Bunica mea s-a născut în prima jumătate a secolului trecut. „E veche”, o mică arhivă neprăfuită care stăpânește tot felul de informații. Când nu știe ceva sau are unele îndoieli răspunde cu „O să mă informez!” De bază sunt cărțile și, mai puțin internetul.

Viețuiește într-o gomă oltenească în care arealul Osica are o aură specială.

De câte ori trecem pe lângă comuna Brâncoveni îmi atrage atenția că „aici s-au născut și au copilărit doi mari oameni ai României: Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.”

Nimic nu atrage atenția trecătorului, nicio informație, nicio invitație. În alte locuri din lume, chiar și o piatră cu un oarecare trecut istoric este scoasă în evidență printr-o informație decentă sau eficientă.

M-am mobilizat și i-am verificat spusele.

În Țara Românească s-a impus în politică și administrație neamul Craioveștilor. Ei au așezat la conducerea țării cinci domnitori. Dintre ei s-au distins: Neagoe Basarab, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu.

Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu s-au născut în comuna Brâncoveni. În istorie s-au impus atât prin domniile lungi, cât mai ales prin ce au realizat în timpul lor.

Au condus țara la cumpăna secolelor XVII – XVIII, când în politica noastră externă se profilau două direcții: spre Apus sau spre Răsărit.

Matei Basarab – s-a născut în Brâncoveni acum 444 de ani – în anul 1580. Era fiul lui Danciu și al Stancăi din Brâncoveni. Bunicul dinspre tată era Vâlsan din Caracal, descendent din familia Craioveștilor. Este motivul pentru care, după urcarea la tron, a adoptat numele Basarab. Străbunica lui, jupânița Celea, a făcut în anul 1570 o bisericuță din lemn pe locul actualului paraclis al Mănăstirii Brâncoveni. Matei Basarab împreună cu Preda Brâncoveanu, refac mănăstirea între anii 1634 – 1640.

Cronica vremii caracterizează domnia lui sintetic: „Țara iubea pre domn și domnul pre țară”.

A fost domnul Țării Românești între anii 1632 – 1654. Era „un bătrân oștean, obișnuit cu câmpurile de bătălie, un om aspru și dintr-o bucată.” A acționat pentru impunerea identității naționale împotriva influenței grecești și pentru eliberarea de turci.  A menținut pacea cu turcii necesară și specifică vremii, a avut tratate de alianță cu Gheorghe Rakoczi I al Transilvaniei, legături cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția.

A fost protector al culturii și puternic sprijin al ortodoxiei. A clădit și a întreținut multe locașuri sfinte, mănăstiri, biserici, atât în țară cât și peste granițe. Nici un alt domn al Țării Românești și Moldovei și nici Ștefan cel Mare n-a ridicat atâtea locașuri de cult.

A purtat trei războaie cu Vasile Lupu, domn al Moldovei, care râvnea la Țara Românească. A ieșit biruitor din toate trei.

În timpul domniei lui, a fost introdusă limba română în biserică, în locul celei slavone. În tipografia de la Câmpulung, mutată ulterior la Govora, s-au tipărit din porunca lui Matei Basarab, atât cărți bisericești cât și pravile. Acestea sunt primele cărți de legi: „Pravila cea mică de la Govora, tradusă din slavonă (1640) și „Pravila cea mare”, tradusă din greacă.

A murit din cauza unei răni dobândită în ultima bătălie cu Vasile Lupu.

A fost înmormântat la Târgoviște. Mormântul a fost profanat de păgâni. Rămășițele au fost mutate ulterior la Mănăstirea Arnota – Meteora României, ctitorie a lui Matei Basarab.

Portretul domnitorului, realizat de Stroe din Târgoviște, îl înfățișase bătrân. Este considerat unul din cele mai frumoase portrete de voievozi români.

Matei Basarab a fost elogiat de Papa Inocențiu al X-lea pentru „minunata sa bunătate sufletească”.

Nicolae Iorga l-a caracterizat ca „adevărat păstor și părinte”.

Domnia lui a fost o epocă de prosperitate și de pace pentru că Matei Basarab a fost un bun gospodar, administrator al avuției țării, diplomat și patriot.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu s-a desfășurat în marile transformări ce au marcat trecerea de la Evul Mediu la Era Modernă.

Pacea Westfalică a impus o nouă ordine în Europa. În spațiul românesc s-a concretizat prin acțiuni de naționalizare a politicii externe.

Țara Românească se situa acum  în zona de interese și adversități a patru puteri: Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic, Polonia lui Ioan Sobieski și Rusia lui Petru cel Mare. În țară se acutiza lupta între partidele boierilor pământeni și greci.

Constantin Brâncoveanu a ales o neutralitate veghetoare, o politică de echilibru între Imperiul Otoman și Imperiul Habsburgic, o diplomație care îmbină informația cu mituirea. Avea o rețea de spioni și informatori de care se folosea atât în țară, cât și în relațiile cu vecinii. Diplomația și „peșcheșul” i-au asigurat una din cele mai lungi domnii și o relativă liniște în țară.

Constantin Brâncoveanu s-a născut la 15 august 1654 în comuna Brâncoveni, comună care a impus numele Brâncoveanu în istoria României și termenul „brâncovenesc” în artă.

Era fiul postelnicului Papa (Matei) Brâncoveanu și al Stancăi Cantacuzino, fiica lui Constantin Cantacuzino. Frații mamei au avut funcții importante în țară. Papa Brâncoveanu a fost ucis în răscoala seimenilor și dorobanților.

Constantin, „mai oacheș” este salvat de slugi, care îl declară țigan.

După moartea fratelui Barbu, Constantin ajunge unul din cei mai bogați boieri. Se căsătorește cu Marica, nepoata fostului domn Antonie din Popești. Au împreună patru băieți și șapte fete.

Averea, educația și mai ales interesele Cantacuzinilor îi asigură ascensiunea în cele mai onorate funcții. În anul 1688, boierii care prețuiau cumpătarea, înțelepciunea, tactul, îl aleg domn. „Logofete, i-au spus dregătorii, noi cu toții pohtim să ne fii domn.”

Țara era vasală Imperiului Otoman care își consolidase pe Dunăre cetăți bine dotate militar. Constantin Brâncoveanu n-a făcut politica armelor. A fost un bun administrator al țării. După Pacea de la Karlowitz, țara a avut un avânt economic deosebit și o fiscalitate pe măsură. Cerințele „Porții” erau din ce în ce mai greu de satisfăcut. De câteva ori, domnul, biserica și boierii au rotunjit dările din propriile avuții.

Constantin Brâncoveanu era numit „altin bey” (prințul aurului) și și-a cumpărat bunăvoința turcilor ori de câte ori aceștia emiteau acuzații de nesupunere.

În urma războiului dintre turci și ruși din 1711, turcii îl bănuiesc de necredință. Se adaugă intrigile unor boieri și chiar a rudelor, boierii Cantacuzini.

În anul 1714, în apropierea Paștilor, un trimis al sultanului la București îi pune domnitorului pe umăr năframa de mătase neagră, semnul mazilirii. Este dus împreună cu familia la Constantinopol și închis la Edicule.

Poarta îl numește temporar domn pe vărul său, Ștefan Cantacuzino. Când acesta l-a vizitat pe Brâncoveanu, a intrat ca un vinovat cu capul descoperit și a stat în picioare în fața comandantului. Constantin Brâncoveanu i-a spus: „E mai bine că domnia ți-a fost dată dumitale decât altuia, unui străin.”

În ziua de 15 august (era joi și Adormirea Maicii Domnului) când împlinea 60 de ani, este decapitat după ce a asistat la uciderea lui Enache Văcărescu și a celor patru băieți: Constantin, Ștefan, Radu și Matei. Au refuzat religia mahomedană și au murit ortodocși.

Sunt venerați de Biserica Ortodoxă Română, care i-a canonizat în 1992 sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni.

Constantin Brâncoveanu a fost un mare protector al ortodoxiei, artelor și învățăturii.

Și-a cheltuit sume considerabile din avere clădind biserici, mănăstiri, tipărituri, școli, palate. Amintim: Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica de la Potlogi, Mogoșoaia, Mănăstirea Hurezi (reprezentativă pentru stilul Brâncovenesc) etc.

A sprijinit și protejat ortodocșii de peste graniță. În Ardeal a construit bisericile de la Făgăraș și Sâmbăta. În tipografiile de la Buzău și Snagov, pe lângă cărțile în limba română, a tipărit cărți în limba arabă și georgiană, pentru creștinii ortodocși din Siria și Caucaz.

Constantin Brâncoveanu a impus în Țara Românească stilul arhitectonic Brâncovenesc care mai este cunoscut și ca „Baroc Brâncovenesc” datorită exuberanței decorative.

Palatele construite pentru el și membrii familiei sunt monumente de arhitectură de o deosebită valoare artistică. Amintim Palatul de la Potlogi, Mogoșoaia, Doicești, Brâncoveni, Sâmbăta de Jos etc.

În istoria țării noastre, Constantin Brâncoveanu a impus „Epoca Brâncoveanu”, cea mai strălucită și originală pentru vechea cultură românească.

Drăgulescu Alessia Maria, clasa a XII-a, Colegiul Național Sf. Sava, București