Scriitori

Nicolae Coande (pseudonimul lui Nicolae Boangiu, n. 23 septembrie 1962, Osica de Sus). Poet, eseist, publicist.  Este fiul Constantinei (născută Marica) și al lui Ioan Boangiu. A absolvit școala primară și gimnaziul în localitatea natală, apoi a urmat două clase la Liceul „Ioniță Asan” din Caracal și alte două la Liceul de Filologie-Istorie din Craiova (devenit Colegiul Național „Elena Cuza”). Este licențiat al Facultății de Filosofie-Sociologie a Universității din Craiova, cu un master în filosofie (la aceeași universitate, 2010). Între 2001 și 2006, a fost redactor (publicist comentator) al ziarului Cuvântul libertății, din Craiova, unde a realizat, săptămânal, un supliment literar-cultural, LAMA (abreviere de la Literatură, Artă, Mentalități, Atitudini). Realizator (2002-2005) al unui talk-show cultural la Oltenia TV. Din 2008, este secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, editând, din 2006, o revistă substanțială, cu o prezentare grafică de excepție, „SpectActor”. Din anul 2009, coordonează „Întâlnirile SpectActor”, „Duminici de Poezie în teatru” (2010-2016), „Artistul în timpul său” (2015). Este coordonator al evenimentelor „Clubul Dramaturgilor” (unde se propun spectacole-lectură) și „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” (eveniment care își propune să reunească poeți din Craiova, dar și din țară). În perioada 2010-2014, a inițiat și prezentat întâlniri cu scriitori români și străini contemporani, în cadrul proiectului „Scriitori la TraDem”. Cărți de poezie: În margine (1995), Fincler (1997), fundătura homer (2002), Folfa (2003), Vânt, tutun și alcool (2008), Femeia despre care scriu (2010), VorbaIago (antologie, postfață de Al. Cistelecan, 2012), Persona (antologie, postfață de Mircea A. Diaconu, 2013), Nu m-au lăsat să conduc lumea (2015), Plagiator. 1962 (2017), Memoria unui mort este memoria mea (2019), Nu sunt eu bestia (2021). Are două premii ale Uniunii Scriitorilor din România (1995, 2003). În anul 2019, a primit Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pentru volumul de poezie Plagiator. 1962 (2017). Cărți de eseistică: Fereastra din acoperiş. Un anotimp în Westfalia (2005), Celălalt capăt – interviuri cu autori români (2006), Revanșa chipurilor (2009), Intelectualii români și Curtea Regelui (2011), Dumnezeu poet și protector al lumii (2016), Mansarda Europa (2019), Oglinda timpului – o istorie contemporană a T.N.C. în interviuri (coordonator, 2020), Caietele Colocviilor Ion D. Sîrbu (coordonator, 3 ediții). Critică literară: Manualul vânătorului de poeți (vol. I-II, 2021). A publicat antologia Românce de colecție, 70 de poeți/ 70 de poeme (2021). A inițiat la Teatrul Național, „Biblioteca Revistei SpectActor” (2020). Prezent în antologii din țară și din străinătate: Gefährliche Serpentinen – Rumänische Lyrik der Gegenwart (Druckhaus Verlag, Berlin, coordonator Dieter Schlesak, 1998), Jahreszeiten, Tagesanbrüche. Literatur und Kunst im Heinrich-Böll-Haus Langenbroich (Heinrich-Böll-Stiftung, Berlin, 2006), Cele mai frumoase 100 de poezii ale românilor despre ei înșiși și țara lor (antologie alcătuită de Petru Romoşan, 2001), O panoramă critică a poeziei romanești din secolul XX (coordonator Marin Mincu, 2007), Cele mai frumoase poeme din 2010 (selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, 2011), Of Gentle Wolwes (selecţie şi traducere de Martin Woodside, Calypso Edition, New York, 2011), The Vanishing Point that Whistles (selecție și traducere de Adam Sorkin, Doru Paul Mugur și Claudia Serea, Talisman Press, USA, 2011), Moods and women and men and once again moods (Ed. Tracus Arte & Calypso Edition, 2015), Carte în cinci. O mână de poeți (alături de poeții Paul Aretzu, Julien Caragea, Anton Jurebie și Lazăr Popescu, 2019), Acum noi suntem anticii – antologia generației ’90 (selecție de Răzvan Țupa și Adrian Ciobanu, 2020), Poslední pionieri východu (Ultimii pionieri ai estului), (selecție Claudiu Komartin, trad. în slovacă de Eva Kenderessy, Ed. Vlna, Bratislava, 2021). A fost scriitor în rezidență în câteva țări europene: Fundaţia „Heinrich Böll” (Köln, noiembrie 2003-februarie 2004), Fundaţia „Künstlerdorf Schöppingen” (iulie-august 2008), „quartier 21” (Viena, decembrie 2014-ianuarie 2015), Château de Lavigny (Elveția 2017), Fundación Valparaiso (Mojácar, Andaluzia, 2022).

Marian Drăghici (n. 25 februarie 1953, Osica de Sus, raionul Balş, regiunea Oltenia, actualmente judeţul Olt, fost Romanați). Poet, publicist, editor. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 12 ianuarie 1990. Este fiul Alexandrei (născută Mustață) și al lui Mihai Drăghici, familie de țărani, convertită la neoprotestantism, când viitorul poet avea cinci ani. Crește în atmosfera îmbibat vetero-testamentară, specifică confesiunii adventiste, dar își va păstra orientarea ortodoxă, cultivată/consolidată prin cercetări la mânăstiri și lecturi patristice tot mai aprofundate în anii maturității târzii. A absolvit Liceul Teoretic din Osica de Sus, nou înființat, vis à vis de casa părintească, având în Ion Cănăvoiu un eminent profesor de literatură. Cursuri de biblioteconomie la București (1972-1974). Refuză postul de bibliotecar la Scornicești, fapt ce atrage consecințe pervers-dramatice. Ca și apartenența la o familie religioasă. Pe lângă refuzul de a scrie, la comandă, în rând cu zeloșii oportuniști, „poezie patriotică”. Este respins, în mai multe sesiuni, la admiterea în Facultatea de Filosofie, dar și la Drept. I se indică, prin secretara Facultății de Filosofie a Universității ieșene, să urmeze studii de Politehnică („Nu mai da aici, dă la Politehnică!“). Declină, firește, conștient de lipsa pregătirii/ chemării în domeniu. „Sunt poet, și voi răzbi în viață ca poet!” – acesta e angajamentul existențial stârnit de ghidajul camuflat securistic. Căsătorit cu Viorica Antonescu, profesoară de română-franceză. Două fiice, actualmente, patru nepoți. La scurt timp după a doua naștere, soția se îmbolnăvește de scleroză în plăci, maladie incurabilă. Aceasta va deceda după aproape un deceniu de suferință, în 1993, la 40 de ani. Experiența interminabilei agonii și a dispariției în cele din urmă a femeii iubite constituie tema de bază, nucleul iradiant, în opinia criticii de specialitate, a scrisului acestui autor. A publicat volumele (așteptând cinci ani debutul editorial, la cea mai importantă editură din țară în acea perioadă): Despre arta poetică (Editura Cartea Românească, 1988), Partida de biliard din pădurea rusească (Editura Eminescu, 1995), Lunetistul (Editura Pontica, 1996), Lunetistul & cocoşul de tablă (Cartea Românească, 1996), Harrum cartea ratării (Editura Vinea, postfaţă de Al. Cistelecan, 2001), Licht, langsam/Lumină, încet (Wieser Verlag, Klagenfurt, Austria, 2004), Negresa (2005), lumină, încet (coperta şi grafica de Mircia Dumitrescu, 2013), Lunetistul & cocoşul de tablă, ediția a II-a (Editura Tracus Arte, postfaţă de Gabriel Nedelea, coperta de Mircia Dumitrescu, 2016), lumière, doucement (Editura L’Harmattan, Paris, 2018), păhăruţul (2019), Illimitato/De necuprins (ediție bilingvă italiano-română, Giuliano Ladolfi Editore, traducere și prefață de Giuliano Ladolfi, Roma-Borgomanero, 2022), Lumină, încet, ediția a II-a, cu poeme inedite și unele din nou scrise/rescrise, de la 1983 la 2023, prefață de Ion Pop, Editura Tracus Arte, 2023.
Se implică în susținerea scriitorilor, din toată țara, preponderent a celor din zona de baștină, ca Nicolae Coande (îi îndrumă lecturile în anii începutului, stabilește pseudonimul literar al acestuia, prezentare în revista Vatra), Paul Aretzu (semnează Cuvânt înainte la Cartea psalmilor, alcătuiește prima antologie din creația poetului caracalean, Urma lui Uriel), George Nina Elian (prezentare/publicare în Viața Românească), Nicolae Drăghici (publicare în Viața Românească).
Tradus, pentru reviste sau antologii colective, cu grupaje de poeme în germană, engleză, franceză, macedoneană, albaneză, spaniolă. Participare la Festivalul Internaţional Serile de Poezie, Struga, Macedonia, 1995, cu poemul Lunetistul tradus în macedoneană de Lidija Dimkovska. Din iniţiativa KulturKontaktAustria, publică volumul bilingv Licht, langsam/ Lumină, încet – versiune în limba germană de Florica Madritsh Marin. Bursier în programul „Writers in residense” (2004/2005). Lecturi cu public, în 2004, la Bank Austria Creditanstalt, Central Bibliothek Austria (în deschiderea Zilelor României la Viena) şi, în 2005, la Institutul Cultural Român din Viena. În ţară, lecturi de poezie la Iaşi, Carei, Constanţa, Sasca Montană, Craiova, Satu Mare, Botoşani, Sibiu, Sighişoara, Brădiceni/Gorj, Tg. Jiu, Neptun, Sighet, Corabia, Piteşti/ Florica, Bucureşti (Muzeul Literaturii Române, Casa Monteoru/ Sala Oglinzilor, Cafeneaua „Curtea Veche”, Muzeul Şuţu, Colegiul Naţional Sf. Sava, Teatrul Naţional/ Sala „Ion Dacian”), Suceava/ Cetatea de Scaun, Alba Iulia/ Sala Unirii ş.a. Preşedinte al secţiei de poezie din Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (2001-2005). Între 2002-2005, secretar general de redacţie la săptămânalul Ziua literară, în paginile căruia scrie Cronica Cenaclului USR şi Poşta redacţiei. Din 2006, secretar general de redacţie, apoi redactor şef-adjunct al revistei Viaţa Românească (fondată la 1906), editată de Uniunea Scriitorilor. Membru în Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor şi în Comisia de validare (2006-2009). Mai multe premii, între care: Premiul Revistei „Ramuri” pentru volum în manuscris (1985, preşedintele juriului, Marin Sorescu), Premiul Naţional „Virgil Mazilescu” (2009, preşedintele juriului, Gheorghe Grigurcu), Premiul Naţional „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia cu Diplomă de Excelenţă, decernat de Uniunea Scriitorilor şi Institutul Cultural Român (2014, preşedintele juriului, Nicolae Manolescu). Lecturi la Gala Naţională a Poeziei Contemporane, Alba Iulia, edițiile 2014, 2015, 2016, 2018, 2019. Inclus în Lista canonică a celor mai reprezentativi 100 de poeți din 100 de ani, rezultată în urma votului a 35 critici literari din ţară, proiect desfăşurat de România literară, la Centenarul Unirii, 2019. Premiul de onoare „Naji Naaman” pentru întreaga creație, Liban, 2020. Attestation de Valeur Littéraire decerné par L’Académie poétique et littéraire de Provence, Prix D’Honneur du Grand concours littéraire du monde francophone, pour recueil poétique Lumière, doucement, Franța, 2021. Nominalizat la Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, Botoșani, 2020, 2021. Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler. Cetăţean de onoare al oraşului Tg. Cărbuneşti.

Nicolae Drăghici (n. 20 decembrie 1954, Osica de Sus). A făcut clasele primare și gimnaziul în localitatea natală, apoi, un an, la Liceul „Ioniță Asan”, suficient pentru ca acest răstimp să-i rămână în memorie ca un vis, ca o oază de lumină: „Au trecut patruzeci de ani de atunci, dar pe toți profesorii trecerii mele fulgurante prin Asan îi am încă atât de prezenți în mine, de parcă nu unul singur, ci zeci de ani aș fi învățat alături de ei. Poate de aceea, de câte ori mă gândesc la Liceul Ioniță Asan, gândesc imediat că am fost și eu un an în Arcadia…”, își amintește într-o impresionantă mărturisire făcută în revista „Rădăcini” (Osica de Sus, anul 7, nr. 2/2018-2019). A continuat școlaritatea la Liceul Teoretic Osica de Sus. Licențiat al Facultății de Filologie-Istorie a Universității din Craiova. A devenit, în 2008, doctor în filologie (îndrumător, prof. univ. Marin Beșteliu). A fost profesor de limba și literatura română la Liceul Agricol din Slatina, apoi la Colegiul Național Vocațional „Nicolae Titulescu”, din aceeași localitate, unde a fost și director adjunct (1997-2003), a îndeplinit funcțiile de inspector școlar de specialitate (1993-1997), de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Olt (2005-2008 și, pentru scurtă vreme, în 2012) și de director al Direcției pentru Cultură și Patrimoniu Național Olt (2013-2014). A fost profesor asociat la colegii de institutori din Craiova, Bucureşti şi la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii Piteşti. Între 2008 și 2012, a fost ales consilier județean Olt. A publicat: Firida cu prieteni (publicistică, 2008), Tragicul la Caragiale (exegeză, 2009), Scrisoare către Enkidu (poeme, 2011), A.E.Baconsky – povestitor (2016); Introducere în lirica neomodernistă (2017).
Este prezent în lucrarea Simpozion internațional „Puterea şi limitele educaţiei în egalizarea şanselor”: lucrările participanţilor – rezumat, Balș, 24-25 mai 2008 (2008).

Lingviști, filologi

Mircea Mitran (20 noiembrie 1933, Osica de Sus, d. 2 august 2007, București). Părinții: Ilie și Ecaterina. A fost al treilea dintre nouă frați. Clasele primare le-a urmat în comuna natală (1940-1944), apoi a absolvit Școala Normală „Ștefan Velovan” din Craiova (1944-1952). Licențiat al Facultății de Filologie din cadrul Universității din București (1957). De-a lungul carierei, a fost un răsfățat al regimului. A fost lector la Facultatea de Filologie București (1958-1963; 1975-1979). Timp de un an, în 1962, a fost cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, apoi este numit secretar de redacție al revistei „Limba română”. În perioada 1963-1967, devine funcționar internațional la secretariatul ONU (specialist filolog în terminologie). Între 1967-1970, lucrează în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ca diplomat, în direcția ONU. Între 1970-1975, este Secretar I atașat cultural și științific la Ambasada României la Washington, între 1975-1979, consilier în Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 1979-1984, este ministru-consilier la Ambasada României la Paris, apoi, între 1985-1987, lucrează ca inspector principal la Ministerul Industriei Metalurgice, între 1987-1989, este inspector general la Ministerul Învățământului, între 1990-1994, este ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia, apoi, ambasador cu însărcinări speciale în Ministerul Afacerilor Externe, consilier diplomatic cu grad de ambasador pe lângă ministrul Administrației publice. În perioada 1998-2000, susține cursuri de Relații internaționale la Universitatea „Hyperion”, București. Asaltat de atâtea demnități, nu prea a avut timp să-și scrie opera (limitată la o perioadă foarte scurtă de timp). A fost coautor la: Dicționar invers (de rime, 1962), Gramatica limbii române, vol. I: Morfologia, vol. II: Sintaxa (1962-1963, ediția a II-a, revăzută și adăugită de Finuță Asan, Rodica Ocheșanu, I. Rizescu, Mircea Mitran), Îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație (1963). A colaborat la reviste de specialitate („Limba română”) cu studii, articole de lingvistică, recenzii.

Ziariști

Ion Mitran (n. 23 aprilie 1930, Osica de Sus, d. martie 2008, București). Ziarist, politolog. A urmat școala primară în comuna natală, gimnaziul și liceul la „Ioniță Asan” din Caracal. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București (1951-1955). Doctor în științe politice. A fost redactor-șef la revista „Era socialistă” și la ziarul „Scânteia”. Începând cu anii ’70, a predat științe sociale la Institutul de Construcții din București. Între 1998 și 2008, a fost cadru didactic la Universitatea „Spiru Haret”. A publicat: Structura socială a României socialiste (1971), Creșterea rolului conducător al partidului în procesul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate (1972), Partid, stat, democrație. Dinamica vieții politice în procesul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate (1974), Socialismul și contemporaneitatea (1983), Politologia în fața secolului XXI (1997), Politologie (2000), Real și imaginar în politică: ineditul istoric al tranziției postsocialiste (2001), Politologie (în colaborare cu Pamfil Nichițelea, 2006). A coordonat (împreună cu Ion Lotreanu) volumul Națiune, suveranitate, independență: studii și comunicări (1977).

Cadre didactice

Ioan D. Roșca (n. 17 martie 1905, Vlăduleni, comuna Osica de Sus, d. 1977). Geograf, cadru didactic universitar. A urmat clasele primare la Școala din Vale, Osica de Sus. Gimnaziul și cursurile liceale, la Liceul „Frații Buzești” din Craiova (1917-1925). Licențiat al Facultății de Litere și Filosofie, Universitatea București (1925-1929). Până în 1936, a fost bibliotecar al Secției de geografie a Facultății, apoi, între 1942-1945, secretar la Buletinul Societății Regale de Geografie și asistent la Catedra de geografie fizică condusă de Vintilă Mihăilescu. Între 1950 și 1959, este șef de lucrări la Școala Pedagogică Superioară, catedra de geografie, predând geografia continentelor, și conferențiar (din 1954) la Institutul de Mine din București, susținând cursul de geografia economică a României. Din 1962, a susținut cursul de metodica predării geografiei în cadrul Facultății de Istorie-Geografie a Institutului Pedagogic de 3 ani din București, fiind, între 1966-1970, decanul acesteia. S-a pensionat în anul 1972. A publicat cărți de informare geografică, însemnări de călătorie, manuale școlare, studii și articole de specialitate. A scris: Australia. Continentul misterelor (în colaborare cu Petre Coteț, 1936), Africa. Continentul negru (1942), Taina Orientului (în colaborare cu P. Coteț, 1942), Continentul adormit (63 p., 1942), Japonia. Țara lui Soare Răsare (în colaborare cu Petre Coteț, prefață de Simion Mehedinți, 1942), Continentul care se deșteaptă. (Asia, Japonia, hărți + foto) (în colaborare cu C. Antonescu și P. Coteț, 1943), Asia. Leagănul omenirii (1947), Europa. Leagănul primelor civilizații (în colaborare cu Grig. Mich. Cotlaru și Gh. I. Dumitru, 141 p., 1947), Munții care varsă foc (79 p., 1966). Manuale: Terminologie geografică (în colaborare cu Gh. Dumitru, 1933), Geografia fizică, manual pentru clasa a VIII-a (în colaborare cu C. Giurcăneanu, 1956), Lecturi geografice pentru clasa a V-a (1957), Lecturi geografice pentru clasa a VI-a (1957), Geografia fizică generală cu noțiuni de geologie, manual pentru clasa a VII-a (în colaborare cu Gheorghe Maftei, 1963), Predarea geografiei în școala generală de 8 ani (în colaborare cu V. Popeagă, V. Ghibedea, N. Ionescu, V. Ardelean, Petre Bărgăoanu, coordonator, C. Bender, V. Onofrei, M. Șuțu, Gh. Teodorescu, V. Țârcovnicu, Iuliu Valașek, Bujor Vulcu, 1964), Geografie. Manual pentru clasa a VI-a (în colaborare cu Adrian Truțescu, 1969), Geografie. Manual pentru clasa a IX-a (1977). A publicat studiul Câteva observări asupra așezărilor rurale din Câmpia Caracalului în Revista geografică I.C.G.R. III, fasc. 1-3, 14, București.

(Din volumul în curs de apariție, Romanați redivivus. Enciclopedia personalităților)