a decedat. Prin 1962 pragul casei vechi a fost trecut de Pasărea Măiastră a cântecului popular românesc, Maria Tănase. Cântase la Osica. I s-a făcut rău și a fost dusă de urgență la domnul doctor, care i-a acordat și îngrijirile necesare, după care au stat de vorbă până și-a revenit și a putut pleca la București cu ceilalți artiști. Era ceva obișnuit ca bolnavii să vină cu diferite probleme în casa doctorului, chiar și în timpul liber al acestuia. Nu refuza pe nimeni, niciodată. Dacă era cineva bolnav chiar în Osica Mică, îl vedeai trecând Oltețul pe jos, cu bicicleta într-o mână și cu geanta în cealaltă. Deși dispensarul din Osica nu dispunea de mijloace de investigație, cu ajutorul tensiometrului și stetoscopului medicul Voicu punea diagnosticul cu acuratețe. Depista cu ușurință cauzele și mecanismele de producere a bolilor, simptomele clinice ale acestora, prescria tratamentul și urmărea atent dacă pacientul respecta indicațiile sale. Prezența la domiciliul bolnavului era ceva obișnuit, indiferent de condițiile climatice ori de momentul zilei sau al nopții. Se deplasa pe jos, cu bicicleta, cu trăsura și ceva mai târziu cu o bicicletă cu motor primită cadou de la fiica sa din Franța. Persoană activă, neobosită, dedicată meseriei pe care a făcut-o cu plăcere și competență, doctorul Voicu Dobre a avut mult de lucru în medicina preventivă. Să nu uităm anii când în multe medii igiena lăsa de dorit, calitatea vieții poate nu atingea mijlocul pe o scară de la1-10, când T.B.C-ul era o problemă, iar oamenii știau prea puține despre mijloacele de prevenire a bolilor, despre medicamente și tratamente. Vizitele, controalele, sfaturile, indicațiile, dezinsecțiile, analizele periodice ale calității apei, emisiunile de informare medicală ținute la ”Ora locală” au influențat pozitiv viața și sănătatea locuitorilor comunei. Omul Voicu știa să se apropie de pacient, să-i educe încrederea în tratament, să sprijine evoluția pozitivă a acestuia. Deși medic de țară, a fost în contact permanent cu noutățile din domeniu, informându-se din revistele de specialitate și oferind informații prin articole publicate în diferite reviste. A participat la congrese și simpozioane printre care”Congresul Uniunii Medicale Balcanice(1980),”Congresul Uniunii Balcanice”, Atena, 8-13 septembrie 1988. În 1958 a primit distincția”Evidențiat în muncă” pentru merite deosebite și munca de Cruce Roșie.
În 1964, pe lângă dispensar unde funcționa și ”Casa de Naștere”, a înființat ”Staționarul”, unde bolnavii erau internați pentru câteva zile, primind tratamentul necesar și fiind monitorizați permanent. A schițat o hartă a comunei pe care a trecut familiile și persoanele cu probleme de sănătate, focarele de infecție și cazurile problemă. Fiind o circumscripție sanitară model, fiecare locuitor avea carnet de sănătate în care era trecut istoricul bolii și tratamentul necesar. Cum era și normal, cazurile care nu puteau fi rezolvate pe plan local erau trimise spre policlinici și spitale.
A format și a condus un colectiv unit, un personal calificat dedicat meseriei și comunității în care trăiau și activau. A avut o misiune grea nu doar din punct de vedere medical, dar și moral, asumată voluntar și îndeplinită cu abnegație.
Domnul doctor a fost o figură emblematică,o personalitate marcantă în comuna Osica de Sus.
Osicenii l-au respectat și îndrăgit, i-au apeciat meritele, competența, dăruirea…Ș i astăzi în Osica se vorbește în termeni elogioși despre doctorul Voicu, omul cu ochelari și părul complet alb.
(Mulțumesc pentru informații și fotografii fiicei doctorului Voicu, Eleonora Dinu)

 

Interviu cu două cadre medicale care au lucrat cu doctorul Voicu Dobre

Am considerat absolut necesar realizarea unui interviu despre medicul şi omul Voicu Dobre cu persoane care l-au cunoscut îndeaproape. Pentru aceasta am apelat la bunăvoinţa a două dintre cadrele medicale care au lucrat cu dânsul o perioadă mare de timp, asistentele medicale Epure Mariana şi Cernătoiu Vica. Setul de întrebări este identic. Fiecare răspuns a fost notat cu cifra care corespunde întrebărilor de mai jos.
1. Când aţi venit la Dispensarul din Osica ? De ce la Osica şi nu în altă parte ? 2. Cum a fost întâlnirea cu domnul doctor Voicu Dobre ? Care a fost prima impresie ? 3. Aţi lucrat împreună atâţia ani. Cum aţi colaborat cu dânsul ? 4. Ce puteţi spune despre omul Voicu ? Dar despre doctorul Voicu ?

Mariana Epure
1. Am venit la Dispensarul din Osica de Sus în 4 ianuarie 1975, în urma concursului susţinut la Spitalul Orăşenesc din Caracal, concurs pe care l-am promovat pe primul loc. Eram absolventă a Şcolii Postliceale Sanitare, profil ocrotire – pediatrie.
De ce la Osica ? Pentru că era o comună mare, cu gară şi şosea asfaltată şi gândeam că pot să fac mai uşor naveta la Daneţ, satul meu natal. Naveta a rămas un proiect nerealizat pentru că în acelaşi an m-am căsătorit cu un osicean. Am lucrat ca asistentă până la pensionare.
2. Prima impresie a fost copleşitoare. Am fost intimidată şi profund emoţionată de seriozitatea şi prestanţa domnului doctor Voicu Dobre, de primirea pe care mi-a făcut-o.
M-a prezentat colectivului de atunci, mi-a urat succes în activitatea viitoare, dar m-a şi atenţionat că profesionalismul, seriozitatea şi corectitudinea îmi vor menţine relaţiile cordiale cu colegii şi cu dânsul.
3. Am lucrat împreună 15 ani, dintre care muncă de cabinet şi teren 10, atât în Osica de Sus cât şi în satele coordonate : Greci, Tomeni, Ostrov.
4. Era un om corect. Nu suporta minciuna. Nu refuza nici-o urgenţă, nici-o solicitare a pacientului sau un telefon primit de la cadrul sanitar, indiferent de oră.
Am păstrat legătura chiar şi după ieşirea dânsului la pensie şi de câte ori i-am cerut sfatul mi l-a dat cu plăcere. Când a avut accident vascular i-am făcut tratament injectabil.
Înainte de a deceda m-a chemat la dânsul şi mi-a spus: „Doamna Epure, vă rog să mă iertaţi dacă am greşit cu ceva faţă de dumneavoastră sau am fost prea exigent”, la care eu am răspuns: „Nu, domnule doctor, eu regret despărţirea de dumneavoastră, deoarece aţi fost un om cinstit şi de la dumneavoastră am învăţat meserie!”
Dacă şi astăzi sunt căutată acasă de pacienţi meritul este şi al domnului Voicu.

28.03.2018

Vica Cernătoiu
Am venit la Dispensarul din Osica la 1 august 1976. Nu m-am întrebat niciodată unde voi merge după terminarea Școlii Postliceale din Sibiu, pentru că am dorit să vin acasă și să lucrez pentru osicenii mei.
Deși îl cunoșteam de mică, am avut emoții pentru că nu mai eram pacient, ci cadru medical, iar domnul Voicu nu mai era medicul de circă, ci șeful meu. Întâlnirea cu dânsul nu a fost așa cum mă așteptam. N-au fost urări de bun venit. La momentul respectiv am fost contrariată și nedumerită.
Am lucrat împreună 13 ani. Am colaborat bine, deși au mai existat suișuri și coborâșuri. Poate că aceea a fost perioada de testare, pentru că după ce s-a convins de calitățile mele profesionale, lucrurile au evoluat spre bine. Am fost angajată ca asistent igienă, nu asistent medical, ce absolvisem eu. Am învățat totul singură, de la ceea ce îmi lăsase moștenire domnul Păun Cornel; și poate acest lucru l-a determinat să-și schimbe atitudinea față de mine. Făceam împreună și situația statistică a unității așa că am stat mai mult în preajma dânsului și i-am putut cunoaște și latura umană. Ajunsesem să discutăm despre lucruri personale: ce făceau copiii, ce făceau nepoții din Franța…
Omului Voicu îi plăcea să-și petreacă timpul liber în mijlocul naturii. Pescuia, mergea adesea în excursii, înregistra cântecul păsărelelor și citea foarte mult. Profesional – după părerea mea – era un medic desăvârșit la stadiul medicinii de atunci. Era foarte corect și același lucru îl cerea și celor cu care lucra. Orice activitate era discutată în ședințele săptămânale. La ședințele de la nivelul Spitalului Caracal mergea cu totul contabilizat: spor natural, natalitate, mortalitate, vaccinări, vizite domiciliare etc. Cunoștea nu numai populația din Osica de Sus, dar și pe cea din Brîncoveni și Osica de Jos, sate unde activase ca medic. Îți dădea detalii despre arborele genealogic al fiecărei familii – boli și bolnavi. A fost și medic autopsier pe timpul Raionului Balș și primar al comunei pentru o scurtă perioadă. Pot spune că domnul doctor Voicu Dobre a fost o persoană complexă, o istorie locală. Când s-a pensionat, despărțirea de dânsul a fost una grea pentru că nu știam încotro vom merge – profesional vorbind – deoarece nu ne-a dat prea multe detalii. Fiind gestionara unității mi-a înmânat toate dosarele și mi-a spus ceva care m-a întristat: ”Să nu deranjăm morții cu prezența…” După accidentul vascular i-am administrat tratament perfuzabil. Mi-l amintesc spre sfârșit pe omul cu părul alb și de data aceasta fără ochelari, care mi se adresa prin priviri. Pentru mine dezamăgitor a fost faptul că pe ultimul drum a fost condus de un număr mic de oameni. Medicul Voicu a înfruntat o viață întreagă vitregiile naturii și a ajuns în casele celor care aveau nevoie de el. Oare cei pe care i-a îngrijit de-a lungul anilor n-au putut înfrunta gerul zilei de 23 decembrie 1999?

30 aprilie 2018

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2018/06/doctorul-voicu-la-birou.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2018/06/doctorul-voicu-la-birou-150x150.jpgVirginia LăpădatuÎNCERCARE DE PORTRETȘtiu că doctorul Voicu Dobre a respectat cu sfințenie Jurământul lui Hipocrate rostit la terminarea Facultății de Medicină din Cluj, că ceea ce a făcut pentru oamenii din Osica de Sus timp de 37 de ani a demonstrat o înaltă ținută profesională, pasiune, răbdare, pricepere și deopotrivă dragoste și...Osica de Sus