prima fată iubită
incendia în mine
toată pădurea Bercica:

eram atâtica!

*
fericirea e râsul nostru
răsunând şi acum în aer
sus la Ruscă,
pe derdelușul copilăriei –

cine nu crede,
aibă soarta bruscă,
dar fără chinuri și vaier,
a pruncului Mariei!

*
eternă clipa
care-și frânse brusca aripa
când sub mine sălta mânza
de i se răsturna rânza
pe-o brazdă-n Bârza
mânca-v-aș, de milă, brânza!

*
acum o mie de ani
cu sânii tăi voievodali
iubito din Modorani
băteam monede la vandali
şi înălțam un obelisc
la Osica sus în Pisc
şi două ceainării
jos în Blidării –

așa să știi!

*
spicul de grâu
e lumânarea,
lumânărica
la căpătâiul bunilor mei
Gheorghe-al lui Predica
şi Preda-al lui Guşatu –

așa-i știu satu…

*
topos sacru –
cantonul nostru cu prispă
de pe-a cărui vatră
nea Diţu-al lui Bărăscu
ieșind pe jumătate din euforie
la miezul nopţii
şi văzând pe coş cerul plin de stele
a strigat-o îngrozit pe nevastă-sa
să-l tragă de mână
să-l scoată din fântână

*
copilăria –
perele cu miez roşu
ale vecinului meu Cenică
tatuându-mi pielea cu desene rupestre
şi bastonul lui din lemn de esență tare
însemnându-mi pentru totdeauna
cu-o hieroglifă călcâiul
singurul meu punct pe-atunci vulnerabil –

în rest, eram deja tobă de carte
și răsunam, în gând, până departe
fără să mă speriu de moarte!

*
părinţii –
doi mesteceni albi
botezaţi Maria şi Anastasie
străjuind toată ziua
poarta de la drum acasă
pe strada Eroilor,
unde lumina
își pune singură cina,
n-o mai cheamă pe vecină,
nici cocoșul vreo găină,
nici floralul vreo albină
zburând prin curte, străină.