Este cunoscut faptul că dintotdeauna istoria și religia au fost inseparabile și că fiecare a evoluat și a influențat la rândul ei evoluția celeilalte. Aproape că nu putem vorbi despre istorie fără religie și despre religie fără istorie.

În toată lumea, prin urmare și în spațiul românesc, pentru lungi perioade de timp, singurele „întâlniri cu educația” ale oamenilor simpli se petreceau în sânul Bisericii, preotul fiind considerat până în zilele noastre cel dintâi dascăl al unei comunități.

Odată cu apariția școlii ca instituție și cu obligativitatea frecventării ei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, educația iese într-o oarecare măsură de sub tutela bisericii, dar nu în totalitate. Școala era și este până astăzi o biserică, dar care nu poartă cruce, parafrazându-l pe profesorul I.G. Roșca.

Paginile cărților de cult reprezintă în zilele noastre nu doar un amplu tablou de limbă română prematură, dar și o bogăție de informații istorice, clasice sau nonconformiste. Întotdeauna pe prima pagină se trecea cu litere roșii numele domnitorului și al mitropolitului, anul, tipografia și locul apariției. Cuprinsul era diferit: cărți cu slujbele lunilor anului (Minei), cărți de cult utilizate duminical (Octoih, Triod, Penticostar) și înainte de toate Dumnezeiasca Scriptură, care era comoara cea mai de preț a oricărei biserici.

Cine s-ar fi gândit că niște cărți de cult obișnuite ar putea ascunde, scrijelită pe marginile lor, o adevărată istorie inedită? Din acest punct de vedere, Osica de Sus a fost norocoasă, prin cântăreții Bisericii din Vale, care și-au notat de-a lungul a aproape un secol pe marginile cărților, evenimente importante din istoria țării sau localității, fenomene naturale și nu de puține ori, simple întâmplări personale.

Cele mai vechi însemnări ni se păstrează, până în zilele noastre, din timpul lui Stancu Roșca, cântăreț bisericesc în primele decenii ale secolului XX. Acesta semnează în Mineiul lunii august la data de 4 august 1922, 1924, 1926 și 1929. Cele mai frumoase informații datează din anii: 1920, 22 august – „În această zi adusus-a de la Iași la locul său de la Mănăstirea Dealu, capul marelui voevod și erou Mihai Viteazul, unde s-a refugiat din cauza invaziei inamicilor.”; 1927, 3 iulie – „În anul 1927 a fost o secetă teribilă pentru porumb și iarbă, dar grâul s-a făcut potrivit. Când am scris aici erea o căldură grozavă.”15 iulie 1928 – „În acest an, adecă 1928 a fost câmpul încărcat cu bucate, grâu și porumb.”

Ultima însemnare a lui Stancu Roșca este din data de 7 ianuarie 1943, când împlinea 59 de ani. După el, la strana bisericii a urmat Vasile Sulger, zis Nicu lui Banță.

Acesta, aproape patruzeci de ani, a umplut marginile cărților de cult cu informații despre vreme, informații despre evoluția satului și asa mai departe. De exemplu: „7 ianuarie 1947, ger foarte tare și zăpadă. Nicu Sulger. Osica de Sus”, „1 ianuarie 1956, timp foarte frumos, fără zăpadă, cu potecă și cald.”, „1 ianuarie 1961, timp cu ploi și noroi.”

Acest obicei de a însemna anumite informații în cărțile de cult s-a păstrat după pensionarea lui Nea Nicu, prin cântărețul Maxut Gheorghe, zis Gelu Țârcovnicul. După moartea lui prematură în anul 2022, obiceiul a continuat prin Andrei Stanca, ajutorul preotului, care cântă la strana bisericii și are grijă să ducă această cutumă mai departe.

Neîntrerupt, din anul 1947 până în prezent, știm exact cum a fost vremea indiferent de anotimp, nu din ziare, știri sau alte publicații, ci doar din însemnările de pe marginile cărților de cult. O întreagă istorie a climei, care așteaptă să fie scrisă.

În zilele noastre, Biserica din Vale, mai păstrează în arhiva ei doar foarte puține cărți de cult vechi, de secol XIX, anume Mineiele lunilor Ianuarie și Septembrie, Marele Octoih și Triodul. În colecția personală, dețin Mineiele lunilor Iulie și August din 1862, Micul Octoih din 1852 și Dumnezeiasca Scriptură din 1851, dăruite de domnul profesor Eugen Sulger, nepotul cântărețului Vasile Sulger.

Informațiile sunt multe, dar timpul fiind limitat, las loc istoriei să își aștearnă praful și misterul. Uneori poate o deranjăm necuvenit din a-și „face treaba”! Menționez însă faptul că la realizarea acestui articol au contribuit și o parte dintre elevii mei din clasa a VII-a A de la Școala Gimnazială Nr. 18 din Timișoara.

În imagini sunt prezentate cărțile de cult din colecția personală și prima pagină a mineiului lunii ianuarie din arhiva bisericii.

Cu dragoste și prețuire,
prof. Marius Sebastian Dumitrașcu