Am avut binecuvântarea să-l cunosc pe părintele Doriță Iulian.
În anul 1984 îmi începeam cariera de dascăl în satul Greci, comuna Osica de Sus. Am găsit un colectiv de cadre didactice deosebite, implicate, cu dăruire, ambiție și perseverență în procesul educațional.
Grădinița unde eu eram educatoare era în apropierea Școlii Gimnaziale Greci. Într-o zi, fiind timpul ploios, așteptam în cancelaria școlii ora de plecare. Nu erau mijloace de transport, naveta făcând-o atât eu cât și celelalte cadre cu autobuzul care ducea muncitorii la întreprinderile din Slatina, unde munceau.
În acele momente a intrat în cancelarie un tânăr preot, înalt, slăbuț, cu o figură blândă și un zâmbet larg îi lumina fața. Era părintele Iulian Doriță. Intrase în școală cu un coș cu prescuri, colivă și cozonaci. De la colegi am aflat că astfel de gesturi erau dese.
Părintele Iulian păstorea satul Greci de câțiva ani. După 1989 a predat și religia la școala unde activam și eu.
Ca profesor de religie fascina copiii cu carisma și cuvintele sale care convingeau și pătrundeau în adâncul sufletelor copiilor. Nu punea niciodată absențe sau note mici. De aceea copiii nu lipseau de la orele de religie. Metodele părintelui Iulian erau de altă natură, așa cum ne mărturisește Carmen Andrei, fostă elevă a dânsului, nepoata lui Nicu lui Mândroc, care a fost consilier parohial.
Citez: „Noi copiii îl iubeam pentru că știam că și părintele ne iubea, iar învățătura pe care o primeam era cel mai important lucru din lume. Părintele nu ne dădea niciodată teme pentru acasă, dar noi din proprie inițiativă umpleam caiete întregi cu rugăciuni, desene ș.a.”
Cei mai mulți copii descopereau învățături datorită părintelui Iulian. Părinții lor nu aveau habar, fiind crescuți și educați în comunism.
Avea o servietă mare, plină cu daruri minunate, iconițe, cruciulițe, cărticele pe care le dăruia copiilor. Mulți dintre copii îl vedeau ca pe un „Moș Nicolae”, cel care aduce daruri.
Părintele a fost un om de o simplitate și o modestie ieșită din comun. Se spune că despre cei morți să vorbim doar de bine. Despre părintele Iulian nu putem spune decât lucruri bune, pentru că a fost un om cu adevărat bun.
A fost un preot iubit de săteni, omul care mai presus de interesele personale punea interesele oamenilor, mai ales ale celor nevoiași. Când cineva apela la dânsul cu câte o problemă, sărea și prin foc să o rezolve. De multe ori se întâmpla să nu aibă bani, dar găsea o soluție, se împrumuta și tot îl ajuta. Când mergea prin sat cu botezul, toți banii pe care-i strângea îi dăruia copiilor mici și bătrânilor singuri și neajutorați.

Biserica unde slujea era arhiplină de enoriași la toate sărbătorile. Sunt oameni care spun că au avut binecuvântarea să-l cunoască pe părinte. Oamenii veneau la el cu necazurile lor, iar el îi ajuta necondiționat. Îi spuneau tot ce aveau pe suflet în mod direct și așa se aflau într-o legătură puternică duhovnic- credincios.
O întâmplare povestită de Maria Florea a lui Ion Ghiocel: „În preajma Bobotezei, când părintele venea să dea cu busuiocul prin casele oamenilor, eu fiind mai mereu plecată de acasă, părintele nu a mai intrat la mine. Am ieșit și l-am strigat: “Ce părinte, asta nu e casă de oameni? De ce nu intrați și la mine?” Părintele a răspuns atunci blând: „Vin, vin, Măriucă, imediat! Nu te supăra!” Părintele a intrat în casă și pentru a o liniști pe Maria a stat pe pat și s-a odihnit puțin: „Vezi Mărie, dacă nu intram la tine unde mă mai odihneam eu?” Maria lui Ghiocel a fost tare mulțumită de onoarea pe care i-a făcut-o părintele, odihnindu-se puțin în casa ei.
Se spune că frumusețea preoțimii e un dar de la Dumnezeu. Frumusețea sufletului acestui preot consta în faptul că a știut să păstreze relațiile sufletești cu credincioșii săi. A primit mult respect și admirație de la enoriașii din Greci și nu numai.
Pe lângă calitatea de preot, părintele Iulian a fost și consilier local în cadrul Primăriei Osica de Sus în timpul mandatului primarului Augustin Coconu. În toți acești ani, prin activitatea de consilier a participat la multe proiecte de binefacere pentru locuitorii întregii comune. El a rămas modest, cu dragoste pentru cei umili și săraci, indiferent de poziția socială pe care a avut-o în acei ani ca om implicat în politica locală.
A suferit de o boală incurabilă. S-a stins din viață la numai 56 de ani. Culmea, s-a născut și a murit în aceeași zi, 2 martie. (2 martie 1954 – 2 martie 2010). Când a murit a fost însoțit de sute de persoane din satul pe care îl păstorise, dar și din comunele vecine. Va fi plâns de persoanele dragi, iar unica fiică și soția nu-l vor uita niciodată. A fost înmormântat în cimitirul din satul său natal, Mărgheni.

Pe crucea de la mormânt scrie: „Când drumul vieții noastre aici s-a sfârșit,/Rămân cu durere spre necunoscut./ Drumul este lung și greu,/ Dar noi vom fi împreună mereu.” Aceste versuri au fost scrise chiar de soția părintelui.
Biserica Sfinții Constantin și Elena din satul Greci rămâne impunătoare, mărturie a dragostei și credinței pentru oameni, oameni care au primit binecuvântarea părintelui Iulian.
Învățătura părintelui a rămas și va rămâne mereu în inimile noastre, sprijin în momentele grele și speranță neclintită întotdeauna.
O cruce mare stă de veghe în curtea bisericii din Greci. Este crucea părintelui, ridicată de către credincioși din dragoste și recunoștință pentru vrednicul de pomenire, preot Iulian Doriță.
Actualul preot, George Maricescu, urmează întru totul exemplul părintelui. Cu un har preoțesc la fel de mare, părintele Maricescu arată tuturor copiilor crucea părintelui Iulian, ca și ei să cinstească pe cei morți și să le sădească în suflet respectul pentru oamenii noștri care pot fi luați ca model.
Cu mare admirație, mă rog cerului și lui Dumnezeu spunând: „Doamne, odihnește sufletul robului Tău, preot Iulian Doriță!”