Da, a venit timpul să vă împărtășesc și eu, cu tristețe și regret, câte ceva despre cea care mi-a fost ca o soră – Tanța Oftea, după căsătorie, Secășan.
M-am împrietenit cu ea din clasa I și am rămas prietene până când Bunul Dumnezeu a avut nevoie de ea, acolo, printre îngeri.
Pentru mine a fost și va rămâne sora mea bună, blândă, calmă, înțeleaptă, soră pe care n-am avut-o nici eu, nici ea. Eram mândră că sunt prietena ei. Au existat între noi și neînțelegeri copilărești, dar supărarea nu dura mai mult de o zi, poate nici atât.
După absolvirea liceului, drumurile noastre s-au despărțit, fiecare urmându-și visul și cariera. Deși eram departe una de cealaltă, vacanțele ne aduceau mereu împreună. Ea a devenit medic, un medic bun, dedicat meseriei.
Ne-am căsătorit, fiecare având câte doi copii: ea doi băieți, eu o fată și un băiat. Deși acum trăiam în locuri diferite și mai îndepărtate, inimile noastre au rămas apropiate, au bătut împreună.
Pentru mine, Tanța a fost și un suport moral și material într-o perioadă mai delicată a vieții mele, cu ea sfătuindu-mă cum să depășesc momentul.
Îi mulțumesc și acum pentru ajutorul pe care mi l-a dat cu sufletul ei bun și săritor. Atentă la necazurile altora, a ajutat pe oricine a apelat la ea. Și nu singură, ci împreună cu soțul ei. Plâng dispariția ei.
Mă înclin în fața ei și a lui Dumnezeu!
Dumnezeu să o miluiască și să o odihnească în pace!
Somn ușor, Tanță!