Lui nea Gicu Mamet, zis si Zagalo, la cârma echipei noastre de fotbal, „Olteţul”, i-a urmat, prin anii 85, nea Costică Tiglici, bun maistor… Era un om mărunţel, spilcuit si jovial, care umbla prin sat numai pe bicicletă. Nu făceam niciodată antrenamente, nea Costică fiind, ca zidar cu faimă, foarte ocupat peste săptămână, în Osica şi în satele dimprejur. Altminteri, era foarte serios: duminica, dimineaţa, foarte devreme, făcea târgul, apoi venea fie direct la stadion, fie în intersecţia de la liceu, unde aşteptam, de fiecare dată când aveam meci în deplasare, maşina mai mereu fără carlingă a Ceape-ului din sat .Era foarte respectuos cu noi, nu ne înjura niciodată în timpul meciului, cum înjură, de regulă, toţi antrenorii din ligile inferioare.
Atât de mari erau ruşinea si preţuirea lui fată de osicenii din tribună, încât nu ne-a lăsat nicioadată „să trântim” vreun meci acasă, deşi, deseori, n-aveam decât o minge, cea de joc, şi jucam toţi mereu cu spaima că dacă s-ar sparge în timpul jocului sau s-ar întâmpla să ne-o înţepe fie adversarii, fie grupul lor de susţinători, am pierde, automat, meciul cu 0-3, „la masa verde”.
Când se întâmpla să fim conduşi acasă, nea Costică, la pauză, intra in urma noastră la cabină, se rezema de perete, ca un Christ în suferinţă, cădea, brusc, într-o muţenie insurmontabilă şi începea să ne privească, pe fiecare, la rând, ca un tată înşelat în aşteptările lui, cu o tristeţe fără margini, din fundul căreia ne implora, parcă, să ne dăm viaţa în al doilea mitan, acolo, în iarbă. Şi rareori se întâmpla ca in repriza următoare, jucând sub putearea privirii lui, să nu întoarcem în favoarea noastră scorul. O singură dată s-a întâmplat să iasă din muţenia lui obişnuită. La un meci acasă, când eram conduşi de oaspeţi, Tudorel Chioacă, cel mai ardent susţinător al nostru, a intrat peste nea Costică în cabină şi i-a cerut nervos şi imperativ să ne dea şi el câteva „indicaţii preţioase”, cum se dau, de regulă, la pauză. Spre uimirea noastră, nea Costică, om cu câteva clase de şcoală, s-a autodepăşit şi l-a pus la punct pe insolent, cu o frază foarte pertinentă, aproape aforistică: „Fotbalistul, când intră în teren, ştie ce are de făcut”.
Acela, ruşinat, a părăsit imediat cabina.
L-am îndrăgit foarte mult, am devenit chiar prieteni. N-am înţeles niciodată de ce atunci când ne anunţa formula de start, spunea: „Într-adăvăr, începem cu dom’ profesor…”. Era forma lui de respect faţă de omul cu carte? Mă credea un titular indiscutabil ? Mereu mi-a fost ruşine să-l întreb, iar acum câţiva ani nea Costică a trecut în lumea drepţilor, ducând cu el pe alte tărâmuri, răspunsul…
O dată s-a întâmplat să-mi fie milă de el, şi pentru asta mi-este şi astăzi ruşine. Jucam peste Olt, la Ipoteşti, si fiind conduşi , nea Costică şi-a permis să-l înlocuiască la pauză pe şeful de post, care nu se mai afla la prima lui tinereţe, chiar dacă el nu înţelegea asta. Ipochimenul, deranjat, i-a cerut şoferului de pe maşina Ceape-ului să-l ducă imediat acasă, înţelegându-se că acela va reveni să ne recupereze şi pe noi. Numai că el, sfătuit, probabil, nu s-a mai întors. Aşa că, vlăguiţi, după meci, cu nea Costică în frunte, om în prag de 70 de ani, am pornit pe jos spre satul-mumă, ca într-o procesiune, traversând Oltul şi, pentru întâia oară în viaţă, toată pădurea Bercica, ale cărei străfunduri, niciodată explorate, mă speriau în copilărie, când mergeam după ghiocei, cocărăi şi viorele…

L-am prins și ca jucător. A fost o bună extremă dreaptă, cu toate că n-a rămas în amintirea Osicii, cum au ramas Nini, Bocai, Gogeală, Gicu Preda sau Codiță Mustață (portarul nostru de vis), câștigători ai campionatului Regiunii Oltenia, prin anii ’50. Dar a avut, probabil, cel mai curat şi mai călcat echipament din tot judeţul Romanaţi. Fostul lui coechipier, nea Nicu Badii, alt apărator al buturilor noastre, alături de nea Romu lui Cuza, mi-a spus că îşi punea nevasta, de lunea, să i-l pregătească. Aşa de drag îi era fotbalul…

https://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2018/06/stadion.jpghttps://asociatiaculturalapromemoria.ro/wp-content/uploads/2018/06/stadion-150x150.jpgNicolae DrăghiciOSICEANUL DE CINSTELui nea Gicu Mamet, zis si Zagalo, la cârma echipei noastre de fotbal, „Olteţul”, i-a urmat, prin anii 85, nea Costică Tiglici, bun maistor… Era un om mărunţel, spilcuit si jovial, care umbla prin sat numai pe bicicletă. Nu făceam niciodată antrenamente, nea Costică fiind, ca zidar cu faimă,...Osica de Sus