Profesor Cîrloganu Ana
Fosta elevă Bodin Ana

Un om între oameni, Profesorul meu

În clasa a V-a am cunoscut un om cu totul special şi un dascăl care m-a ajutat să mă cunosc. Îi mulţumesc domnului profesor de limba română, Marin Sulger, pentru acest lucru. Este un mulţumesc pe care, din păcate , nu am avut ocazia să i-l spun. Pentru că timpul nostru e prea scurt, mult prea scurt. Dar cu toate acestea, în pofida timpului, valoarea unui om este cea care dăinuie.
Despre domnul profesor de limba română din generală, Marin Sulger, nici nu ştiu cum să vorbesc. Datorită dânsului am învăţat să pun preţ pe gândirea proprie. Orele de limba română erau o lungă discuţie despre romanele sau poeziile pe care le aveam de citit, ne învăţa să fim originali. Notele obţinute erau rezultatul gândirii proprii, chiar dacă ideile prezentate nu erau neapărat cele corecte.
La domnul profesor am admirat atitudinea şi respectul pe care le manifesta faţă de elevi. Câteva din calităţile sale care sunt demne de admirat, cred că sunt ţinuta impecabilă de care da dovadă la fiecare oră desfăşurată cu elevii. Felul în care se făcea părtaş al înţelepciunii din carte, cum depăna firul poveştii până te făcea să crezi că eşti unul dintre eroii din carte şi că trebuie să-ţi îndeplineşti misiunea, cum putea să te coopteze în a descifra adâncimea înţelesurilor ei, toate acestea au avut un puternic impact în devenirea mea, în îndeplinirea ţelurilor mele de astăzi, acea „piatră de hotar” în drumul meu spre succes, ajungând astăzi un dascăl.
M-a învăţat că respectul se câştigă ; m-a învăţat carte mai mult decât mi-aş fi imaginat şi, pentru acest „mai mult „ va avea parte de veşnică recunoştinţă din partea mea.
După cei patru ani în şcoala generală alături de domnul profesor de limba română, am ieşit de pe băncile şcolii adevăraţi Oameni. Şi am rămas aşa pentru că ne-a învăţat că asta este cel mai important în viaţă. Ne-a învăţat că respectul nu se clamează, se câştigă.
Dragostea pentru meseria de dascăl am moştenit-o de la dânsul. Mi-a fost model de viaţă, m-a făcut prin darul dânsului să mă îndrept spre aceeaşi profesie şi mă strădui după puterile mele s-o transmit mai departe. Încerc să-i fac pe copii să conştientizeze că în carte poţi găsi un prieten de nădejde, că ea îţi destăinuie o lume mirifică, ori găseşti sfaturi pe care le căutai demult. Domnul profesor m-a învăţat să respect profesia aleasă, bucuria de a dărui elevilor preaplinul sufletelor – dorinţa de a cunoaşte, de a şti. Pot afirma fără nici un dubiu că domnul profesor de limba română este pentru mine „ Domnul Trandafir „, aidoma lui Sadoveanu, care a scris această povestioară, aducându-şi aminte de chipul şi caracterul dascălului său, care i-a marcat copilăria.
Rezumându-mă la câteva cuvinte : eleganţă şi înalt standard al ţinutei morale, intelectuale şi fizice, trăsături care mi-au marcat atât alegerea carierei, cea de dascăl, cât şi drumul în viaţă – mă înclin cu respect şi admiraţie.

Vă mulţumesc, domnule profesor !

 

RADU IOANA, economistă
(nume anterior Șerban Ioana)
Fosta elevă a Școlii Generale din satul Greci

Profesori de nota 10

Deși acordarea de note se face doar de către profesori, cu îngăduința dascălilor mei enumerați mai jos, îmi arog și eu acest drept, de a acorda o notă maximă acestor oameni, fără de care nu aș fi fost în măsură să scriu aceste rânduri astăzi.
Nu știu alții cum sunt …, dar eu, când mă gândesc la perioada școlii și la satul meu natal, mă năpădesc numai amintiri frumoase.
Și în aceste amintiri sunt incluse fragmente frumoase de viață, din care nu lipsesc imaginile celor mai îndrăgiți profesori pe care am avut ocazia și onoarea să-i am în școala din satul meu natal, satul Greci, din Comuna Osica de Sus.
Cu speranța că nu voi nedreptăți pe cineva am să menționez în cele ce urmează pe acei profesori care m-au ajutat să mă formez ca om și a căror imagine mi-a rămas vie și astăzi, prin amintirile frumoase pe care le păstrez din acea perioadă.
LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ a fost și rămâne disciplina școlară de bază în oricare școală și, evident, și la școala din satul Greci, în care am învățat eu. Așa am avut prilejul, privilegiul și onoarea de a le cunoaște pe doamnele profesoare LĂPĂDATU Virginia și PIȚIGOI Dumitra, cărora le mulțumesc pe această cale și le-am mulțumit în sinea mea ori de câte ori m-am confruntat cu situații în care am putut să constat că, deși am învățat la o școală sătească am primit și acumulat o educație competitivă și comparabilă cu cea predată în școli “cu pretenții”. De asemenea, și pe latura extradidactică îmi amintesc una din zilele în care am fost cu mai multe colege de clasă la meditație, acasă la doamna profesoară PIȚIGOI Dumitra, care pe lângă faptul că ne-a acordat din timpul și cunoștințele dânsei fără nici un cost, ne-a așteptat și cu un coș cu gogoși calde.Și acum parcă le simt aroma!
MATEMATICA a fost materia mea preferată. Îmi vin în minte anumite expresii folosite de către dirigintele meu de la clasele V-VIII, dl profesor LĂPĂDATU Dan, de genul: “Facem o reuniune? … matematică…, nu dansantă!”, sau cum ne repeata anumite axiome, pentru a ne ajuta să le reținem mai bine, de genul: reuniune: “sau”, intersecție: “și”, iar numele GHEBA era nelipsit de la orele de matematică, prin culegerea de exerciții și probleme din care lucram în fiecare oră.
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, cu câtă plăcere mergeam pe jos duminica, 5 km dus și 5 km întors, până în comună, acasă la d-l profesor LĂPĂDATU Dan, pentru meditații, pentru care niciodată nu a acceptat să primească bani. Justifica acest refuz prin afirmația: “Plata acestor ore va consta în rezultatele pe care le veți obtine la examenele viitoare!”.Respect și omagiu, domnule PROFESOR!
Dar și FIZICA, “sora mai mică a matematicii”, după cum afirma profesorul meu, DRAGOMIR Marin, s-a numărat printre preferințele mele, pentru că se baza pe logică, și în special datorită modului de predare și atitudinii prietenoase a omului de la catedră.
BIOLOGIA, deși nu s-a numărat printre disciplinele mele preferate, am reușit să o îndrăgesc datorită stilului pedagogic al domnului profesor PITIGOI Ilie, care era și directorul școlii în acea perioadă. Predarea materiei era atât de bine structurată și sintetizată, că la finalul orei lecția era pe jumatate învățată; dar rămânea și studiul de acasă care să consolideze scheletul lecției predate la oră, fără de care învățarea nu era completă și nu era recomandat să mergi oricum la ora domnului profesor PITIGOI. Așa îmi amintesc o secvență în care un coleg de clasă, deși “mai năzdrăvan din fire”, intimidat fiind când a fost solicitat să răspundă la întrebarea: care sunt florile de primavară, a răspuns: vioreaua, ghioceaua, etc. De câte ori îl întâlnesc prin oraș, revăd cu ochii minții această secvență ce a stârnit hohote de râs în clasă, contrar atmosferei de la orele de biologie, în care aveai senzația că și respirația s-a oprit, datorită exigenței și autorității domnului profesor PIȚIGOI Ilie.
Totodată, îmi amintesc cu mare plăcere cât de frumos era cabinetul de biologie în care ne desfășuram aceste ore, mulțumită doamnei profesoare VLĂDOIANU Viorica, pe care nu am avut onoarea să o am ca profesoară la clasă, dar despre pasiunea și profesionalismul căreia aflasem de la colegii din clasele mai mari, iar măreția acestui cabinet confirma spusele lor.
Respect și aleasă considerație doamnelor și domnilor mei profesori amintiți mai sus, cât și celor pe care nu i-am nominalizat în această “incursiune în timp”. Cu toții au contribuit la educația mea, la formarea mea ca om.

01.11.2018

Fila Polizu

Domnul Profesor Diriginte Teofil Vanda – Amintiri din liceu

Am adunat câteva gânduri și amintiri din liceu pentru ca evocarea mea să fie cât mai apropiată de portretul Domnului Profesor Teofil Vanda. Mulțumiri sincere Doamnei Farmaciste Ileana Vanda a cărei colaborare o prețuiesc foarte mult. Ii mulțumesc deasemeni prietenului și colegului meu Stelian Dobre atât pentru amintirile depănate, completându-ne unul pe altul, cât și pentru fotografii.

Absolvent al Facultății de Istorie-Filozofie din cadrul Universității Cluj, ardeleanul Vanda Teofil a început cariera pedagogică în anul 1971 în Osica de Sus, Județul Olt, la Liceul Teoretic din comună. După aproape 20 de ani la catedră, Domnul Profesor Vanda și-a încheiat această misiune profesorală în 1990, când, prea devreme, prea pe neașteptate, părăsea nu numai Osica, ci și lumea aceasta. Venit de pe meleaguri transilvănene, odată ce a pus piciorul în comună Domnul Vanda a devenit un osicean convins, clădindu-și o întreagă gospodărie în Osica de Sus și servind cu talent și dăruire comunitatea noastră. Era acest atașament izvorât din darul domniei sale de a descoperi naturalețea oamenilor și frumusețea faptelor lor?! Sau poate potențialul promițător al comunei Osica de Sus în care se simțea acasă?! Sau o consecință a dragostei ce i-a purtat-o Doamnei Ileana Vanda…..? O poveste venind din anii lor de studenție și continuând cu o legatură strânsă între un OM și o comunitate, o dăruire de-o viață!
Despre Domnul Teofil Vanda aflasem înainte de a ști că va fi profesorul meu de istorie. Și asta datorită unei bune relații ce exista între părinții domnișoarei Ileana Păun, astăzi, Doamna Farmacistă Ileana Vanda și Muma Ghița lui Tolea, ruda noastră din neamul Mariceștilor. Pe-acolo mergeam uneori cu mama seara, când în gospodărie se mai potoleau treburile și mama își permitea puțin răgaz. Muma Ghița locuia cu fiica ei, Tanti Eli (Doamna Învățătoare Elena Călinescu), vara mamei. Vecinii lor, Nea Firică al lui Pecie și soția lui, Antonica, erau în relații foarte apropiate cu rudele noastre. Așa se face că, într-una din serile acelea de toamnă târzie din ’68-69, în vizită la Muma Ghița fiind, o ascultam cu multă curiozitate pe Tanti Eli povestind despre Ileana lui Firică (Doamna Vanda) și despre Țucu (Domnul Vanda). Domnișoara Ileana era pe-atunci studentă la Facultatea de Farmacie a Universitatii Cluj, iar Domnul Vanda, numit Țucu, era student la Facultatea de Istorie și Filozofie a aceleiași Universități. Ascultam o poveste despre doi tineri studenți ce erau într-o frumoasă poveste de dragoste și hotărâseră să se căsătorească. Motiv pentru care, tânărul Teofil Vanda făcuse în vară o vizită la familia Păun, părinții Doamnei Vanda. Cu ocazia aceasta Tanti Eli si Muma Ghița îl cunoscuseră și îl apreciau foarte mult, la fel ca și relația lui cu Ileana. Pe drum, la întoarcere, cu ajutorul mamei am înteles mai bine povestea. Aflam de la Mama că Ileana lui Pecie era cunoscută în Osica ca o fată exemplu, serioasă și bună la învățătură. După ce terminase Liceul din Balș a reușit examenul de admitere la Facultatea de Farmacie din Cluj. Mama a ținut să-mi amintească că nu oricine intră la farmacie (expresia care se folosea când reușeai examenul de admitere la o facultate). Din vedere o știam foarte puțin pe Domnișoara Ileana, dar povestea laudativă a lui Tanti Eli trezea în imaginația mea de copil multă considerație. Căci, dacă Tanti Eli, care era foarte exigentă, lăuda pe cineva, nu era puțin lucru! Apoi, explicațiile mamei, pe drum la întoarcere, m-au ajutat să construiesc, în spiritul meu adolescentin, portretul unei tinere model din comuna noastră. Și-apoi, Țucu, tânărul care iubea această fată! O poveste romantică ce întrecea realitatea și care mi-a rămas în amintiri!

La sfârșitul verii anului 1971, după bâlci aflam că vom avea un profesor nou la istorie, pe numele lui Teofil Vanda, soțul Doamnei Farmaciste Ileana Vanda. M-am dus numaidecât cu gândul la povestea ce-și făcuse sălaș în amintirile mele, și, plină de încredere, mă simțeam norocoasă. Ziua de 15 septembrie 1971, deschiderea unui nou an școlar când începeam anul doi de liceu. Conform tradiției Liceului, o adunare festivă avea loc în careul din partea stângă a școlii, când Domnul Director al școlii adresa un BUN VENIT; copii, părinți și profesori erau reuniți pentru un eveniment solemn. După momentul ceremonios, fiecare diriginte, cu catalogul în mână își conducea clasa într-o sală de curs. Aflam cu mare bucurie că noul profesor de istorie va fi și dirigintele clasei noastre. Întâlnirea cu Domnul Profesor Teofil Vanda rămâne de neuitat! Odată așezați în bănci, s-a făcut o liniște asurzitoare și, zâmbind în colțul gurii, parcă să-și ascundă emoția, Domnul Diriginte ne-a luat în primire: a făcut apelul cu fiecare din numele noastre din catalog și apoi ni s-a adresat  într-un mod paternal : “Ei.. de-acum voi sunteți clasa mea; eu sunt Vanda Teofil și voi fi profesorul vostru de istorie și dirigintele clasei.» Și așa a fost, căci promoția 1970-1974, clasa noastră, a continuat să-l aibă profesor-diriginte pe Domnul Vanda până la sfârșitul liceului. Il vedeam atunci pe dirigintele nostru ca pe un tânăr mai mare decât noi care ne-a luat în primire să aibă grijă de noi, să ne deslușească sufletele și să ne modeleze caracterul, în coordonatele unei meniri profesorale. O misiune împlinită!

În anul II de liceu fiind, am învățat cu Domnul Vanda Istoria Evului Mediu urmând ca în anul trei să învățăm Economie Politică și Științe Sociale, iar în anul patru Istoria României și Filozofia. În plin comunism fiind, programa de istorie și științe sociale, economice, politice avea ca obiectiv principal să ne îndoctrineze mințile noastre fragede. În numele adevărului trebuie să spun că foarte puțini profesori din Liceul nostru au făcut acest joc destructiv; se salvau aparențele și se miza pe subînțelesuri. Niciodată Domnul Vanda, ca profesor de istorie, nu urmărea această linie. Acum înteleg că o persoană inteligentă și cultă ca Domnul Vanda găsea cel mai adesea mijloacele să treacă peste, fără a datora ceva, cuiva. Indiferent de materia pe care o învățam, lecțiile cu Domnul Vanda erau pline de conținut fără să insiste pe un program rigid. Cele mai interesante lecții erau orele de istorie și filozofie.

Domnul Vanda avea un stil unic de profesor. Înzestrat cu un spirit creativ, ușor ironic și prietenos, reușea să transmită elevilor sensul istoriei dincolo de ceea ce prevedea programa școlară. Fiecare oră de istorie era diferită prin forma deosebită de abordare, mereu abundentă și oarecum aparte față de laconicile prezentări din manual. Recunosc cu sinceritate că, spre rușinea mea, niciodată nu am fost un elev ce excela la istorie și, ca și mine, erau mulți colegi. În clasa noastră, cel mai bun la istorie era prietenul și colegul meu Florian Dumitrescu care avea o relație privilegiată cu Domnul Vanda, dat fiind interesul lui și cunoștințele sale bogate. Cu toate acestea, majoritatea elevilor din clasă se simțeau antrenați în timpul lecțiilor de istorie. Domnul Profesor ni se adresa direct, dorind parcă să ne provoace pe fiecare să avem o opinie; te privea în ochi și îți cerea parcă să-ți îndrepți privirea spre un eveniment istoric, așa cum era el prezentat în lecție. În felul acesta, pentru noi, elevii, orele de istorie erau printre puținele momente din școală când simțeam că nu ni se spune o lecție ca la alte materii; ci mai degrabă participam la o incursiune în timp, o poveste în anumite etape. Lecțiile de istorie se desfășurau într-un dinamism necontenit. Îl văd și acum pe tânărul nostru profesor plimbându-se printre bănci, făcând o prezentare atrăgătoare și interesantă. Deodată se oprea sobru în fața clasei pentru a marca însemnătatea și sobrietatea unui personaj istoric sau a unui moment marcant. Nu rareori ne transmitea sentimentul că istoria este continuă făcând mereu legătura între trecut și prezent. Adesea făcea trimitere la anii de studenție ai domniei sale, îndeosebi la proiectele de cercetare și la tematicile de arheologie la care participase. Despre asta ne povestea cu vădită emoție și cu mult respect amintind despre profesorul său Constantin Daicoviciu. Cu mândrie ne prezenta în cuvinte elogioase și, deodată, vocea tremurândă a profesorului nostru ne făcea să percepem cât de personale erau aceste amintiri. Întelegeam astfel că ne povestea despre o somitate în materie de istorie și, dintr-o dată, în spiritul nostru adolescentin răsărea mândria că aveam în fața noastră un OM pasionat de istorie. Înțeresul nostru creștea și-l urmăream cu privirea și cu gândul în aceste incursiuni. Despre Istoria României ne vorbea cu multă pasiune și patriotism, evocând momentele mărețe ale poporului român!
Interesată să spun cât mai multe amintiri din anii noștri de liceu am stat mai mult de vorbă cu prietenul și colegul meu Stelian Dobre. Și lui îi rămăseseră bine în minte lecțiile de istorie cu momentele elogioase despre proiectele și profesorii din universitate, amintindu-și și el despre profesorul universitar Constantin Daicoviciu.

Cât despre lecțiile de Economie Politică și Științe Sociale, ele erau pragmatice cu mesaj direct și simplu. Ne indica definițiile importante pe care trebuia să le înțelegem și apoi să le învățăm. Era în atenția domniei sale grija vădită de a înțelege corect noțiunile, dar mai ales să putem desluși ce se întâmplă în realitate conducându-ne spre exemple simple cu rol educativ. Nu-mi amintesc să se fi profilat vreodată în expunerile Domnului Profesor Vanda un patos excesiv de propagandă comunistă.
În ultimul an de liceu erau lecțiile de filozofie. Familiarizarea mea cu filozofia, ca o știință aparte, își avea sursa în faptul că sora mea, Nana, era studentă la Facultatea de Filosofie din București. Determinarea ei pentru un asemena profil era mânată de dorința și capacitatea ei de reflecție față de viață… Din descrierile Nanei înțelegeam că filozofia este o încoronare a preocupărilor umaniste. În realiate, programa de liceu urmărea formarea omului nou, creat din propagandă. Manualul de filosofie era de format mic și destul de subțire și se concentra pe materialismul dialectic și istoric, confruntare între materialism și idealism. Și totuși, în lecțiile sale de filozofie Domnul Vanda lăsa manualul deoparte și ne familiariza cu această știință plină de mister. Căci ce poate fi mai frumos decât a asculta sfaturi despre cum gândea lumea, despre istoria filozofiei!? Un bun cunoscător și înțelegător al pshiologiei adolescenților, folosea lecțiile de filozofie ca formă de educație a noastră ca tineri, ieșind din tiparul orelor de curs. Din aceste lecții mi-a rămas dorința Domnului Pofesor de a ne instrui și a trezi în noi vise de libertate.

Modul elegant prin care Domnul Vanda ne sugera să citim și să ne formăm propriile noastre opinii a contat enorm în formarea mea ca om. Avea un fel anume în a ne ghida în formarea de deprinderi de muncă intelectuală încurajându-ne în lectura din domenii diverse. În acest context îmi amintesc cum, în clasa a-XI-a fiind, după o oră de dirigenție în care vorbeam despre cultura și orientarea nostră în viață, am plecat de la școală cu un semn de nemulțumire la propria-mi persoană, cu inima îndoită că nu citeam destul, în afara lecturilor suplimentare indicate la orele de Literatura Română. A doua zi am mers la bibliotecă și alegeam o carte în nouă apariție, Intrusul lui Marin Preda, un roman al incertitudinii, o poveste despre învinși și învingători. Timpul nu era așa de prielnic pentru lectură căci mama începuse curățenia de Paște. Și totuși, îmi doream să termin acea lectură așa că am apelat la un mic subterfugiu spunându-i mamei că sunt bolnavă. O dată terminată lectura mă simțeam vinovată față de mama, dar mult mai bine în raport cu propria mea exigență! Încercam să-mi depășesc limitele și aceasta, urmare a influenței sfaturilor Domnului Profesor Vanda și a dorinței mele de a cunoaște mai mult.

Ca profesor, Domnul Vanda era însuflețit de bucuria comunicării și se interesa cu măiestrie inegalabilă de problemele noastre personale, atunci când se iveau. Avea calitatea de a ține cont de complexitatea noastră ca elevi la pragul adolescenței târzii. Ca Diriginte, era receptiv la toate doleanțele și sesizările noastre. Domnul Vanda nu ne vedea neapărat ca pe elevi cu note bune sau mai puțin bune, ca elevi buni și elevi răi. Ci ca pe niște amici mai tineri al căror potențial trebuia descoperit și astfel să poată fi ghidați pe un drum potrivit. Domnul Vanda ne învăța să devenim oameni adevărați! Ne învăța că mult mai important decât rezultatele imediate este modul temeinic în care te pregăteşti, este seriozitatea şi devotamentul întregite prin motivaţia de a munci cu pasiune. În timp a devenit conducătorul grupului nostru, clasa, căci, prin prisma profesionalismului și a vârstei veghea la formarea noastră morală și civică lărgindu-ne astfel orizontul, încurajându-ne în creativitate și eficiență în viața noastră de grup. Ca un sculptor adevărat, s-a aplecat cu răbdare asupra fiecărui elev din clasă, luându-l pe fiecare în parte. Această muncă plină de râvnă ne-a făcut pe noi, elevii să avem multă încredere în domnia sa și să avem curajul destăinuirii atunci când eram în dificultate. Pus în fața năzdrăvăniilor și greșelilor noastre după ce se supăra făcea tot ce era posibil să ne ajute. Ca un adevărat părinte!

Domnul Teofil Vanda depășea cu mult rolul de diriginte de clasă care, o dată pe saptămână se ocupa de problemele organizatorice și administrative. Apropiat și acceptat de elevi, dar nu cu orice preț, profesorul Vanda avea conștiința datoriei. Vorbea calm și făcea glume inteligente. Impunea respect și-și respecta elevii! Avea un talent special în crearea unui climat stimulativ și concurențial rămânând în același timp buni camarazi. Era preocupat de potențialul fiecărui elev în parte, ne încuraja în proiecte mari și ne sprijinea în formarea unui orizont pentru viitorul nostru. Că implicarea aceasta profundă și sistematică a dat roade stau mărturie multe din alegerile noastre, ale elevilor, în profesie și în viață. Stelică Dobre îmi mărturisea ce rol a jucat intervenția Domnului Vanda în alegerea profesiei sale. Într-una din ședințele cu părinții, Domnull Vanda făcea legătura între părinți-copil-potențial și visul fiecăruia de devenire. În discuția dumnealui cu tatăl lui Stelică, acesta i-a destăinuit că băiatul lui ar vrea să urmeze facultatea de subingineri la Craiova. Conștient fiind că Dobre era un elev cu posibilități certe l-a încurajat pe Domnul Dobre, tatăl colegului meu, să-și susțină băiatul în admiterea la facultatea de ingineri. Făcând această destăinuire Stelică era încă emoționat la gândul că la formarea drumului sau profesional Domnul Profesor Diriginte Vanda contribuise enorm, la modul constructiv, decisiv. Și sunt convinsă că așa s-a întâmplat cu mulți dintre colegele și colegii mei ale căror mărturisiri nu-mi sunt la îndemână acum. În cazul meu, decisivă a fost vizita de orientare profesională pe care Domnul Diriginte a organizat-o cu clasa noastră la Caracal unde am vizitat mai multe fabrici. Pentru mine, vizita la secția de finisaj într-o fabrică textilă, m-a făcut ca, în convingerea mea de a urma chimia industrială, să aleg chimia textilă, la gândul că profesia mea va fi pusă direct în slujba oamenilor. Liceenilor din Osica ce vor citi aceste rânduri, aș vrea să le spun că, pe vremea aceea, fără internet și cu surse foarte limitate de informare (mai mult radio decât TV), nu-i era la îndemână unui copil de la țară să-și definească proiectul vieții lui. Foarte puțini dintre părinții noștri aveau cunoștiințe adecvate pentru a-și ajuta copilul într-o decizie atât de importantă. Și astfel, rolul jucat de profesori era capital. În cazul clasei mele chiar am beneficiat din plin de acest ajutor din partea Domnului Vanda care era cu adevărat preocupat de cum ne vom alege drumul în viață.

Domnul Profesor Vanda și-a asumat nu numai formarea profesională a elevilor lui ci și formarea lor umanistică. Eram tineri si dornici de dans și distracție. Puțini din elevii de liceu aveau posibilități care să le permită organizarea de evenimente distractive. În clasa XI-a, Domnul Profesor Vanda împreună cu Domnul Profesor Vasile Mierlaciou s-au preocupat de organizarea unui Revelion al clasei noastre la care au participat mai mulți profesori și chiar și elevi din alte clase. Revelionul s-a desfășurat la cantina liceului. Multă energie s-a consumat atunci și nu voi uita niciodată Primul Revelion într-un mediu organizat. La fel și reuniunile dansante la care învățam și să dansăm, dar și să ne comportăm dincolo de orele de școală. Îmi amintesc cu emoție o întâmplare nostimă pe care am trăit-o. După o asemenea reuniune un coleg de liceu a vrut să mă conducă acasă. Era o noapte luminoasă de primavară și eu primeam în dar de la un băiat primele flori; o chită de ghiocei. Când am realizat că în spatele nostru era Domnul Vanda o rușine cumplită m-a cuprins la gândul că nu era permis asta. Am rămas împietrită pe loc salutându-l, și Domnul Vanda a mers mai departe. Muream de rușine! Și totuși, niciodată de-atunci Domnul Profesor nu m-a pus în dificultate cu privire la aceasta întâmplare. Astăzi surâd la gândul că adolescența putea să mă sperie într-atâta cu inocența ei! Și gingașii ghiocei!

În ultimul an de liceu Domnul Diriginte se preocupa îndeaproape de pregătirea noastră pentru bacalaureat ajutându-ne să ne organizăm în grupuri de studiu pentru a ne completa și ajuta unii cu alții. În zilele de bacalaureat Domnul Vanda nu a părăsit școala și, dacă îmi amintesc bine, efortul domniei sale s-a încununat de rezultate frumoase : la sfârșit toti elevii din clasă promovaseră cu succes examenul de bacalaureat, spre bucuria noastră, a părinților și spre mândria îndrăgitului nostru diriginte.
Una din activitățile pline de fervoare a ultimului trimestru din liceu era pregătirea tabloului promoției 1970-1974, a fotografiilor cu clasa și cu toți profesorii care ne-au învățat pe parcursul liceului. Din nou, le amintesc actualilor liceeni că nu aveam telefoane mobile și, să faci o fotografie era un adevărat eveniment; venea fotograful la școală și ne organizam în consecință. Legat de această organizare am trăit o întâmplare foarte hazlie de neuitat. În ziua când era programată fotografierea, noi, fetele ne-am organizat și ne-am dus cu trenul la Caracal să ne aranjăm părul; era foarte emoționant căci era prima coafură din viața noastră. La sfârșit ne priveam una pe alta și nu ne venea să credem ce frumos arătam, căci la fiecare din noi se contura alura unei domnișoare. Pe vremea aceea eu purtam părul lung și, puțin mai romantică fiind, am ales să port o coafură cu coc în bucle care a reușit destul de bine. Întoarse în clasă, chiar și Dirigintele nostru era surprins să ne vadă! Nu știu dacă eu eram cea mai excentrică dar am fost singura care a primit de la Domnul Vanda cea mai haioasă replică : « Mă Filo, dar cine ți-a pus sarmalele acelea în cap? » Muream de rușine și de furie! Supărată cum eram, am ieșit plângând din clasă, m-am dus într-un colț și fără oglindă am desfăcut sarmalele ce mă făcuseră de râs în fața clasei! Așa se face că în fotografia de clasă coafura mea este relaxată și cred că așa era mai bine! Dupa fotografiere Domnul Vanda m-a consolat spunându-mi că nu am de ce să fiu supărată! Este cea mai hazlie întâmplare pe care am trăit-o în anii de liceu! Pe atunci părea o mare dramă, iar acum mă amuz de câte ori îmi amintesc. Astăzi, privind fotografia, înțeleg că Domnul Vanda avea multă dreptate; eram niște copii, iar coafurile acelea aveau să aducă cam multă fandoseală pe chipurile noastre!! Și totuși aceștia erau anii adolescenței! Fiecare cu visele și imaginația lui! Și totuși Domnul Vanda a știut să se lupte cu atâtea închipuiri și să izbutească la modul admirabil în frumoasa sa misiune!

Evocând cei trei ani de liceu sub îndrumarea Profesorului Diriginte Teofil Vanda realizez că această perioadă din viața mea a fost profund și benefic influențată de călăuza Domniei Sale. Am presărat amintiri cu momente semnificative și amuzante pentru a întregi tabloul anilor celor mai frumoși, anii de liceu. Promoția noastră a terminat în 1974, dar cariera Domnului Profesor Vanda a continuat cu succes la Liceul Teoretic din Osica. Peste câțiva ani devenea Director Adjunct și apoi Directorul Liceului. În anii aceia am convingerea că, în stilul său inconfundabil, a vegheat la trăinicia Liceului și la destinul noilor promoții de adolescenți.

După terminarea liceului l-am întânlit doar întâmplător pe Domnul Vanda și îmi pare rău că nu am organizat întâlnirea de 10 ani așa cum s-ar fi cuvenit. Văzându-ne pe toți din nou, Domnul Profesor Diriginte Teofil Vanda s-ar fi bucurat! În amintirea a ceea ce a fost și a ceea ce a sădit în noi, convinsă că voi primi avizul favorabil al colegilor mei, doresc să aduc UN OMAGIU Profesorului Diriginte Teofil Vanda! Domnule Profesor Diriginte Teofil Vanda, ați investit mult în prima dumneavoastră promoție de liceeni! Și pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători! MULȚUMIM ! Promoția de liceeni 1970-1974!

Montreal, noiembrie 2018

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/01/13.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2019/01/13-150x150.jpgRevista „Rădăcini”ÎNVĂŢĂMÂNTUL OSICEANProfesor Cîrloganu Ana Fosta elevă Bodin Ana Un om între oameni, Profesorul meu În clasa a V-a am cunoscut un om cu totul special şi un dascăl care m-a ajutat să mă cunosc. Îi mulţumesc domnului profesor de limba română, Marin Sulger, pentru acest lucru. Este un mulţumesc pe care, din păcate ,...Osica de Sus