În drumurile mele prin lume, s-a întâmplat să întâlnesc oameni care trecuseră prin Osica, aveau colegi din Osica, veneau la bâlciul din Osica. Un arheolog (i-am uitat numele) mi-a vorbit în Egipt despre săpăturile făcute la Regie în căutarea unor dovezi din perioada romană. În Iordania, la Petra, cineva dintr-o familie Leoveanu din Osica Mică, mi-a spus că în vacanțe venea cu mătușa lui să vândă brânză în târg.

Cele mai mari surprize le-am avut peste Atlantic. În 2018 am fost în Argentina. În Buenos-Aires am stat în cameră cu o doamnă din București. În toate excursiile iau cu mine o ie cusută în Osica pe care o îmbrac cu plăcere și aproape ostentativ. Elena (așa se numește doamna) mi-a spus că are și ea o ie cusută de mama ei după un model vechi din Osica de Sus. Am surprins-o când i-am spus că ia mea e tot din Osica, pentru că eu sunt osiceancă. A făcut ochii mari, a început să râdă și mi-a spus că e fata Lenei a lui Pițurcă, soră cu Gutuiță Raicea.

În Buenos-Aires mergeam seara împreună să vedem dansatorii stradali de tango argentinian și de milonga. Carlos Gardel a tango canción într-un fenomen internațional. Argentinienii îl iubesc și-l respectă. E mort din 1935. La multe spectacole (chiar și în Teatrul Colon), cântăreții sunt întrerupți și apostrofați din public: „Gardel cântă din ce în ce mai bine!”.

Hotelul nostru era în Microcentro, pe una din cele 10 străzi din Calle Florida, renumita galerie comercială a orașului. Nu sunt mare amatoare de magazine și cumpărături (banii, banii) așa că în Galeria Pacifico (un mall elegant) am intrat să văd frescele lui Sigueiros, Berni, Castagnino, Colmeiro etc, realizate pe 450 metri pătrați.

Într-o zi m-am rătăcit în cartierul Retiro printre conacele extravagante din epoca de aur a Argentinei. Inspirat de Muzeul Luvru, un editor de ziare José C. Paz și-a construit propriul palat (12.000 metri pătrați), cea mai mare reședință privată din oraș.

În La Boca, cartierul colorat al clasei muncitoare am întârziat în Caminito, un muzeu stradal de pictură, sculptură, muzică și conventillos, locuințe comune pictate în culori vii. N-am ocolit nici renumitul stadion mângâiat de argentinieni ”Bombonera”, unde s-a lansat Maradona.

În cimitirul Recoleta (un fel de Père-Lachaise din Paris) a fost înmormântată Evita Peron, iar în Puerto Madera am admirat Puente de la Mujer, podul arhitectului spaniol Calatrava. Mi-am făcut timp să văd ”Gânditorul” lui Rodin, Muzeul de Arte Latino-Americane (M.A.L.B.A), Muzeul de Arte Frumoase precum și ”Floralis Generica”, o floare din oțel, opera lui Eduardo Catalano, care se deschide și închide după soare.

Într-o joi, la 15:30, am fost în Plaza de Mayo să văd puținele mame care mai trăiesc și care în fiecare săptămână demonstrează cu basmale albe în amintirea copiilor (elevi și studenți) uciși de junta.

Vinul, berea și friptura Argentinei servite cu muzica și dansul lor m-au încântat și-mi permit să spun că pentru mine n-au egal.

În anul următor, 2019, am fost în Brazilia. La statuia Cristo Retendor de pe muntele Corcovado din Rio Janeiro, am comentat nedreptatea făcută sculptorului român Gheorghe Leonida. El a realizat capul lui Isus, dar numele lui nu este pe plăcuța informativă. Familia Pancu cu care am discutat era din București. Doamna Adriana a spus așa, ca un fapt divers, că la întoarcere îi așteaptă nepoata să-i ducă la bâlciul din 6 august de la Osica. Altă surpriză. Doamna era din Fălcoi, avea neamuri în Osica (o familie Dumitrana) și spunea că din copilărie și până acum rar s-a întâmplat să nu vină la bâlci.

În 2021 (noiembrie), în Ciudad de Mexico, m-a însoțit în camera hotelului o doamnă mult mai tânără decât mine. Am vorbit la telefon cu fiica mea, i-am spus c-am ajuns bine și că am o colegă din Constanța. A râs și mi-a zis: ”N-ai mai luat Osica în Mexic?” Când i-am răspuns: ”Nu, n-am mai luat Osica”, doamna din Constanța s-a ridicat și m-a întrebat. ”Sunteți din Osica?”. Am simțit o satisfacție pentru răspunsul ce urma să vină. ”Eu m-am născut în Osica de Sus. Sunt fata lui Florian Preda, frate cu Gâță Preda, băiatul lui Stelică, lemnarul. Am făcut liceul în Balș, facultatea în București și sunt inginer de cadastru în Constanța.”

Ce mică e lumea asta. Păcat că la 77 de ani ai mei nu mai am timp să zbor în cosmos. Sunt sigură că printre stele aș întâlni mulți osiceni.